Românii care şi-au transformat hobby-ul într-o afacere câştigă venituri suplimentare de peste 5.000 de lei pe an, cu un vârf în Bucureşti şi Ilfov de circa 10.000 de lei, cele mai profitabile pasiuni fiind în domeniile renovărilor şi decoraţiunilor interioare, design, fotografie sau culinar.

Persoanele cu vârste între 25 şi 34 de ani au cel mai mare venit anual, de circa 6.300 lei. Cele mai profitabile hobby-uri sunt în domeniul construcţiilor, renovărilor şi decoraţiunilor interioare (5.887 lei), urmate de cele în design (5.834 lei), fotografie (5.778 lei), domeniul culinar (5.509 lei) şi îngrijirea copiilor (5.487 lei), potrivit unui studiu Visa Europe. Pasiunea reprezintă principala motivaţie pentru aproape 60% dintre românii şi polonezii care au pornit o afacere dintr-un hobby, comparativ cu media europeană de 43%.

Aproape o treime dintre cei care au participat la sondaj (29%) au avut ca principal momtiv schimbarea activităţii față de cea de la locul de muncă, iar 26% au spus că doresc să lucreze pentru ei înşişi. Trei din patru români care au un hobby pot obţine venituri suplimentare de pe urma pasiunii lor, iar patru din zece români spun că vor opta pentru o astfel de variantă în viitor. Peste jumătate dintre cei care doresc să câștige bani din pasiunile lor afirmă că își vor utiliza economiile personale pentru a-și deschide o afacere, aproape un sfert (23%) vor să apeleze la familie și prieteni, iar 15% dintre respondenți intenţionează să aplice pentru o subvenție dedicată afacerilor mici, în timp ce numai 11% plănuiesc să recurgă la conceptul de crowdfunding (multifinanţare).

Românii care vor să aibă un business pe baza unui hobby sunt motivaţi de pasiune (65%), flexibilitatea propriului business (46%), dorința de a fi propriul şef (44%) și de a avea o activitate diferită față cea de la locul de muncă (33%).