Cântăreaţa Lady Gaga a anunţat miercuri pe site-ul ei că a donat Crucii Roşii americane suma de 1 milion de dolari în favoarea familiilor afectate de uraganul Sandy, care a devastat coasta estică a Statelor Unite la sfârşitul lunii octombrie.

"Dacă nu ar fi existat New York, Lower East Side, Harlem, Bronx şi Brooklyn, eu nu aş fi femeia şi artistul de astăzi", afirmă cântăreaţa. "New York înseamnă ambiţie neabătută, dorinţa de a avea succes, un loc în care există o căutare naturală a diversităţii prin compasiune", mai spune ea. "Vă rog să acceptaţi acest dar din partea mea, a părinţilor mei Joe şi Cynthia, a surorii mele Natali. New York, îţi mulţumim din suflet că ne-ai crescut. Îţi mulţumesc că m-ai ajutat să îmi formez spiritul. Acum te voi ajuta şi eu să ţi-l reconstruieşti pe al tău", a adăugat Lady Gaga. "Drumul distrugător pe care l-a urmat uraganul Sandy s-a întins pe sute de mii de kilometri şi a afectat milioane de persoane. Aceasta va fi una dintre cele mai mari acţiuni de întrajutorare iniţiate de Crucea Roşie în ultimii cinci ani", a declarat, la rândul său, Gail McGovern, preşedintele şi directorul general al Crucii Roşii, exprimând, totodată, mulţumirile membrilor acestei organizaţii pentru acea donaţie generoasă. Lady Gaga nu este însă singurul artist de prim rang din showbiz-ul american care sprijină acţiunile de ajutorare a sinistraţilor de pe coasta estică a Statelor Unite. Participând la emisiunea-teledon "Day of Giving", organizată de postul ABC, Barbara Walters şi George Stephanopoulos au făcut la rândul lor donaţii generoase. Astfel, Walters a donat 250.000 de dolari, iar Stephanopoulos, 50.000 de dolari pentru Crucea Roşie americană. La rândul său, actorul Alec Baldwin a vizitat Universitatea din New York, încercând să ridice moralul sutelor de studenţi care au fost evacuaţi din campusul instituţiei. Russell Crowe a anunţat pe 5 noiembrie, printr-un mesaj postat pe Twitter, că a donat o sumă importantă Gărzii de coastă din Staten Island - care l-a salvat în această toamnă, după ce s-a rătăcit pe mare, în timpul unei plimbări cu caiacul -, care va planta un milion de copaci prin intermediul New York City Mayors Fund.