"Relaţia cu conducerea PD Bihor este deficitară" Senatorul Radu Ţîrle a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că relaţia sa cu conducerea filialei judeţene a PD este deficitară. Ţîrle susţine că i s-au făcut propuneri din partea mai multor partide politice, inclusiv PNL, pentru a trece în rândurile lor. "Analizez diferite oportunităţi", a precizat senatorul bihorean, acesta adăugând că i s-a promis că, în PD, nu va mai fi pe nicio listă, nici măcar pentru un post de consilier comunal. "Aştept votul uninominal cu mare interes. Dacă vrem reformarea clasei politice, trebuie să lăsăm oamenii să-şi aleagă singuri reprezentanţii", e de părere Radu Ţîrle. El a reamintit că, în anul 2000, a obţinut 14.000 de voturi candidând independent, în timp ce unii dintre parlamentari au intrat în Legislativ cu doar 800 de voturi după redistribuire. Votul pe circumscripţii uninominale Comisia de cod electoral a stabilit, ieri, prin votul majorităţii membrilor, că votul pentru alegerea senatorilor şi deputaţilor se va da pe circumscripţii uninominale, urmând să decidă, la şedinţele ulterioare, modalitatea de repartizare a mandatelor. Membrii comisiei vor trebui să aleagă dintre trei variante principale de distribuire a mandatelor de parlamentari - scrutin majoritar, mixt sau proporţional. De asemenea, ei vor trebui să decidă dacă votul se va da într-un tur sau două, pe liste blocate, pe liste deschise preferenţiale (în care alegătorul schimbă ordinea candidaţilor propuşi de partide) sau pe liste libere (variantă în care alegătorul îşi face propria listă din toate listele propuse de partide). Marcu Nicu, ales preşedintele CNI Reprezentantul Ministerului Economiei şi Finanţelor Marcu Nicu a fost ales, ieri, preşedinte al Consiliului Naţional de Integritate, el obţinând şapte voturi, iar contracandidata sa, reprezentanta PSD Simona Teodoriu, doar patru voturi. Toţi cei 13 membri ai CNI au fost prezenţi la şedinţă, dar doi s-au abţinut, astfel că voturile lor au fost anulate. Conform legii, preşedintele CNI este ales prin vot secret, cu majoritate simplă, dintre membrii Consiliului. Ladislau Csendes, noul preşedinte al CNSAS Colegiul CNSAS l-a ales, ieri, pentru funcţia de preşedinte al instituţiei, pe Ladislau Csendes, reprezentant al UDMR. Ladislau Csendes a primit şase voturi pentru şi patru împotrivă. Csendes ar urma să fie preşedintele instituţiei pentru şase luni. Secretar al Colegiului CNSAS va rămâne în continuare reprezentantul PRM în Colegiu, Constantin Buchet, alegerea sa nefiind pusă în discuţie în şedinţa de ieri. CNSAS nu are încă vicepreşedinte, nici pentru acest post nefiind discutate posibile candidaturi în şedinţa de ieri. Posibilă revenire asupra listei UDMR la alegerile pentru PE Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, ieri, că este posibilă o revenire asupra listei candidaţilor acestei formaţiuni la alegerile pentru PE şi că reprezentanţii Uniunii se vor întâlni cu Laszlo Tokes, pentru discuta inclusiv subiectul euroalegerilor. La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, candidat independent la Parlamentul European, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că ar fi dispus la o discuţie cu UDMR pe tema realizării unei liste comune pentru PE "de dragul comunităţii maghiare".