Puncte de vedere... După anul 1989, înaintea alegerilor electorale, de fiecare dată, preoţii sunt avertizaţi, ameninţaţi şi intimidaţi prin diferite mijloace, inclusiv prin ordonanţe sinodale, să nu se implice în politică, de parcă politica ar fi diavolul. M-am simţit atât de penibil, participând la o şedinţă de partid - nu are importanţă culoarea politică a partidului respectiv - când am auzit, la un moment dat: "dar preoţii, s-a spus la radio, n-au voie în politică". Întreb: cine-i ciuma, preotul sau politica, de nu se suportă asocierea acestor două cuvinte, preot-politică? Separarea acestora sau încercarea de separare a lor este dovada unui dezechilibru sau chiar putreziciunea segmentului social al vieţii, a unei comunităţi pretinsă şi creştină? Preotul nu-i oare şi el cetăţean al neamului? Biserica nu este a tuturor? Atunci, de unde vine această mentalitate, acest anacronism al problemei? Preotul, fie el de la oraş, fie de la ţară, episcopii noştri, lideri spirituali ai unor comunităţi creştineşti şi româneşti, n-au nimic de spus şi de făcut pentru păstoriţii lor, care nu sunt altcineva decât electoratul politic românesc? Dimpotrivă, clericii cunosc cel mai bine viaţa, nevoile credincioşilor săi, începând cu cei pe care-i botează în pruncia lor şi terminând cu cei care se pregătesc de obştescul sfârşit. A despărţi pe preot de credincioşii lui, a-l scoate în afara electoratului este o mare greşeală. Aceasta este într-adevăr o inactualitate, un anacronism. De aceea, implorăm atât autorităţile politice, cât şi cele ecleziastice: lăsaţi-ne să ne facem politica noastră de preoţi! Pentru a fi mai bine înţeles de cei care vor citi acest articol, încerc să definesc telegrafic două noţiuni: "politică" şi "preot" (sau misiune preoţească). 1. POLITICA. A practica politica adevărată şi cinstită nu presupune interese personale sau de grup, căpătuială, relaţii favorizante, oportunism, în general tot ce ţine de individ, acestea toate în detrimentul şi paguba societăţii, respectiv a naţiunii române. Politica trebuie să fie o funcţie a societăţii, nu a individului. Numai această activitate făcută spre binele (în toată plenitudinea sa) neamului din care faci parte se numeşte politică. Politica cinstită şi adevărată, această politică a neamului, a însuşi destinului său, care nu trebuie să cunoască nici întoarceri, nici opriri, ci un singur drum: spre mai bine! Această politică o fac şi trebuie să o facă preoţii. Iar oricine ocoleşte acest drum, indiferent cine este, devine vrăjmaş şi trădător al neamului românesc. În această acţiune, pe acest drum se regăseşte chemarea tainică a politicii adevărate. De această chemare trebuie să fie pătruns orice român, inclusiv preotul. Personal, ca preot de ţară cu o activitate sacramentală de cel puţin 25 de ani, cu studii teologice vrednice şi de alte locuri sau funcţii, cu realizări administrative apreciabile, socotesc că într-o comunitate pe care o conduci sub aspectul spiritual trebuie să fii implicat şi în problema politică a comunităţii respective. Cine este bun la amvon trebuie să fie bun şi în stradă şi pe şantier şi oriunde este nevoie de el. 2. PREOT. Prin lămurirea înţelesului noţiunii de "politică" aproape că am lămurit - dacă nu în întregime, oricum într-o măsură destul de mare - şi înţelesul de "preot" ca factor social. Căci preotul, făcând şi el parte din societate, trebuie să se integreze în activitatea socială, iar atunci când această integrare în activitatea socială se face spre binele comunităţii, el face politica sa, adică a oamenilor. Creştinismul în sine este o mişcare, o reformă socială şi spirituală. Învăţătura Bisericii, respectiv propovăduirea preotului nu sunt simple teorii, ci adevărat pragmatism; viaţa de fapte plăcute şi lui Dumnezeu, şi oamenilor, iar această conformitate se face în societate, acolo unde funcţionează şi politicul. Conformarea învăţăturii creştine propovăduite de preot se poate realiza în fapte prin activitatea preotului, care are datoria de a arăta mijloacele de înfăptuire a învăţăturii evanghelice şi în primul rând să se conformeze el însuşi pentru că exemplul personal este cel mai savant şi desăvârşit magistru al educaţiei. "Exempla trabunt, verba volant". Preoţii şi, în special, episcopii, prin autoritatea lor, au un rol deosebit, ba chiar datoria să intervină ori de câte ori este nevoie, ca adevăraţi luminatori, să abată turma de la drumul rătăcitor. Este nejustificată şi greşită părerea, încă susţinută chiar de Sfântul Sinod, că preotul trebuie exclus din sfera politică a societăţii. Din toate sondajele făcute în ultimii ani, Biserica se află în materie de credibilitate tot pe locul unu. Dacă este aşa, de ce-o marginalizăm pe ea şi slujitorii ei, în preajma alegerilor electorale? Lăsaţi-ne să facem misiunea pe toate segmentele vieţii! Lăsaţi-ne libertatea! De la început, Dumnezeu a respectat libertatea. Lui Adam i-a spus: "Ai în faţă viaţa şi moartea, binele şi răul..." Alege! Respectaţi-ne dreptul natural şi sfânt al libertăţii! Este cunoscut de toată suflarea românească faptul că de două mii de ani neamul nostru s-a identificat cu totul cu adevărata învăţătură de credinţă şi morală creştină pe care slujitorii Bisericii strămoşeşti le-au propovăduit cu multă căldură şi convingere sufletească de pe amvoane. În această identificare rezidă tăria neamului în faţa atâtor atacuri dinafară sau dinăuntru. Dacă neamul românesc există, aşa cum există, datorează o mare parte şi Bisericii, şi slujitorilor ei. Câţi martiri n-are poporul nostru? Cât sânge nu s-a vărsat din preoţii neamului nostru pentru binele poporului? Câte temniţe politice n-au fost umplute cu preoţii noştri, doar simplul, dar sfântul fapt că au simţit ce a simţit poporul românesc? De ce ne daţi la o parte, acum când avem şi noi ceva de spus? Un stat nu se impune celorlalte state prin tratate şi hotărâri diplomatice, ci prin ceea ce reprezintă el în sine, ca forţă materială şi spirituală. Pentru că tratatele nu sunt altceva decât o confirmare juridică a unui raport de forţe existente la un moment dat şi durează atâta timp cât durează şi raportul de forţe care le-a dat naştere. Fără replică! A se vedea ce se întâmplă azi în lume. România Mare de astăzi şi de ieri este şi ea un rezultat al potenţelor sale materiale şi spirituale, pe care le mai posedă şi le cultivă. Munca, respectiv activitatea atât pe plan material, cât şi spiritual, într-un echilibru bine chibzuit, va fi mult mai rodnică şi mai de folos decât zeci de tratate, iar în această muncă are şi preotul un câmp de activitate, conştient fiind de importanţa lui. Numai înţelegându-şi rolul şi făcându-şi datoria, se va putea spune că preotul face politică şi trebuie s-o facă. Politica lui trebuie să fie creştinească şi românească şi, în acelaşi timp, şi exclusivistă sub ambele aspecte. Preoţii ca toţi ceilalţi membri ai neamului românesc sunt obligaţi să contribuie la realizarea destinului acestei naţiuni. Aceasta este politica cinstită şi adevărată a preotului: SĂ SLUJEŞTI NEAMULUI ŞI BISERICII!