Se vede treaba că strădaniile mele de a te trezi din infatuarea care ţi-a împăienjenit ochii începe să dea roade. Se vede de departe că, într-adevăr, eu, Mihai Bar, şi cei aproape de mine îţi suntem coşmar în toată puterea de expresie a acestei noţiuni. Ştiu, ştim prea bine de ce te temi, însă mai aşteptăm o vreme, până ce vom avea toate pârghiile la îndemână! Chiar dacă unii se noroiesc ţinându-ţi isonul, cred că se cuvine să spun celor mulţi, şi cu aceeaşi simţire, de ce eu, Mihai Bar, am convingerea că altfel este un primar care de aici îşi trage seva, decât un altul cine ştie de unde venit. De ce?! Simplu! Toate prerogativele legate de baştină demonstrează diferenţieri majore, când este vorba să te raportezi la ceva ce vine din vechime, la ceva din interiorul căruia ai deprins cum se percepe lumea prin simţire. Certurile mele, care te vizează direct şi personal, vin dintr-o încercare de a spune lumii bihorene de ce altfel am privi noi aspecte legate de Cetate, de ce altfel am accepta schimbări care să modifice structural fundamentul creator al bihoreanului în sine. Cine, dacă nu un anormal, ar putea deduce că eu, Mihai Bar, ca de altfel oricare alt bihorean, aş fi împotriva celor cu care convieţuim, indiferent de culoarea pielii, limba ori accentul limbii în care glăsuieşte? Românul a învăţat de la mama lui să-şi respecte limba, să-şi imprime în caracter tradiţiile, obiceiurile, apoi, creştin de la Dumnezeu, să-şi iubească aproapele, să-i respecte obiceiurile, limba, tradiţiile. Or, tocmai aici apar probleme, când dai sufletul la o parte în perceperea realităţii! Toţi iubim copiii, dar parcă pe ai tăi îi iubeşti mai mult, şi tocmai de aceea ţi-am reproşat, şi n-o să-ţi iert! că n-ai făcut mai multe locuinţe pentru copiii noştri. Este cumplit să ştii că s-ar fi putut, şi unul care nu are cum să înţeleagă ce te doare când vin oamenii la tine în audienţă şi te roagă să-i ajuţi cu un acoperiş deasupra capului pentru copiii lui care abia s-au căsătorit, iar tu să ridici neputincios din umeri, deşi ştii că nu s-a putut ori nu s-a vrut să se poată, este cumplit! Aici, băi, omule, nu este bădărănie, aici trebuie să dai socoteală! Şi vei da, te asigur, vei da, pentru că oamenii Bihorului îmi vor da încredere în buna cuviinţă şi vor accepta ca adevăruri semnalele mele. Oamenii născuţi pe aceste locuri ştiu cu prisosinţă că noi nu ne minţim între noi! Bihoreanul nu stă cu mâinile-n sân când este ocolit prin diverse tertipuri în lucruri care-i privesc starea de fapt! Ca buni creştini, noi îi preţuim pe aceia care muncesc alături de noi, ne ajutăm unii pe alţii în probleme în care ne privesc, membri ai comunităţii fiind, dar când este vorba de moştenire, atunci nu ne permitem să pierdem ce avem mai scump! Pe noi tarele istoriei nu ne-au slăbit, ci, dimpotrivă, iată-ne cum fiinţăm! Cu graiul nostru nealterat, cu năzuinţele noastre nemaculate, cu străduinţele viguroase ! Eu te cert pe tine îndeosebi, pentru că tu eşti reduta pe care mi-am propus să o cuceresc, iar oamenii trebuie să înţeleagă că, bihorean fiind, văd lucrurile mai îndeaproape de ei decât tine, Petrică, pentru că eu şi ei simţim la fel! Nu se poate să nu ţii cont că mereu am amintit că nu te vom da afară din Cetate, dar să ţii neapărat cont că nu ne vom lăsa până ce îţi vom strica jucăriile, îţi vom strica regulile jocului. Vezi tu, Petrică, eu nu şuşotesc pe la colţuri, eu mă adresez ţie, iar faptul că o fac să o ştie şi alţii, ăsta este un semn că eu simt cum oamenii percep exact mesajul meu, credinţa mea că nu este deloc imoral să te agăţi, şi cu dinţii, dacă este nevoie, de tradiţie, de obiceiuri! Iată de ce POT pentru mine este un complex creativ, unde ideea şi fapta se îmbină organic şi se calează natural pe aspiraţiile înaintaşilor mei. Aici ne deosebim fundamental! Fără nici un pic de ură, Mihai Bar