Băsescu a comandat la Parlament ca într-un restaurant
Premierul Călin Popescu Tăriceanu afirmă, într-un interviu acordat, ieri, agenţiei Mediafax, că preşedintele Traian Băsescu a lansat subiectul votului uninominal pentru a distrage atenţia de la demersurile Opoziţiei de suspendare şi consideră că acesta a comandat în Parlament "ca într-un restaurant". Şeful Guvernului apreciază că preşedintele a eşuat în a-şi asuma responsabilităţile care îi revin potrivit Constituţiei şi că acesta rămâne în continuare mai preocupat de rezolvarea unor probleme personale decât de priorităţile României, oferind Opoziţiei "o gură de oxigen".
El se referă şi la situaţia ministrului Justiţiei în urma moţiunii adoptate de Senat, amintind că nu o va demite pe Monica Macovei, dar că în cazul unui răspuns negativ al Curţii Constituţionale privind menţinerea acesteia în Guvern, va discuta cu liderii PD pentru a căuta o soluţie care să ţină cont în primul rând de stabilitatea şi credibilitatea instituţiilor statului.
Vă prezentăm integral interviul acordat de premierul Călin Popescu Tăriceanu în pagina 7.
- Cum apreciaţi discursul susţinut de Traian Băsescu în faţa Parlamentului?
- Dezamăgitor. Discursul lui Traian Băsescu a fost jumătate frică de responsabilitate şi jumătate responsabilitate generată din frică. Pe de-o parte, şeful statului a fost mai prudent şi s-a temut să-şi continue asaltul distructiv împotriva Parlamentului ca instituţie. Pe de altă parte însă, consider că Traian Băsescu a eşuat în a-şi asuma responsabilităţile ce îi revin potrivit literei şi spiritului Constituţiei. Am constatat, încă o dată, că Traian Băsescu rămâne mai preocupat de rezolvarea unor probleme personale decât de respectarea priorităţilor României.
- La ce anume vă referiţi?
- Oamenii politici înţeleg foarte bine ce poate pierde şi ce poate câştiga România din această primă experienţă a votului pentru Parlamentul European. Este, dacă vreţi, prima impresie pe care o vom face în interiorul Uniunii. Şi dacă eşuăm încă de la prima încercare, atunci România riscă să primească încă o dată eticheta de partener neserios. Noi, Guvernul României, am muncit doi ani de zile să recâştigăm respectul europenilor. Numai că totul se poate nărui în mai puţin de trei luni dacă întreaga clasă politică, începând cu Traian Băsescu, are impresia că orice altceva este mai important decât alegerile pentru Parlamentul European.
Am solicitat partidelor politice să amâne discuţiile despre suspendarea preşedintelui tocmai pentru ca alegerile pentru Parlamentul European să se poată desfăşura în cele mai bune condiţii. Şi ce observăm acum? Că în loc să sprijine acest demers, Traian Băsescu pune şi el umărul la scoaterea alegerilor pentru Parlamentul European de pe lista priorităţilor. Practic, şeful statului a dat o gură de oxigen Opoziţiei care iată că acum încearcă din răsputeri să amâne data alegerilor. Traian Băsescu, cot la cot cu Opoziţia, încearcă să paraziteze discuţiile despre ceea ce este cu adevărat important, iar acest lucru nu mă poate lăsa indiferent.
- Dar şeful statului a vorbit despre votul uninominal, care şi el este o prioritate...
- Nu contest importanţa acestui proiect, pe care PNL îl susţine încă din 2003. Dar vreau să fiu foarte bine înţeles. Nu putem să confundăm interesul personal sau de partid cu interesul public. Traian Băsescu are un interes personal când vorbeşte despre votul uninominal. PSD are un interes de partid când cere suspendarea şefului statului şi amânarea datei alegerilor. Şi şeful statului şi Opoziţia au o agendă proprie care nu este în concordanţă cu priorităţile imediate ale României. L-am auzit pe Traian Băsescu spunând că asistăm la "victoria interesului de partid asupra interesului public". Eu aş adăuga faptul că asistăm în egală măsură şi la sugrumarea interesului public de către interesul personal, iar persoana în cauză este însuşi Traian Băsescu.
- Ce interes personal ar avea Traian Băsescu în declanşarea dezbaterii privitoare la votul uninominal?
- Nu cred că este prea mult de explicat pe acest subiect. Este evident că Traian Băsescu are nevoie de un subiect de dezbatere care să distragă atenţia de la demersurile Opoziţiei. Este de asemenea evident că votul uninominal este dorit de majoritatea covârşitoare a românilor... Mă întreb însă de ce şeful statului nu a solicitat acest referendum încă din 2005. În loc să vorbească despre anticipate, Traian Băsescu ar fi putut vorbi despre votul uninominal şi vă asigur că românii ar fi fost mai câştigaţi.
- Ce credeţi că este mai important în acest moment? Un referendum pentru suspendarea preşedintelui sau un referendum pentru votul uninominal?
- Ştiţi care este problema? Pe mine nu mă interesează războiul dintre Traian Băsescu şi PSD. Vreau vot uninominal, vreau să fie tranşată această problemă cu suspendarea într-o formă sau alta, dar mai mult decât orice, vreau ca România să dea dovadă de seriozitate şi să respecte data stabilită pentru alegerile pentru Parlamentul European.
- Nu se pot organiza în acelaşi timp alegerile şi referendumul?
- Există o practică unanim acceptată la nivelul Uniunii de a nu suprapune alegerile pentru Parlamentul European cu alte alegeri sau referendumuri. Şi pentru că vorbeam despre seriozitatea de care trebuie să dea dovadă România... Credeţi că ar fi un semnal util României ca încă de la primele alegeri să încălcăm o practică pe care ţări fondatoare ale Uniunii au respectat-o şi o respectă cu stricteţe? Eu vă asigur că nu şi vă asigur că oficialii europeni privesc cu maximă preocupare şi cu o anumită îngrijorare ceea ce se întâmplă acum pe scena noastră politică.
- În cât timp s-ar putea organiza referendumul pentru votul uninominal, ţinând cont că şeful statului a insistat asupra faptului că procedura consultării Parlamentului a fost îndeplinită?
- În primul rând am îndoieli asupra modului în care Traian Băsescu înţelege consultarea. Vă reamintesc că şeful statului a refuzat ca vreun parlamentar să poată lua cuvântul după discurs. Mi s-a părut că Traian Băsescu s-a comportat, încă o dată, ca într-un restaurant. A dat comandă pentru un referendum şi crede că "procedura a fost îndeplinită". O consultare înseamnă mult mai mult decât ceea ce s-a întâmplat miercuri în Legislativ. Ca preşedinte al PNL pot spune că aşteptăm în continuare o discuţie reală cu şeful statului.
- În cazul în care va exista un astfel de dialog cu şeful statului, ce va susţine PNL?
- Ceea ce am susţinut şi până acum. Să respectăm ordinea priorităţilor reale şi nu ordinea priorităţilor personale sau de partid. Avem o dată stabilită pentru alegerile pentru Parlamentul European şi trebuie să o respectăm. Orice referendum, orice dezbatere de acest tip poate fi organizată după luna mai a acestui an.
- Ce se va întâmpla cu Monica Macovei?
- Am spus că nu voi solicita demisia şi nu o voi demite pe Monica Macovei. Însă, nu trăim în America Latină şi dacă avem instituţii, trebuie să ţinem cont de ele. Moţiunea împotriva ministrului Justiţiei a trecut şi, ca prim ministru, am nevoie de o fundamentare instituţională corectă şi imposibil de contestat pentru decizia de a o menţine pe Monica Macovei în Guvern. Acesta este şi motivul pentru care aştept un punct de vedere din partea Curţii Constituţionale. Este absolut necesar pentru Executiv şi pentru ministrul Justiţiei să poată demonstra în orice moment că prezenţa domniei sale în Guvern este perfect legală, perfect constituţională şi pe deplin legitimă.
- Ce se va întâmpla totuşi dacă de la Curtea Constituţională va veni un răspuns negativ privind menţinerea Monicăi Macovei în Guvern?
- Voi avea o discuţie cu liderii PD şi vom căuta o soluţie care să ţină cont în primul rând de stabilitatea şi credibilitatea instituţiilor statului. Ne place, nu ne place, trăim într-un sistem democratic iar noi avem datoria de a respecta deciziile Parlamentului.
- Aveţi un posibil înlocuitor?
- Nu m-am gândit încă la nimeni, deşi sunt convins că profilul unui ministru al Justiţiei trebuie să fie apropiat de cel al ministrului Macovei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.