Vândută la licitaţie cu 500.000 de dolari - Sumă uriaşă pentru chitara lui George Harrison
O chitară electrică a rockerului britanic George Harrison, fostul chitarist al trupei The Beatles, a fost vândută cu 500.000 de dolari la o licitaţie organizată la New York.
O licitaţie dedicată unor obiecte, instrumente şi suvenire care au legătură cu industria muzicală a fost organizată pe parcursul a două zile în Statele Unite ale Amercii. În cea de-a doua zi a licitaţiei, sâmbătă, o chitară electrică a lui George Harrison a fost achiziţionată de un colecţionar privat contra sumei de 500.000 de dolari. Chitara celebrului muzician britanic, decedat în 2001, avea un preţ estimativ cuprins între 400.000 şi 600.0000 de dolari. Ea aparţinea unui colecţionar englez care a împrumutat-o pentru o vreme Muzeului Beatles din oraşul Liverpool. În cadrul aceleiaşi licitaţii, un autocar de turneu al cântăreţului american Elvis Presley, cu care artistul şi muzicienii din trupa sa au susţinut un turneu în 1976, a fost vândut cu 268.000 de dolari. Autocarul este înzestrat cu nouă paturi, un televizor, un cuptor cu microunde, aer condiţionat şi diverse obiecte decorative.
Alte obiecte care au aparţinut "regelui rock'n'roll-ului" au fost vândute cu sume exorbitante la aceeaşi licitaţie: un disc cu single-ul "Love me tender", pe care starul a scris o dedicaţie pentru mama sa, a fost achiziţionat cu 125.000 de dolari, iar o uniformă militară a celebrului cântăreţ şi-a găsit cumpărător contra sumei de 48.000 de dolari. Pe de altă parte, o vestă neagră de ofiţer cu epoleţi galbeni, pe care Michael Jackson a purtat-o la ceremonia de includere a grupului Jackson 5 în Rock and Roll Hall of Fame, în 1997, a fost cumpărată cu 83.750 de dolari.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.