Tom Hanks, în rolul lui Walt Disney
Filmul, în care va juca şi actriţa britanică Emma Thompson, va prezenta "lupta" dusă de directorii studiourilor Disney pentru a achiziţiona drepturile de autor pentru romanele din seria "Mary Poppins". Scriitoarea australiană P.L. Travers a rezistat mult timp în faţa eforturilor depuse de "mogulul" de la Hollywood Walt Disney, care încerca să o convingă de faptul că versiunea cinematografică a cărţilor acesteia va fi o idee bună. Potrivit presei americane, Walt Disney a avut nevoie de două decenii pentru a o convinge şi a fost constrâns să îi prezinte încăpăţânatei romanciere australiene scenariul filmului, pentru ca aceasta să îl aprobe. În timpul filmărilor de la începutul anilor '60, Walt Disney şi P.L Travers s-au contrazis de multe ori în privinţa alegerii cântecelor, secvenţelor animate şi a dialogurilor din film. Relaţia profesională dificilă dintre cineast şi scriitoare a fost prezentată în biografia "Mary Poppins She Wrote", de Valerie Lawson, care a stat apoi la baza a două documentare despre P.L. Travers. Filmul se va intitula "Saving Mr. Banks" şi va fi regizat de John Lee Hancock. Emma Thompson va juca rolul scriitoarei australiene. Filmul "Mary Poppins", regizat în 1964 de Robert Stevenson, a avut-o în rolul principal pe Julie Andrews, care a fost recompensată cu premiul Oscar pentru prestaţia sa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.