Regina Elizabeth a II-a şi prinţul Philip - 65 de ani de căsătorie
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii s-a plimbat pentru prima dată în viaţa ei cu o autorulotă şi, potrivit declaraţiilor sale, a apreciat foarte mult această experienţă, care a avut loc joi, în oraşul Bristol.
"Te simţi ca şi cum ai fi acasă!", le-a mărturisit suverana britanică apropiaţilor săi. Regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 86 de ani, şi soţul ei, prinţul Philip, duce de Edinburgh, în vârstă de 91 de ani, au parcurs aproximativ 200 de metri la bordul unui model Approach SE 760, fabricat de compania Bailey din Bristol, care este liderul acestui segment de pe piaţa auto din Marea Britanie. Potrivit palatului Buckingham, regina Angliei nu urcase niciodată la bordul unei autorulote. Vehiculul, de un alb imaculat, botezat "Mavis", a plimbat cuplul regal britanic pe o distanţă de circa 200 de metri în jurul uzinei din Bristol. Acest model este echipat cu plită de gătit cu gaz, un cuptor, un aparat cu microunde, un frigider, o toaletă, un duş, sistem de încălzire centrală şi un CD player. Cuplul regal s-a declarat "impresionat de vehicul şi de toate echipamentele acestuia", a spus Nick Howard, directorul executiv al companiei Bailey din Bristol, care i-a acompaniat pe suverana britanică şi pe soţul ei în acea plimbare. "Regina a spus că în autorulotă te simţi ca acasă", a adăugat el. Cuplul regal britanic a vizitat apoi teatrul Old Vic din Bristol, care a fost renovat recent, şi a asistat timp de 10 minute la o repetiţie pentru spectacolul "Peter Pan". Regina Elizabeth a II-a şi prinţul Philip au sărbătorit marţi împlinirea a 65 de ani de căsătorie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.