Această săptămână de final de sesiune parlamentară este una extrem de agitată. În locul aerului de vacanţă, vizibil, în mod obişnuit, pe chipurile aleşilor, aceştia sunt nevoiţi să se dueleze în moţiuni. Nici la nivelul vieţii de partid, unii încă nu au motive să-şi facă liniştiţi bagajele: mâine, pesediştii se reunesc pentru a tranşa conflictul intern iscat de Vanghelie. Aceste tensiuni, reale sau doar mimate, au o cauză comună: alegerile europarlamentare. Chiar dacă, în urma consultărilor de săptămâna trecută, cu partidele parlamentare, convocate de premierul Tăriceanu, nu a fost anunţată data scrutinului pentru legislativul european, aceasta nu e greu de ghicit. Alegerile trebuie organizate anul acesta, până la jumătatea lui septembrie oamenii vor fi mai interesaţi de concedii decât de vot, iar decembrie e luna sărbătorilor, fiind, prin tradiţie, ferită de gălăgia electorală. Dacă punem la socoteală cele 30 de zile de campanie necesare şi faptul că interesul celor mai multe din partide e ca alegerile să aibă loc cât mai târziu, reiese clar că până în noiembrie nu prea sunt şanse să avem parte de europarlamentare. De ce se întrec, atunci, PD şi PSD în moţiuni simple? Mai mult, social-democraţii ameninţă şi cu o moţiune de cenzură, după ce nu de mult votase împotriva celei depuse de pedişti. Domeniile alese trădează scopul urmărit: agricultura şi sănătatea fac obiectul moţiunilor simple, în vreme ce soarta pensionarilor a ajuns să îngrijoreze atât de tare PSD-ul, încât acesta nu numai că a ameninţat Executivul cu moţiunea de cenzură, în cazul în care nu-i acceptă modificările la Legea Pensiilor, dar a şi lansat posibilitatea convocării unei sesiuni parlamentare extraordinare. De unde, brusc, atâta grijă pentru cei mai nedreptăţiţi dintre români, încât să lase parlamentarii muntele şi marea pentru a discuta despre majorarea punctului de pensie, dublarea pensiilor agricultorilor şi introducerea pensiei minime garantate? Răspunsul e simplu într-o ţară aflată sub puterea unei singure logici, aceea electorală. De aici, întrecerea pionierească, pe final de sesiune, în moţiuni, care, de altfel, nu sunt altceva decât pretexte pentru a reţine atenţia opiniei publice cu mesaje politice. Că numai PD-ul e interesat de o fisurare, cu orice preţ, a Palatului Victoria o demonstrează şi opţiunile de vot anunţate ieri: pesediştii au declarat că nu vor susţine moţiunile pediste, în vreme ce PD-ul a precizat că va vota moţiunile depuse de PSD. Manevra, inteligentă, pune PSD în situaţia de a trebui să practice jocul dublu: una vorbim şi alta votăm. Principalul partid de opoziţie se află într-o situaţie extrem de delicată: pierde continuu electorat, nu-şi găseşte coerenţa de acţiune şi de imagine, iar ieşirea la suprafaţă a conflictelor dintre grupările rivale nu face decât să întărească imaginea de colos în descompunere. Atacul declanşat de Vanghelie împotriva lui Ponta şi Dâncu, cererea de excludere a celor doi şi ameninţările clujenilor cu demisia din partid au arătat că, în PSD, încă n-a fost depăşit momentul răfuielilor şi nici liderul care să imprime o direcţie comună nu s-a impus încă. Soluţia aleasă de Geoană - evitarea de a se pronunţa asupra disputei şi interdicţia de a mai ieşi în public cu rufele murdare până la Comitetul Executiv Naţional de mâine - e un nou semn de slăbiciune din partea unui preşedinte lipsit de autoritatea de a se impune în faţa mamuţilor din partid. Dincolo de joaca de-a moţiunile şi de aceste luări în coarne între capii de organizaţii, PSD are de tranşat cât mai repede o chestiune esenţială pentru viitorul său politic: ori se pregăteşte pentru alegeri - şi asta înseamnă strângerea rândurilor şi luarea în serios a menirii de partid de opoziţie - ori se preface, în continuare, că lucrează pentru agricultori, pentru bolnavi, pentru pensionari, pentru cine s-o nimeri, doar-doar se vor mai găsi naivi care să voteze aceeaşi gaşcă de obosiţi ce nu mai pot decât să-şi dea la picioare între două alegeri. Din furtunile în paharele cu apă clocită ale acestor zile toride, se pot naşte, mai târziu, valurile care să dea peste cap o scenă politică aflată în echilibru fragil. La fel de fragil ca al saltimbancilor ce-şi fac de lucru pe ea. http://blidaru.wordpress.com