Elizabeth a II-a şi prinţul Philip au asistat duminică seară la un spectacol ecvestru grandios, care a reconstituit călătoriile oficiale ale suveranei în cei 60 de ani de domnie, într-un show care a deschis seria de evenimente dedicate jubileului de diamant al reginei britanice.

Elizabeth a II-a a străbătut planeta mai mult ca oricare alt şef de stat din lume, efectuând peste 250 de vizite oficiale. Câteva sute de figuranţi şi cai de rasă din lumea întreagă au recreat ambianţa acestor călătorii - foarte exotice, pentru unii - într-o perioadă în care şefii de state călătoreau destul de puţin. Veniţi din lumea întreagă cu avionul, cu vaporul sau pe şosele, sutele de figuranţi şi de cai au dat patru reprezentaţii, iar suverana britanică a asistat la ultima dintre ele, duminică. De la Marwari, celebrii cai "dansatori" indieni, la cavalerii Huasos chilieni, peste 550 de cai şi 1.200 de artişti din 17 ţări au susţinut aceste spectacole, în parcul castelului Windsor, reşedinţa regală britanică. O brigadă de carabinieri italieni a reconstituit o bătălie istorică, într-un veritabil vârtej de pene şi săbii, în timp ce cavalerii din şcoala de la Kremlin au rivalizat în acrobaţii, formând o piramidă umană în plin galop ai cailor. Apoi, 100 de cai de cursă arabi din cavaleria regală din Oman au ocupat parcul, în zgomotul fulgerelor şi tunetelor. Evoluţiile ecvestre au fost pigmentate cu cântece şi dansuri, cu o demonstraţie de didgeridoo - un instrument de origine aborigenă -, un haka (dans ritual) maori, cântece inuite şi o orchestră de mariachi. Cântăreaţa Susan Boyle a interpretat pentru suverana britanică o piesă lansată de Paul McCartney, intitulată "Mull of Kintyre". Regina Elizabeth a II-a, pasionată de cai, continuă să călărească, chiar şi la vârsta de 86 de ani. Caii reginei au participat, de altfel, la acest spectacol, ca şi cavaleria regală britanică, care a intrat în spectacol la final, pentru o scenă care a reconstituit înscăunarea suveranei.