Zilele Filmului Chinezesc - Jackie Chan vine în România
Actorul Jackie Chan va veni în premieră în România, pentru a participa la deschiderea Zilelor Filmului Chinezesc, un eveniment ce se va desfăşura între 11 şi 18 septembrie, în Capitală
Jackie Chan va fi prezent, pe 11 septembrie, la deschiderea festivalului. Lungmetrajul care va deschide Zilele Filmului Chinezesc este "CZ12", regizat de Jackie Chan, acesta făcând parte şi din distribuţia peliculei. Programul festivalului include filmele "Beijing Love Story", de Chen Sicheng, "The Grandmaster", de Kar Wai Wong, "The Flying Swords of Dragon Gate", de Tsui Hark, şi "Full Circle", de Zhang Yang. Jackie Chan, născut în 1954, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi actori originari din Hong Kong, reuşind să-şi construiască o carieră de succes în filmele cu arte marţiale. În 2002, a câştigat un premiu Taurus pentru întreaga carieră la World Stunt Awards (Oscarurile în domeniul cascadoriilor) şi în acelaşi an a primit o stea pe Walk of Fame. De asemenea, a câştigat un premiu MTV Movie pentru întreaga carieră, în 1995, şi alte două premii MTV Movie pentru rolurile din prima şi a doua parte a seriei "Ora de vârf/ Rush Hour". În 1999, a fost numit actorul anului la Hollywood Film Festival. Printre filmele în care a jucat se numără "Fracul magic", "Ocolul Pământului în 80 de zile", seria "Ora de vârf", "Spionul din vecini", "Karate Kid" şi a asigurat vocea Maimuţei în seria "Kung Fu Panda".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.