Ziua Îndrăgostiţilor, una dintre cele mai depresive sărbători
Sărbătorile şi aniversările sunt momente fericite pentru majoritatea oamenilor, însă ele pot declanşa reacţii neplăcute în cazul persoanelor depresive, iar simptomele se pot manifesta cu câteva săptămâni înainte şi pot continua mult timp după aceea.
Potrivit psihologului Deborah Şerani, orice fel de eveniment poate cauza apariţia sau înrăutăţirea episodului de depresie. Aceasta sfătuieşte persoanele predispuse depresiei să îşi creeze un calendar în care să încercuiască datele întâmplărilor sau sărbătorilor ce le aduc sentimente negative, dar şi pozitive. În acest mod, persoanele pot avea un mai mare control asupra sentimentelor care le încearcă în apropierea unor astfel de evenimente şi vor putea să le depăşească mai uşor. Conform Google Trends, în 2014, cele mai multe căutări ale cuvintelor "depresie", "anxietate", "durere", "stres" şi "epuizare" au avut loc pe 23 aprilie.
Numărul de căutări pentru aceste cuvinte creşte în timpul primăverii şi al toamnei, iar în timpul verii şi al iernii scade. Primăvara este una dintre cele mai depresive perioade ale anului, schimbările de temperatură şi schimbarea programului zilnic al unei persoane putând fi declanşatoare ale depresiei. Cu toate acestea, sărbătorile de iarnă sunt pentru mulţi oameni cauze ce pornesc un episod depresiv.
Oamenii sunt crescuţi cu concepţia că sărbătorile de iarnă sunt unele dintre cele mai fericite momente ale anului, însă specialiştii spun că nu este deloc aşa. Cei mai mulţi oameni au aşteptări foarte mari de la clipele petrecute de sărbători, aşteptări ridicate din cauza promovării nerealiste a unui Crăciun ideal, fie în filme, fie în reclame. Pe de altă parte, cea de-a treia zi de luni din ianuarie a fost "premiată" cu titlul "Blue Monday", fiind considerată cea mai tristă zi a anului. Există însă câteva elemente care au contribuit la o astfel de denumire: faptul că au trecut sărbătorile, faptul că s-a încheiat vacanţa şi oamenii s-au întors la muncă, faptul că încep să apară facturile de plătit, dar şi faptul că nopţile sunt lungi şi foarte reci.
Depresia de Ziua Îndrăgostiţilor poate apărea atât în cazul persoanelor singure, cât şi în cazul persoanelor care nu sunt fericite în relaţia în care se află. Această sărbătoare poate declanşa sentimente de pierdere, neadaptare, scăderea stimei faţă de sine sau respingere. Oamenii resimt ca fiind din ce în ce mai greu să treacă peste o astfel de zi de când a început să fie promovată, acceptată şi sărbătorită de foarte multe persoane.
De Ziua Îndrăgostiţilor, experţii recomandă fiecărei persoane să îşi cumpere un cadou sau să facă un gest generos pentru o persoană nevoiaşă. Persoanele predispuse depresiei pot organiza o petrecere chiar dacă nu au un partener de viaţă sau pot ieşi în oraş cu prietenii care sunt tot singuri. O simplă sărbătoare nu trebuie să influenţeze în aşa măsură starea de spirit, încât să pornească un întreg episod depresiv.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.