După ce vineri, 30 noiembrie, Petru Filip şi-a înregistrat demisia din funcţia de primar al municipiului Oradea, pentru ieri, la ora 12.00, a fost convocată şedinţa extraordinară a Consiliului Local Oradea în vederea desemnării unuia dintre viceprimari pentru îndeplinirea atribuţiilor primarului. Cum jocurile nu au fost făcute până la acea oră, consilierii UDMR, PNL şi PSD au hotărât să boicoteze în bloc şedinţa de CLO şi să nu se prezinte la şedinţă. În lipsă de cvorum, preşedintele de şedinţă, Petru Lezeu, a declarat, după câteva minute, şedinţa închisă. Mai mult, Lezeu a invocat şi faptul că nu s-a respectat procedura care priveşte încetarea mandatului primarului. În aceste condiţii, consilierii PD şi PRM prezenţi nu au putut să treacă la vot pentru desemnarea viitorului primar. O nouă încercare se va consuma joi, 6 decembrie, când pentru ora 12.00 a fost convocată o nouă şedinţă extraordinară de CLO.

PD + PRM =LOVE(LE)?!
Vineri, 30 noiembrie, Petru Filip, odată intrat în posesia certificatului de europarlamentar, şi-a depus demisia din funcţia de primar al municipiului Oradea. Acest lucru a deschis calea celor doi viceprimari, Biro Rozalia - UDMR şi Mihai Groza - PD, pentru o nouă competiţie politică. Potrivit legii, aleşilor orădeni le revine rolul de a desemna, prin vot secret, pe unul dintre cei doi viceprimari pentru îndeplinirea atribuţiilor primarului. Pentru ca votul să fie legal exprimat, din cei 27 de consilieri locali trebuie să fie prezenţi la şedinţă 14. De asemenea, tot de 14 voturi are nevoie şi viitorul primar. Pentru aceste voturi se dă o crâncenă bătălie politică, niciunul dintre partidele din care fac parte cei doi candidaţi neavând singuri voturile necesare. PD are 10 consilieri, iar UDMR doar 7. În acest moment, negocierile, şantajul şi intimidările par să fie singurele arme care mai contează în această competiţie politică. Democraţii par să fi câştigat de partea lor două voturi, cele ale grupului România Mare. Astfel, ieri la şedinţă s-au prezentat toţi cei 10 consilieri PD, cărora li s-au alăturat şi cei doi peremişti. De asemenea, la şedinţă a venit şi preşedintele de şedinţă, Petru Lezeu (PNL), precum şi Huszar Iştvan (UDMR), în prezenţa a 14 consilieri, şedinţa era legal constituită, secretarul CLO, Ionel Vila, anunţând că se pot adopta şi hotărâri cu 14 voturi. S-a trecut la citirea de către preşedintele de şedinţă a actului de demisie a fostului primar, după care secretarul CLO face unele recomandări cu privire la desfăşurarea votului.

La loc comanda!
În acest moment, se produce o adevărată lovitură de teatru: preşedintele de şedinţă anunţă că şedinţa nu este legal constituită, unul dintre consilieri părăsind şedinţa. În acelaşi timp, Lezeu dă citire prevederilor Legii 393/2004, în care la articolul 16 se prevede că "în toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului", lucru care nu s-a întâmplat, motiv pentru care Lezeu a declarat şedinţa închisă, lăsând întreaga audienţă fără grai. Secretarul CLO, Ionel Vila, a încercat să contracareze lovitura dată de Lezeu, precizând că prevederile legale amintite se aplică doar în cazul în care mandatul încetează înainte cu un an de organizarea noilor alegeri şi nu cu şase luni, cum s-a petrecut în acest caz. Preşedintele de şedinţă însă îi reaminteşte secretarului că legile nu se pot interpreta după bunul plac, declarând din nou şedinţa închisă şi că din acel moment nimeni nu mai are dreptul la cuvânt. Întreaga situaţie a reuşit să-l enerveze peste măsură pe fostul primar, care se afla în sală, reproşându-i lui Lezeu că "se află într-o gravă eroare". Cu toate acestea, Lezeu şi-a strâns lucrurile şi a părăsit sala de şedinţă a Primăriei Oradea. Rămaşi în sală, consilierii PD şi PRM s-au văzut la rândul lor obligaţi să ia atitudine. Florian Pantea, reprezentant PRM, a reproşat executivului orădean modul superficial în care a fost organizată şedinţa. "E o dovadă a lipsei de respect faţă de consilieri modul în care a fost organizată şedinţa. Nu trebuia convocată dacă procedurile nu au fost respectate", a precizat Florian Pantea. Totodată, grupul de consilieri PD a propus convocarea unei noi şedinţe extraordinare a CLO pentru joi, 6 decembrie, la ora 12.00.

O miză încă nenegociată?
Până atunci partidele politice par să aibă suficient timp să-şi negocieze poziţiile: miza fiind postul de viceprimar, râvnit în special de PNL, dar nici social-democraţii nu vor să renunţe aşa uşor. Potrivit legii, viceprimarul va fi ales din rândul consilierilor, aşa că PNL şi PSD îşi vor oferi voturile pentru primar, în schimbul susţinerii consilierului lor pentru funcţia de viceprimar. "Atât vineri, cât şi azi (n.r. - ieri), am avut o şedinţă la sediul PSD Oradea. În cadrul Biroului Municipal al PSD ni s-a comunicat să nu participăm la vot. Eu am respectat decizia partidului", a declarat Silvia Suciu, consilier PSD. Preşedintele PSD Oradea, Dan Matei, neagă că până la această dată s-ar fi purtat negocieri. "În măsura în care vom fi interesaţi, se vor purta negocieri. Noi suntem interesaţi. Mai mult, organizarea procedurii a fost defectuoasă, nu e vorba de desemnarea portarului, ci de a primarului", a precizat Dan Matei.

Conform informaţiilor primite de la Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, până joi, secretarul CLO are obligaţia să transmită Prefecturii un referat şi o copie după procesul verbal de constatare a demisiei. "Potrivit Legii 393/2004, în prima şedinţă de Consiliu Local Oradea, preşedintele de şedinţă trebuie să ia act de cererea de demisie care se consemnează în procesul verbal. Abia apoi, secretarul CLO trebuie să înainteze un referat şi copia după procesul verbal de constatare a demisiei primarului. În aceste condiţii, prefectul poate emite ordinul de vacanţare a funcţiei de primar", a declarat Florin Birta, consilier prefect.