Sharon Stone, recompensată - Premiu din partea laureaţilor Nobel
Actriţa americană Sharon Stone a fost recompensată de mai mulţi laureaţi ai premiului Nobel pentru pace reuniţi la Varşovia, miercuri, cu Premiul pentru Pace (Peace Summit Award), pentru implicarea sa în lupta contra maladiei SIDA.
Premiul i-a fost înmânat actriţei americane de liderul istoric al sindicatului polonez Solidaritatea, Lech Walesa, Dalai Lama, avocata iraniană Shirin Ebadi şi de irlandeza Betty Williams, într-o ceremonie care a avut loc la Varşovia, organizată pentru a marca cel de-al 13-lea summit al laureaţilor premiului Nobel pentru pace. "Acum, avem medicamente, dar am pierdut totuşi 40 de milioane de persoane din cauza SIDA", a declarat Sharon Stone în discursul de acceptare a premiului. "Am schimbat faţa SIDA, dar un copil moare în lume la fiecare două minute. Vreau să vă gândiţi la câţi copii au murit de când noi am sosit aici în această dimineaţă şi vreau să simţiţi această povară", a adăugat actriţa americană. Betty Williams, laureata premiului Nobel pentru pace pe anul 1976, a elogiat-o pe Sharon Stone, coordonatoarea Fundaţiei Americane pentru Cercetări împotriva SIDA (American Foundation for AIDS Research/ AmfAR). "Sharon Stone face parte dintre acele persoane care vă uimesc prin frumuseţea lor atunci când le vedeţi la cinema sau la televiziune. Atunci, ca femeie, îţi spui: «Dumnezeule, cât de mult regret că nu arăt ca ea. Chiar şi doar pentru cinci minute, aş vrea să semăn cu Sharon Stone». Însă Sharon face, cu frumuseţea ei, mult mai mult decât să arate bine, pentru că frumuseţea ei interioară este absolut fenomenală", a subliniat ea.
Cum poti castiga 3000 de euro lunar crescand prepelite intr-un spatiu de numai 20mp? Iata cum Afacerea ta cu Prepelite devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce 1100 lei,la fiecare 125 lei investiti in productie. Detalii pe:www.crestereaprepelitelor.ro