Ricky Martin doreşte o surioară pentru cei doi fii ai săi - Vrea să adopte o fetiţă
Ricky a fost vedeta indiscutabilă a ceremoniei, la care au asistat aproximativ 500 de invitați și s-a servit somon, vițel în sos și salată de fructe. Ricky a venit flancat de numeroase persoane (reprezentanți, agenți de pază) și a făcut câteva declarații presei înainte de ceremonie. Îmbrăcat în costum negru și cu dinții sclipitor de albi, artistul a făcut câteva mărturisiri, după cele făcute deja tabloidului britanic The Sun. După ce a recunoscut pentru ziarul britanic că este singur și că cei doi băieți ai lui sunt prea mici „pentru a aduce bărbați în casă", Ricky și-a mărturisit intenția de a adopta o fetiță. Se pare că ar fi demarat deja procedurile. El a povestit totodată că fiii lui au rămas acasă cu bunicii și că nu i-a luat în această călătorie destul de scurtă și de obositoare.
Ricky a povestit și despre activitatea sa la fundația pe care a creat-o pentru a salva zeci de copii din Puerto Rico care sunt victime ale abuzurilor. „Nu vă închipuiți cât de multe lucruri putem face pentru acești copii. Sunt incredibile eforturile pentru a le oferi o nouă șansă în viață", a spus artistul a cărui fundație are grijă de 136 de copilași.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.