Agendă locală
Locuinţe versus unităţi şcolare
Nici cea de-a doua încercare a executivului orădean de a primi acordul consilierilor pentru achiziţionarea unor imobile pe strada Moreni în vederea dezvoltării unor proiecte sociale nu a fost cu noroc. Consilierii PSD şi PD-L s-au opus cumpărării unor construcţii situate pe un teren al Primăriei Oradea, motivând că nu sunt de acord ca banii pentru această achiziţie să fie luaţi de la capitolul "investiţii" pentru unităţi de învăţământ. Executivul intenţiona să achiziţioneze, la preţul de 708.000 lei, nişte clădiri dezafectate aparţinând firmei Asus. Clădirile se află pe un teren al municipalităţii, pe strada Moreni. Aici se doreşte dărâmarea imobilelor, iar pe terenul rămas liber să fie construite case pentru persoanele cu probleme sociale. O iniţiativă lăudabilă, însă, consilierii din opoziţie au considerat că modalitatea aleasă pentru a intra în posesia acestor clădiri nu este tocmai corectă. În speţă, executivul a propus ca banii necesari să fie luaţi de la Liceul "Aurel Lazăr", respectiv Secţia IX Creşă. "Nu sunt de acord să luăm banii de la Liceul Aurel Lazăr. Aici avem nevoie de modernizarea cantinei. Sunt 100 de copii care servesc aici masa şi am fost, în repetate rânduri, atenţionaţi că trebuie să facem aceste lucrări. Nu cred că este oportună această investiţie", a declarat Dorel Luca, consilier local, dar şi inspector şef al Inspectoratului Judeţean Şcolar. Nici consilierii PSD nu s-au arătat interesaţi de această investiţie, motiv pentru care şi ei s-au opus. "Nu putem da bani pentru acest program social luând bani de la alte programe sociale", a declarat Ovidiu Mureşan, consilier PSD. În final, voturile consilierilor PNL şi UDMR nu au fost suficiente, proiectul nefiind votat.
Ameninţaţi cu avizul de nelegalitate
Consilierul local Dorel Luca, inspector şef al Inspectoratului Judeţean Şcolar Bihor, a adus la cunoştinţa conducerii Primăriei Oradea că decizia executivului de a trece la operatorul de telefonie RDS şi renunţarea la Romtelecom nu este în beneficiul Inspectoratului. Mai mult, acesta a insinuat că Instituţia Prefectului Judeţului Bihor ar putea da aviz de nelegalitate privind Hotărârea CLO prin care se aprobă parteneriatul cu RDS. "Noi avem nevoie de o comunicare rapidă pe perioada examenelor. Dacă o reţea cade, ce facem în timpul transmiterii subiectelor la tezele unice? În plus, noi comunicăm cu şcolile prin fax, care funcţionează prin Romtelecom", a precizat Dorel Luca. În replică, Ilie Bolojan le-a transmis directorilor de şcoli că, dacă vor să aibă două abonamente de telefon, pe unul să-l plătească din banii proprii. În ce priveşte un posibil aviz de nelegalitate din partea Instituţiei Prefectului judeţului Bihor, primarul a precizat că-l va ataca în contencios administrativ.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.