Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely, şi Iuliu Winkler, ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, au fost prezenţi, ieri, la Oradea, într-o vizită de lucru. Cei doi au avut întâlniri cu autorităţile locale şi mediul de afaceri, în cadrul cărora s-au discutat proiectele şi investiţiile sprijinite de cele două ministere, dar şi despre cele care urmează a fi finanţate sau realizate în judeţul Bihor. Primul punct din programul celor doi miniştri în Bihor a fost o întâlnire cu reprezentanţii Primăriei Oradea şi ai Consiliului Judeţean, în cadrul căreia s-au luat în discuţie mai multe proiecte, modul de finanţare şi implementarea acestora. Potrivit lui Laszlo Borbely, în cadrul Programului Operaţional Regional, în valoare de 4,4 miliarde de euro, există deja finanţate trei proiecte pentru Bihor. Printr-un astfel de proiect va fi realizată infrastructura din staţiunea Băile Felix, în valoare de 2,2 milioane de euro, va fi realizată o şosea de centură a municipiului Oradea, în valoare de 9,5 milioane de euro, în timp ce pentru pârtia de la Nucet şi dezvoltarea turismului în zonă au fost alocate alte 8,3 milioane de euro. Din totalul acestor investiţii, 80% sunt fonduri UE, 18% din bani provin de la bugetul central şi doar 2% din bugetele locale. Ministrul Dezvoltării a subliniat că anul acesta în România s-a înregistrat un ritm al construcţiilor mai mare cu 30% decât anul trecut, situaţie existentă şi la nivelul judeţului nostru. Un alt program ce va fi demarat în Bihor vizează reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă a oraşelor mai mici de 50.000 de locuitori. "Aceste oraşe vor primi 25 de milioane de euro, iar licitaţia va demara în trei săptămâni. Avem bani pentru asemenea proiecte şi suntem în grafic şi în ceea ce priveşte pregătirea programelor", a declarat Laszlo Borbely. Pe de altă parte, Iuliu Winkler a precizat că în 11 localităţi din Bihor se desfăşoară proiectul "Economia bazată pe cunoaştere". "În 11 comune sunt informatizate şcoala, biblioteca, primăria, astfel că toate aceste instituţii să aibă acces la internet. Termenul final este 10 decembrie, iar valoarea proiectului în Bihor, instalare şi echipamente, se ridică la 880.000 de dolari. În altă ordine de idei, ministrul a precizat că Bihorul se află pe locurile fruntaşe în ceea ce priveşte comerţul exterior. Cifra de afaceri a judeţului în anul 2006 a fost de 2,3 miliarde de euro, iar deficitul de balanţă comercială a fost de 300 milioane de euro. Pentru anul trecut Bihorul a înregistrat o creştere de peste 20% în ceea ce priveşte exporturile şi de 30% în domeniul importurilor. "Este important să se organizeze diverse târguri internaţionale, cum este Expo Varadinum, pentru dezvoltarea economică. De asemenea, atragerea de investiţii sau discuţiile directe între miniştri şi oamenii de afaceri pot avea un efect benefic", a declarat Winkler.