Agenda politică
PIN face "Poliţia Referendumului"
Lavinia Şandru suspectează o eventuală încercare de fraudare a scrutinului
Vicepreşedintele PIN Lavinia Şandru s-a aflat, ieri, la Oradea, pentru a-şi instrui colegii care vor face parte din "Poliţia Referendumului". Sarcina acestora este să împiedice fraudarea scrutinului. În "Poliţia Referendumului" vor fi implicaţi în toată ţara 2.000 de membri PIN, aproximativ câte 50 în fiecare judeţ. Aceştia vor fi repartizaţi în special în zona rurală, unde controlul asupra votului este mai puţin strict. Lavinia Şandru susţine că în zona rurală se ţin şedinţe de partid chiar în incinta şcolilor în care funcţionează secţiile de votare, pentru a se stabili câte persoane trebuie aduse pentru ca rezultatul să le fie favorabil. Vicepreşedintele PIN a afirmat că acest lucru s-a întâmplat şi în alegerile din 2004. Lavinia Şandru a declarat că îi suspectează pe reprezentanţii ambelor tabere de încercare de fraudare a scrutinului, pe considerentul "furăm ca să contracarăm cât fură ceilalţi".
Sondaj la ieşirea de la urne
Vicepreşedintele PIN, Lavinia Şandru, a anunţat că, în data de 19 mai, membrii acestei formaţiuni vor face un sondaj de opinie la ieşirea din secţia de vot. Chestionarul va cuprinde, pe lângă întrebarea "Pentru cine ai votat?" şi altele cum ar fI: Dacă ei consideră că există criză politică în Rmânia, cine este responsabil, iar în cazul în care Traian Băsescu ar fi demis, cu cine ar vota la funcţia de preşedinte al României? Vor fi completate 35-40.000 de chestionare în întreaga ţară. De asemenea, în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ va fi organizat un centru pentru adunarea de informaţii, iar din patru în patru ore se va şti procentul obţinut de preşedintele suspendat Traian Băsescu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.