Romanul „Dumnezeu s-a născut în exil'', cu care Vintilă Horia a câștigat în 1960 premiul Goncourt, cel mai prestigios premiu literar francez, este reeditat de editura franceză Noir sur blanc și va fi relansat la 10 aprilie, transmite marți AFP.

 

Această editură reeditează, în colecția sa „La Bibliotheque de Dimitri'', bogata colecție de literatură străină publicată de Vladimir Dimitrijevic, un iugoslav în exil care a creat, la Lausanne, Elveția în 1966, editura L'Age d'Homme.

Există trei ediții ale romanului „Dumnezeu s-a născut în exil'': cea originală, apărută în 1960 la editura Fayard, o primă reeditare, în 1981, aparținând editurii Famot la Geneva, o editură creată de un prieten al lui Jean-Marie Le Pen, și o a doua în 1988 la editura L'Age d'Homme în Elveția și De Fallois în Franța. Acest jurnal imaginar de exil al poetului roman Ovidiu la Tomis (Constanța) a fost în mare parte umbrit de controversele din jurul autorului său, la acea vreme un scriitor de 44 de ani practic necunoscut, care scria în trei limbi: română, franceză și spaniolă.

„Aceasta este o carte sublimă. Un text foarte, foarte mare'', a spus Marko Despot, editor la Noir sur Blanc, intervievat de AFP. El îl compară cu un roman din 1951 mult mai faimos astăzi: „Memoriile lui Hadrian'' de Marguerite Yourcenar.

La 21 noiembrie 1960 Vintilă Horia a câștigat premiul Goncourt obținând șase voturi din zece. Patru zile mai târziu cotidianul L'Humanité publică un articol intitulat „Pro-hitlérien antisémite: tel est le lauréat du Goncourt 1960'' (Pro-hitlerist antisemit: acesta este laureatul Goncourt 1960).

Jurnalistul și scriitorul comunist Andre Wurmser avea traducerea unor extrase din articole semnate de Vintila Horia în ziare românești de dreapta sau de extremă dreapta. Într-una dintre ele din 1940, Horia salută invazia germană a Franței, pe care „doar o înfrângere (...) ar putea-o reînvia''. Într-o alta din 1935, el laudă regimul fascist italian și pe cel nazist german care „au reușit în sfârșit să scape de pânza de păianjen a iudaismului''. Wurmser, care provine dintr-o familie de mici burghezi evrei, a fost membru al comitetului director al asociației Prietenii Uniunii Sovietice și editorialist al jurnalului L'Humanité (1954-1984).

Marko Despot nu este însă de acord. „Oricine susține o ideologie este pe drumul greșit, în opinia mea. Eu sunt precum editura Gallimard care nu o împărtășea pe cea a lui Céline''.

Louis-Ferdinand Céline, unul dintre marii romancieri francezi ai secolului XX, era și unul dintre cei mai virulenți antisemiți din anii 1930 - 1940, fervent susținător al colaborării cu ocupanții naziști ai Franței.

„Un om poate fi simultan și un mare prost și un scriitor de geniu. Mi-ar părea dăunător dacă un autor mort ar fi acuzat pentru trecutul său. Eu aș prefera să judecăm romanul'', adaugă editorul elvețian.

Într-o epocă în care laureatul era premiat abia la câteva săptămâni după vot, Academia Goncourt s-a abținut să-l invite pe scriitorul român la masa sa. În palmares, premiul Goncourt din 1960 este un caz unic, „atribuit dar nedecernat''.

Conform unui articol publicat de cercetătoarea română Alice Popescu în 2016 și citat de AFP, ce a fost realizat folosind arhivele regimului românesc din 1960 și presa din anii 1930-1940, într-adevăr Vintilă Horia a făcut afirmații antisemite într-un moment în care acestea erau larg răspândite. Dar, potrivit ei, „în niciun caz, în literatura lui Vintilă Horia, nu se poate găsi urmă de antisemitism sau fascism''.

La rândul său, în epocă, Vintilă Horia și-a pledat stângaci cauza în France Soir: „Nu știu de ce răscolesc chestiuni atât de vechi''. El, care locuia pe atunci în Spania, ducea o viață cât se poate de discretă. În anii care au urmat morții lui Franco în 1975, editura Fayard se întreba dacă Vintilă Horia este încă în viață. Dovada acestui lucru a venit doar când, într-o zi din 1992, un spital din Madrid a anunțat moartea lui.