Cineastul Steven Spielberg se situează pe primul loc în topul Forbes pe 2014 al celor mai influente celebrităţi din Statele Unite ale Americii, surclasând-o pe vedeta de televiziune Oprah Winfrey.

Influenţa lui Spielberg a crescut considerabil după cel mai recent film al său, "Lincoln", care în 2013 a primit 12 nominalizări la Oscar - inclusiv pentru cel mai bun film şi pentru cel mai bun regizor - obţinând încasări de 275 de milioane de dolari la nivel mondial. Conform publicaţiei Forbes, 47% dintre persoanele care au participat la sondaj, în vederea realizării clasamentului - dat publicităţii miercuri -, îl consideră pe regizorul american, în vârstă de 67 de ani, o persoană influentă. "Scorul de «influenţă» al unei celebrităţi îl reprezintă modul în care o anumită persoană este percepută, din punctul de vedere al influenţării publicului şi al semenilor", a declarat Gerry Philpott, preşedinte al E-Poll Market Research, care a efectuat sondajul pentru Forbes. Oprah Winfrey, în vârstă de 59 de ani, care anul trecut se situa pe locul întâi cu 49 %, ocupă locul secund în 2014, cu un grad de influenţă de 45 % în rândul oamenilor - scădere pe care Forbes o motivează prin retragerea sa din lumina reflectoarelor, pentru a se ocupa de postul de televiziune prin cablu OWN pe care îl deţine. Într-un clasament dominat în 2014 de regizori de film, George Lucas, creatorul seriei "Războiul stelelor", se situează pe locul al treilea, deşi, în ultimii ani, nu a fost foarte prezent în viaţa publică. În octombrie 2012, acesta şi-a vândut compania Lucasfilm către casa de producţie Walt Disney pentru suma de 4,5 miliarde de dolari.