Am să vorbesc azi despre o fază care m-a ofticat la culme şi împotriva căreia mă văd nevoit să protestez, renunţând pe moment la limbajul de doctor. Scriu în calitate de doctor, dar vorbesc ca un jurnalist dezinhibat. Îl felicit pe rectorul Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, pentru iniţiativa de a-i da afară pe unii pretinşi cursanţi la studii doctorale. Respectivii, nemulţumiţi de decizia rectorului, s-au găsit imediat să sară cu gura, după ce tot ei depăşiseră cu mult termenul de susţinere al tezei şi nu dăduseră nici un examen până în prezent, ce să mai spun de susţinerea unui referat, publicarea unui studiu ştiinţific, participarea la un colocviu. Dar, ce e mai important, respectivii au ţinut locurile ocupate. Pe acele locuri puteau fi admişi nişte tineri cu adevărat merituoşi. Care însă nu aveau loc să ajungă acolo, datorită traficului de influenţă, corupţiei. Acum nouă ani, când “paraziţii” (nu sunt singurii, eheeeeei, câţi mai sunt ca ei şi în ce funcţii!) au fost admişi la studiile doctorale, posibilitatea de a deveni doctorand era mult mai mică decât în prezent. Iar traficul de influenţă era şi mai mare. Dar cine erau respectivii excluşi? Nişte deputaaaaaţi. Şi funcţionari publici superiooooori. Faze din astea am mai văzut eu. E la modă ca, după ce intri într-o funcţie publică din administraţia centrală sau locală sa-ţi “tragi” o “emblemă” de doctorand sau student (o să vă mire, dar unii nu au fost nici măcar studenţi până atunci. Am auzit că e unul prin judeţ, care a urmat nişte studii superioare la distanţă. Absolventul avea un rang foarte mare la o prefectură, funcţie în care a intrat cu studii inferioare). Chiar aşa, pot să ajungă parlamentari, prefecţi, subprefecţi, toţi netoţii (nepoţii)?! Păi ce facem aici? Şi îi înscriem după aceea la doctorate sau la facultate, sfidând pe cei care au o adevărată biografie profesională, anterioară accederii în orice funcţie de stat?! Păi atunci spun aşa: politica stopează evoluţia!!! Mafia, corupţia stopează evoluţia! Logic, distinct sau intersectat. Respectivii excluşi nu au avut nici o activitate culturală sau ştiinţifică anterior “admiterii” la doctorat. Ce au făcut ei? Au elaborat vreo teorie ştiinţifică, vreo concluzie? Au publicat vreo poezie, vreun studiu ştiinţific, vreo satiră, vreo nuvelă? Au emis un studiu sau au susţinut o dezbatere pe teme ştiinţifice?! Nimic. Nici înainte, nici până în ziua de azi. Nu zic că nu sunt şi excepţii. Există oameni care, cu mult înainte de a fi demnitari au făcut toate aceste lucruri. Au publicat cărţi, teorii şi teoreme. Aceştia sunt oameni care ne onorează şi sunt atât de puţini în viaţa politică de stat. Şi pe care îi sfidează impostorii despre care vorbeam. Huooooo! Impostori netrebnici şi paraziţi, care nici măcar nu ştiţi să vorbiţi. Staţi un deceniu la doctorat şi nu sunteţi în stare să publicaţi un studiu şi să vă susţineţi un examen!!! Şi tot voi săriţi cu gura! Vai de partidele care vă suportă şi care nu v-au dat încă afară pe uşa din dos! Da, domnule, tot ei sar la harţă, fac pe nedreptăţiţii. Ştiţi ce aşteaptă asemenea persoane? Să fie trecuţi “pe de-a moaca” (mă abat de la limbajul de doctor, pentru că mă simt sfidat la culme de asemenea specimene. Şi nu sunt singurele specimene, atât că pe astea le-a mediatizat presa!) Aoleu, păi ştiţi ce fac de mâine-ncolo? Vă spun la final. Păi să vă spună băiatu’ ce înseamnă să faci un doctorat “pe brânci” (fără falsă modestie). Am fost admis cu bursă guvernamentală în 2001, iar în 2005 am pus doctoratul pe masă, după ce m-am remarcat încă din primul an la nivel naţional prin studii şi articole ştiinţifice bazate… în totalitate pe materiale inedite, din arhivele naţionale, diplomatice şi consulare şi din unele fonduri speciale, acolo unde puţini doctoranzi au călcat vreodată. Nu mă cunoşteam cu nici un membru al comisiei de admitere. “Paşaportul” meu l-a reprezentat teza mea de licenţă bazată 80% pe materiale de arhivă, teorii proprii şi obiectivism. Celor care adoră plagiatul, le spun că a plagia nu înseamnă doar a-ţi însuşi în mod public un text integral anonim sau de autor, ci şi a-ţi însuşi teoriile, formulele sau teoremele altuia. Eram în 1999 între foarte puţinii licenţiaţi în istoria serviciilor speciale, un subiect rar, interesant. Dar cum a fost cu doctoratul? Ei bine, stăteam săptămâni întregi pe la Bucureşti, în arhive, mâncând 1, 2, ba chiar trei covrigi, de dimineaţa până seara, cercetând sau “inaugurând” zeci de dosare, pline de praf şi de bacterii. Nu stăteam degeaba în arhive. Degeaba stai în Parlament şi în arhive, dacă nu produci nimic. Trebuie să fii productiv şi eficient. Facultatea, respectiv Universitatea din Oradea, nu îmi decontau nici cazarea, nici transportul, ce să mai spun de diurnă? Prin faptul că aveam bursă, eram angajat cu carte de muncă al Universităţii respective, dar ăştia nu îmi respectau nicicum statutul (nici membru de sindicat nu puteam fi, nici C.A.R. nu îmi puteam face. Ah, ce mă enervau unele persoane din administraţie, pe chestia asta şi trebuia să mă cert cu ele, nu o dată! Dar PSD-ul era la putere, etc. E, dar acum parcă s-a schimbat ceva! Aiurea! Bine, dacă spuneţi dumneavoastră…). Revin. Mergeam în stagii din acestea de cercetare la Bucureşti de câteva ori pe an. Deseori îmi întârzia salariul-bursă 10 zile-2 săptămâni, ba chiar mai mult. Cum la arhive sunt programări stricte, nu aşteaptă nimeni după tine, iar întâlnirea cu comisia avea şi ea un termen, îmi spuneam: merg azi la Bucureşti, că mâine, oricum primesc salariul pe card. Veneam de la Bucureşti şi salariul încă nu venise. Eu chiar aveam nevoie de banii ăştia. Chiar stăteam în ei, mă înţelegeţi? Una e să fii angajat la Universitate cu 35.000.000 ROL pe normă (să ai şi vreo 2-3 norme, că doar preparatorii şi asistenţii sunt băieţi buni, fac tot ce le spui, nu?), alta e să ai un salariu de 4,5-5 milioane ROL, pe care îi dai pe toţi pe transport şi pe mâncare. Când îmi întârzia salariul, mă ajuta nimeni altul decât tata, cu pensia lui. Ei bine, mă înţelegeţi acum de ce nu pot să tolerez existenţa unor asemenea persoane, de curând excluse de la doctorat. Tot când eram eu doctorand şi mă zbăteam din răsputeri nu doar să fac totul la termen, ci să fiu cât mai productiv şi cât mai cunoscut în presa centrală de resort, aveam câţiva colegi, să spunem cazuri izolate, care nu produceau nici măcar păduchi şi mătreaţă. La început luau şi bursă. Ei, ăştia mă sfidau la culme, ştiind cât de mult muncesc eu. Ştiind ce înseamnă să munceşti la un doctorat (şi l-am bătut singur la calculator, re-re-re-re-recorectându-l de câteva zeci de ori, de-mi venea să las totul baltă pe ultima sută de metri). Păi în ultimul an, din mai, până în decembrie când l-am susţinut, nu am dormit decât câteva nopţi. Era totul o învălmăşeală, toată camera mea era numai hârtii, inclusiv în pat, şi era îmbâcsită cu miros de cerneală de imprimantă. Mi-am dereglat metabolismul, dormeam ziua, pe apucate, mâncam noaptea, pe săturate. Mă înţelegeţi de ce nu îi suportam pe puturoşii şi diletanţii de lângă mine. M-am luat de una de la un resort diferit şi i-am zis: “Auzi, fă? A cui eşti, mă, tu, putoarea dracului?! Cine te ţine mă, pe tine, la doctorat, pe banii statului? Câte articole ştiinţifice ai publicat până acuma? Pila şi recomandarea cui eşti tu?” Efectiv a devenit o fază demnă de filmele genialului Lucian Pintilie. (Realitate pură în filmele marelui regizor. Sunt fanul lui.) Un doctorat nu e o glumă. E muncă multă aici şi trebuie să fii deosebit, adică să aduci cât mai mult inedit şi propriile tale, concluzii, teorii. Din păcate există încă mult trafic de influenţă în învăţământul ăsta superior. Foarte mult nepotism. Iar într-o instituţie din judeţul nostru nepotismul e la el acasă. Dealtfel, presa a prezentat nu o dată clanurile care patronează învăţământul superior! Poate cineva să mă contrazică? Aştept. Chiar nimeni? Nu cred. Astea da nepotisme. Doar… Ce, cred că şi mafia siciliană ar fi invidioasă. Jos cu ele, cu clanurile astea! Poftim? Sunt membri în partide politice?! Nu mă interesează. Nu mă in-te-re-sea-ză! A-fa-ră! La gunoi cu ei! Dar chiar nu poate să îi mai dea nimeni jos pe ăştia?! Demagogia fostelor şi actualelor partide de guvernământ, de tristă amintire! Ştiţi ce am să fac de mâine, încolo? Am să merg să mă interesez care şi câţi alţi demnitari nedemni se mai află în situaţia celor descrişi la început. Nu mă sfidează ei pe mine şi nu îmi sfidează ei mie munca, pentru că îi arunc la ghena de gunoi, ca pe o zacuscă expirată. Partidele care au fost până acum la guvernare, au venit şi au plecat cu lichelele proprii sau adunând pe parcurs şi lichelele altora. După ce au reintrat în opoziţie, partidele au uitat să îşi mai dea afară corupţii, aşa cum se angajaseră pe timpul guvernării, Şi revenind la tinerii excluşi de la doctorat, descrişi la început, dezaprob total aşa-zisul criteriu de promovare pe criterii de vârstă, criteriu ajuns la extrem: “Plecaţi voi, boşorogii, şi lăsati-ne pe noi tinerii, să conducem!” Multă obrăznicie, fiind vorba de tineri tari în gură, dar care profesional nu s-au remarcat cu nimic, tineri mediocri, undeva la baza unei ierarhii profesionale, nu în vârful ei. Staţi liniştiţi, există în partide tineri doctori în ştiinţe, campioni mondiali sau europeni la matematici (nu la handbal pe echipe), dar ei nu au loc să se afirme, pentru că i-ar “băga sub radical” pe alţii, cu bani, cu tupeu sau care “au pe cineva la mână”. Apropos. Câţi tineri valoroşi profesional şi pe baza unei ierarhii profesionale s-au promovat prin Parlamentul României, în politica românească, din 1990, încoace?! Ce au produs ei, în afară de vorbe şi funcţii, voturi pro sau contra, pentru care au fost plătiţi cu bani grei? Cu cât le-a crescut contul? Ei bine, vedeţi dumneavoastră, de aceea spuneam că politica poate să stopeze evoluţia. Unde mai punem că tinerii parlamentari (primari, subprefecţi etc.) nu au fost toţi fideli! “Roagă-te să moară ăla, ca să ajungi tu deputat!” “A murit cutare deputat, urmează ălalaltul, acum face vocalize, horcăie”, “Eu am băgat bani în partidul ăsta, înţelegi?” Cine spunea oare cuvintele astea? Nu mai contează. Am remarcat cazuri în politica din România, când diverşi tineri complexaţi de mediocritate sau de alte chestii, greşindu-şi vocaţia sau alegând intenţionat alta, nereuşind să acceadă în profesie sau şcoală, s-au băgat în politică, unde prin tupeu şi profitând de altruismul şi dezinteresul în promovare al unor membri de partid cinstiţi (“Eu m-am înscris în partid din convingere, fac totul, nu vreau funcţii!” Iată o vină pasivă în promovarea submediocrilor!), şi-au făcut loc ei, înconjurându-se la rându-le de oameni fără personalitate şi fără caracter, hrăniţi cu diverse promisiuni. Important e ca în politica românească de partid şi de stat să existe o bună selecţie profesională şi morală. Indiferent de vârstă sau de alte criterii subiective. Nu toţi sunt egali! Atenţie! Nu toţi au muncit la fel de mult, nu toţi au la fel de multe distincţii profesionale şi nici o valoare egală, din punct de vedere profesional, moral. Dar nici acelaşi IQ. Etc., etc. Afară cu doctoranzii şi cu falsele criterii de promovare în politică! Şi cu nepotismul ăsta idiot şi involutiv! Şi cu toţi corupţii! Acest articol îl supun atenţiei Comisiei de monitorizare a Uniunii Europene pentru România. E prea multă obrăznicie din partea unora dar… şi tăcere multă din partea celor mai mulţi. În România am asistat şi asistăm la o răsturnare a sistemului de valori. Nu e frumos, trebuie să luăm măsuri.