Rihanna îşi va numi noul parfum "Rebelle"
Rihanna îşi va numi noul parfum "Rebelle", după ce 68% dintre fanii săi care au participat la un sondaj pe site-ul artistei au ales această denumire, potrivit femalefirst.co.uk.
Cântăreaţa, originară din Barbados, şi-a lansat primul parfum, Reb'l Fleur, la începutul lunii ianuarie a acestui an. Ea a asemănat acest parfum cu "tocurile înalte asortate la o rochie scurtă, provocatoare". Noul parfum, care are aceeaşi esenţă sexy ca primul, va fi disponibil pe piaţă din decembrie. Pentru a alege o denumire, cântăreaţa şi-a consultat fanii într-un sondaj pe site-ul ei oficial. Fred Purches, preşedintele companiei Parlux Fragrances Inc, cu care Rihanna a lucrat pentru aceste parfumuri, a spus că se are în vedere şi lansarea unui parfum bărbătesc cu imaginea cântăreţei. Rihanna şi-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit No.1 a fost piesa "S.O.S.". Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale, "Umbrella", "Take a Bow" şi "Disturbia". Înainte de "Loud", lansat anul trecut, cântăreaţa a lansat albumul "Rated R", în noiembrie 2009. Albumele sale s-au vândut în peste 25 de milioane de copii pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu nouă premii Grammy.
Sper sa apara cat de curand acest parfum si in magazinele online cum e aoro.ro, Rihanna e o cantareata foarte buna.