Două priorităţi pentru Salonta Construirea unei centuri de ocolire a Salontei, precum şi atragerea de fonduri pentru reabilitarea Spitalului din localitate sunt două dintre priorităţile anunţate de deputatul Valeriu Boeriu pentru municipiul în care locuieşte. Având în vedere că Salonta este traversată de DN Satu Mare - Oradea - Arad - Timişoara, traficul prin centrul municipiului este infernal. Din acest motiv, deputatul Valeriu Boeriu face demersuri pe lângă Ministerul Transporturilor pentru alocarea sumelor necesare construirii şoselei de centură, cu o lungime de 10 km. Aceasta ar urma să fie gata înaintea înaintea drumului expres care se construieşte între Oradea şi Timişoara şi care va trece la 2 km de Salonta. În ceea ce priveşte spitalul salontan, acesta are nevoie, potrivit lui Boeriu, de 1,8 milioane de lei pentru reabilitarea clădirii, altfel riscă să piardă autorizaţia de funcţionare. Reforma în Sănătate, începută de "contabilul portocaliu" Deputatul Valeriu Boeriu a declarat că deşi PSD a introdus moţiunea simplă pentru Sănătate contestând activitatea ministrului Nicolăescu, de fapt, reforma în domeniul sanitar a fost începută chiar de "acest contabil portocaliu". Boeriu susţine că Nicolăescu nu este agreat în funcţie de către persoanele din sistem, deoarece acestea-i reproşează faptul că nu este medic. "Problemele sistemului sanitar nu sunt neapărat în pregătirea medicilor, ci financiare, economice. De aceea, nu văd de ce ministrul trebuie să fie neapărat medic", a precizat deputatul liberal, adăugând că ministrul Sănătăţii a încercat reformarea spitalelor şi introducerea unui management profesionist în conducerea acestora. De asemenea, Boeriu consideră binevenit şi controlul anual obligatoriu al asiguraţilor. "Am pacienţi pe care nu i-am mai văzut la cabinet de opt ani. Pe baza cupoanelor valorice, aceştia se vor prezenta la control, putând fi astfel depistate bolile în fazele incipiente", a mai menţionat Valeriu Boeriu. Sprijin pentru producătorii de legume şi fructe Deputatul Lakatos Petru a anunţat că miniştrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene au căzut la înţelegere cu privire la sprijinirea producătorilor de legume şi fructe. Aceştia susţin organizarea în cooperative de producţie a acestora, pentru o mai bună protecţie. Astfel, se are în vedere acordarea de subvenţii pentru producătorii de legume şi fructe începând din 2008, cu condiţia ca aceştia să fi produs aceste alimente în perioada 2004-2007. Sprijinul financiar va fi acordat în funcţie de suprafaţa de teren cultivată şi va fi cu 10% mai mare, dacă producătorii sunt organizaţii în cooperative. De asemenea, vor fi acordate subvenţii suplimentare pentru asociaţiile care cuprind producători din mai multe ţări. 300 de porţi din Oradea pot deveni monumente istorice Tinerii din UDMR au întocmit o listă cu 300 de porţi din municipiul Oradea care, în opinia lor, ar merita să fie declarat monumente istorice de categoria B. Viceprimarul Rozalia Biro a anunţat că, după ce imaginile vor fi analizate de specialişti, consilierii UDMR vor prezenta Consiliului Local Oradea lista finală, pentru ca acesta să poată solicita Ministerului Culturii declararea lor drept monumente istorice. Potrivit Legii privind protejarea monumentelor istorice, reabilitarea sau reconstruirea acestor porţi ar putea fi cofinanţată de Ministerul Culturii. Competiţia pentru Primăria Oradea va fi destul de dură Preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că bătălia pentru fotoliul de primar al municipiului Oradea va fi destul de dură, deoarece "unii vor avea foarte mulţi bani, iar noi, sper, o foarte mare credibilitate". Bar susţine că Dan Matei şi echipa sa vor pregăti o strategie interesantă care va fi pe placul orădenilor, în tentativa de a cuceri PMO. Totodată, liderul PSD Bihor a declarat că preferă ca primarul Petru Filip să fie în cursă pentru un nou mandat, cu toate că susţine că acesta nu e demn să ocupe un loc eligibil pe lista PD pentru Parlamentul European, trebuind mai întâi să dea socoteală acuzelor care i-au fost aduse. În ceea ce priveşte candidatul anunţat de PC Bihor, Traian Bodea, preşedintele social-democraţilor bihoreni a anunţat că acesta a fost membru PSD înainte de a trece la conservatori. Pe lângă fotoliul de primar al Oradiei, Bar a afirmat că doreşte ca partidul său să obţină şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, pe care ar avea şanse mai mari să o obţină, dacă s-ar vota uninominal. Pete Istvan, propus pentru funcţia de secretar al Senatului Senatorul Pete Istvan va fi propus de UDMR pentru funcţia de secretar al Senatului în locul lui Valentin Zoltan Puskas, care urmează să fie numit judecător la Curtea Constituţională. Propunerea vine chiar din partea lui Puskas, acesta considerând că senatorul de Bihor "are calităţile corespunzătoare pentru a îndeplini această funcţie. Este de mult timp în Senat, este şi viceliderul grupului parlamentar, cunoaşte procedurile, are o capacitate de lucru foarte mare". Pete Istvan este membru în Comisia economică, industrii şi servicii, membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi este viceliderul grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România. Moţiunile, doar consultative Senatorul Alexandru Athanasiu consideră că cele două moţiuni simple la Agricultură şi Sănătate depuse de PSD sunt utile, deoarece pun în discuţie problemele cu care se confruntă aceste domenii. Din păcate, susţine Athanasiu, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, adoptarea moţiunilor nu duce la demiterea miniştrilor responsabili, ci are doar menirea de a influenţa politica respectivilor demnitari. Astfel, Guvernul va trebui să-şi modifice politicile, ajungându-se la situaţia de a avea un Executiv care guvernează în funcţie de politicile altui partid.