Actorul român Marcel Iureş joacă alături de William Fichtner şi Donald Sutherland în sezonul al doilea al serialului "Poliţişti fără frontiere/Crossing Lines", difuzat la televiziunea AXN, începând din 28 septembrie, în fiecare marţi, de la ora 22.00.

Noul sezon al serialului "Poliţişti fără frontiere", o producţie originală a AXN, filmată în totalitate în Europa, va reprezenta punctul central al grilei de toamnă a acestei televiziuni. "Poliţişti fără frontiere" se bucură de o distribuţie consacrată, avându-i în rolurile principale pe actorii William Fichtner şi Donald Sutherland. Totodată, actorul român Marcel Iureş apare în mai multe episoade ale sezonului al doilea al acestui serial. "Poliţişti fără frontiere" spune povestea unei echipe formată din cinci poliţişti tineri şi entuziaşti, reuniţi din tot spaţiul Uniunii Europene şi conduşi de căpitanul Louis Daniel, o legendă a Poliţiei Naţionale Franceze. Acţionând sub tutela Curţii Internaţionale împotriva Criminalităţii (ICC), în lupta cu cei mai aprigi criminali din Europa, ei sunt puşi faţă în faţă cu proprii demoni interiori, în timp ce învaţă pas cu pas să aibă încredere unul în celălalt şi să funcţioneze cu succes ca o echipă. Fiecare personaj întruchipează o istorie diferită, cu o personalitate aparte, dând astfel naştere unei poveşti complexe. În sezonul al doilea al serialului "Poliţişti fără frontiere", sfâşiată de teribila pierdere a Annei-Marie (Moon Dailly), echipa are la dispoziţie doar 24 de ore să îi găsească şi să îi salveze pe Louis (Marc Lavoine) şi Rebecca (Elsa Mollien). Între timp, Dorn (Donald Sutherland) joacă un joc periculos cu Dimitrov (Marcel Iureş). Sub presiune intensă, echipa reuşeşte să localizeze spaţiul unde Louis şi Rebecca sunt închişi şi torturaţi. Cu ajutorul inspectorului şef al Scotland Yard, Miles Lennon (Ray Stevenson), echipa reuşeşte să se apropie de răpitori, să îl salveze pe Louis şi să îl distrugă pe Dimitrov. Marcel Iureş a mai jucat în producţii străine, ca "The Tulse Luper Suitcases, Part 2: Vaux to the Sea" (regia Peter Greenaway), "Layer Cake" (regia Matthew Vaughn), "Goal!", "Isolation" şi "Piraţii din Caraibe: La capătul lumii".