Sandra Bullock, desemnată de Revista People - Cea mai frumoasă din lume
Vedeta hollywoodiană apare pe coperta acestui număr special al revistei People care a fost publicat miercuri. Editorii publicaţiei americane au promovat numărul anual prin publicarea pe platforma Instagram fotografii cu Sandra Bullock. Actrița în vârstă de 50 de ani a întrecut alte 192 de „frumuseți răpitoare", conform copertei numărului special al revistei People ce va apărea la 4 mai. Pe aceeaşi listă se găsesc şi alte femei celebre din industria de divertisment, precum actriţa Jenna Dewan-Tatum, cântăreaţa Ariana Grande, actriţa transsexuală Laverne Cox, cântăreaţa Meghan Trainor şi modelul Gigi Hadid. „Frumuseţea adevărată este tăcută. Mai ales în acest oraş, unde este foarte greu să nu spui: «Trebuie să arăt ca ea!»", a declarat Sandra Bullock pentru revista People. „Nu aceasta este adevărata frumuseţe. Fii un om bun, fii o mamă bună, fă o treabă bună atunci când pregăteşti prânzul, permite cuiva să intre în faţa ta când stai la coadă, dacă acea persoană arată că se grăbeşte cu adevărat. Oamenii pe care eu îi consider cei mai frumoşi sunt aceia care nu încearcă să arate că sunt frumoşi", a adăugat vedeta hollywoodiană.
În ceea ce privește prioritățile ei, actoria a coborât pe locul doi. Sandra Bullock se dedică creșterii copilului ei, Louis (5 ani), pe care l-a adoptat în 2010.
„Când l-am ținut pentru prima oară în brațe, am înțeles care este scopul meu în viață. Atât timp cât sunt sănătoasă și în putere, și nu-mi las mintea să o ia razna, plină de incertitudini cu privire la cine sunt, mă pot uita în oglindă și-mi place ceea ce văd", a mai susținut ea.
Anul trecut, titlul de cea mai frumoasă femeie din lume i-a revenit actriţei Gwyneth Paltrow.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.