Un instalator francez crede că este nepotul lui Hitler
Loret şi fraţii săi erau la masa de seară când tatăl lor, Jean-Marie, le-a dat vestea pe neaşteptate: "Copii, am să vă spun ceva. Bunicul vostru este Adolf Hitler". Mărturisirea a fost făcută în urmă cu 40 de ani, iar Phillippe, care are în prezent 56 de ani şi este pensionat pe caz de boală, după ce a lucrat ca instalator pentru aviaţia franceză, încă nu ştie cum să reacţioneze. El nu a vorbit până acum în mod public despre acea discuţie cu tatăl său, neîmpărtăşind faptul că ar putea fi nepotul celebrului dictator decât prietenilor apropiaţi. Dezvăluirea făcută recent se datorează apariţiei unor noi dovezi care confirmă adevărul spuselor tatălui său. Jean-Marie, născut pe 25 martie 1918, la Seboncourt, fost înregistrat drept fiul natural al franţuzoaicei Charlotte Lobjoie. Ruşinea de a avea un fiu nelegitim a făcut-o pe aceasta să fugă la Paris, abandonându-şi copilul, care a fost crescut de bunici şi apoi adoptat de o familie înstărită, la vârsta de opt ani. "Această adopţie a fost aranjată de o călugăriţă din localitate, sora Theodosie, care îl cunoştea pe Hitler. Se pare că a făcut demersurile la cererea lui Hitler", spune Philippe Loret. De altfel tatăl său, a scris o carte autobiografică, intitulată "Your Father's Name Was Hitler" (Numele tatălui tău a fost Hitler, n.r.), în 1981, pe baza celor povestite de Charlotte Lobjoie. Jean-Marie s-a reîntâlnit cu mama lui, la Paris, în timpul ocupaţiei germane, care a început în mai 1940, mai spune Phillipe. Charlotte obişnuia să primească bani de la ofiţeri germani în acea perioadă, mai povesteşte nepotul acesteia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.