Actorul american George Clooney este un verişor îndepărtat al fostului preşedinte american Abraham Lincoln, au dezvăluit ieri reprezentanţii site-ului Ancestry.com.

Mătuşa Rosemary (actriţa şi cântăreaţa Rosemary Clooney, n.r.), care a murit în 2002, nu este singura rudă celebră a actorului George Clooney, susţin reprezentanţii site-ului Ancestry.com, potrivit cărora politicienii reprezintă o parte importantă în arborele genealogic al familiei Clooney. Potrivit acestui site, George Clooney este "verişor vitreg" de gradul al cincilea cu Abraham Lincoln, al 16-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Acelaşi site precizează că termenul "vitreg" se explică prin faptul că două dintre strămoaşele celor doi bărbaţi au fost surori vitrege - mama lui Lincoln, Nancy Hanks, era sora vitregă cu stră-stră-străbunica lui Clooney, Mary Ann Sparrow. Nancy Hanks şi Mary Ann Sparrow aveau aceeaşi mamă, Lucy Hanks, dar taţi diferiţi. Lucy Hanks era bunica pe linie maternă a lui Abraham Lincoln şi străbunica de gradul al cincilea a actorului George Clooney. La sfârşitul lunii septembrie, un alt actor important de la Hollywood, Tom Hanks, declara că este înrudit cu Abraham Lincoln. Astfel, Tom Hanks este un verişor de grad îndepărtat al fostului preşedinte american, prin mama acestuia, Nancy Hanks.