Ministrul Educaţiei a fost revocat din funcţie, ieri, după o săptămână în care a votat în Parlament majorarea salariilor cadrelor didactice şi care a culminat cu deplasarea la propria nuntă cu elicopterul MIRA, cu ocazia unei misiuni la Albiţa a colegului său Cristian David.

Ministrul Educaţiei era deja în vizorul premierului, după ce a votat majorarea salariilor cadrelor didactice în Parlament. "Plecarea lui Adomniţei cu elicopterul a fost «bomboana pe colivă»", au spus câţiva colegi liberali. "A cam făcut gafe, dar asta a pus capac", au adăugat ei.
Sistemul de învăţământ din România este măcinat de ani de zile de convulsii, de orgolii, de interese, dar şi de suferinţe cronice, pornind de la o finanţare mereu sub nevoi, care să asigure un trai decent profesorilor şi condiţii moderne de lucru. În pofida eforturilor de a creşte alocaţiile bugetare, de a schimba faţa şcolii şi de a crea un nou pachet de legi, acceptat de majoritatea profesorilor, dascălii rămân dezbinaţi, pentru că liderii lor nu reuşesc să ajungă la un consens sau poate nu vor. Mandatele miniştrilor sunt pline de promisiuni, din care multe realizate, altele blocate. Adomniţei a crezut că entuziasmul tineresc, echipa cu care a venit, faptul că s-a plăcut cu sindicatele la prima vedere şi că la bere studenţii l-au agreat ar fi suficient să ducă la bun sfârşit greaua misiune. Nu putea fi aşa, întrucât şcoala românescă este, mai presus de orice, o arenă politică pe care toate lumea se bate, când este vorba de capital electoral, după care o abandonează sau rămâne doar un subiect bun de fluturat în diverse discuţii. Adomniţei ar putea spune că a reuşit măcar să supună spre dezbatere publică legile învăţământului. "Nimic nu mă poate face mai fericit decât faptul că sunt primul ministru care obţine 6 la sută din PIB. Vreau să spun că banii nu au fost obţinuţi în urma unor lupte sângeroase cu ministrul Finanţelor, ci după discuţii care vizau sursele de unde ar fi putut fi luaţi aceşti bani. De asemenea, chiar din 2008 banii alocaţi educaţiei sunt separaţi de cei pentru cercetare. Cred că acest lucru trebuie să-l spună cineva preşedintelui, altfel lasă impresia că este mereu greşit informat'', spunea Adomniţei, atunci când şi-a prezentat bilanţul pe anul trecut. Demnitarul a prezentat şi evoluţia fondurilor alocate educaţiei, luând ca an de referinţă 2004 şi nu 1990. "Astfel, în 2004 educaţia primea 1,98 miliarde de euro, adică 3,4 la sută din PIB de atunci, din care aproape 90 la sută erau salarii. În 2008 sunt alocate opt miliarde de euro, adică de patru ori mai mult. De asemenea, în 2004 au fost repartizate pentru cheltuieli de capital, adică reparaţii, reabilitări, construcţii, 31 de milioane de euro. Şi vorbim de 25.000 de unităţi. Extrem de puţin. În 2007 au fost alocaţi 1,2 miliarde euro, iar în 2008 două miliarde euro'', explica fostul ministru al Educaţiei.
Referindu-se la salariile profesorilor, el a susţinut că acestea s-au dublat în 2008 faţă de 2004.
La bilanţul de an, ministrul a vorbit şi despre programul privind achiziţia microbuzelor şcolare, despre cel legat de informatizarea tuturor unităţilor de învăţământ, acesta din urmă având ca termen limită decembrie 2008, despre educaţia preşcolară obligatorie, descentralizarea curriculei, crearea unor instituţii noi, dar şi despre alocarea fondurilor pe elev şi pe ciclu de studii pentru universităţi, precum şi despre majorările salariale din 2008, toate acestea fiind deja cuprinse în nou pachet de legi.

Ulterior, Cristian Adomniţei a anunţat că nu va mai depune în Parlament proiectele Legilor Educaţiei întrucât adversarii politici ai PNL le-ar ataca "din motive politice" chiar dacă ar putea fi cele mai bune legi pentru Şcoala românească, ci le va lăsa succesorului său. "Chiar dacă am veni cu cea mai bună posibilă lege a Educaţiei în Parlament, evident că forţele politice adversare PNL vor încerca să o dărâme, deşi ea ar putea să fie cea mai bună lege pentru România şi pentru şcoala românească", spunea fostul ministrul, adăugând că va lăsa pe masa viitorului ministru un pachet de legi agreat de partenerii de dialog social, un raport al Comisiei prezidenţiale şi o strategie în domeniul Educaţiei, ceva ce n-au avut nici Miclea, nici Hărdău, nici el.

În pofida bilanţului personal, în scurtul mandat, Adomniţei nu a fost scutit de moţiuni în Parlament şi nici de proteste pentru majorarea salariilor, a burselor, a alocaţiilor pentru cantine şi cămine, aşa cum s-a întâmplat şi cu predecesorii săi. Pentru unii, este doar ministrul care nu ştie câte stele sunt pe steagul UE. Alţii au spus că în şcoală nu s-a schimbat nimic şi este mare haos. Mai mare decât în 2006? Sau decât în 2005?