Nu-i pace în Olimp. Zeus a tunat, dar, de data asta, unii zei, care altminteri i se supuneau necondiţionat, au ridicat priviri mânioase spre el. Nici măcar stolobocii cei docili, aliniaţi frumos de ochii lumii, n-au reuşit să acopere vocile revoltate.
Sorin Frunzăverde, capul europarlamentarilor pedişti şi ideologul partidului - asta în măsura în care a fost cazul să se vorbească de ideologie la PD - este cel mai important nume dintre nemulţumiţi. A doua zi după vestea naşterii marelui partid prezidenţial, artizanul afilierii la popularii europeni a declarat mânios că PDL este un melanj penibil şi că se opune schimbării numelui şi doctrinei partidului. „PDL nu înseamnă nicio doctrină. Statutul PD nu permite decât fuziuni prin absorbţie, iar partidul trebuie să rămână cu această denumire. Orice fuziune este binevenită, dar PD are o identitate a lui, care nu poate fi alterată.

PD nu înseamnă Modrogan, ci sute de mii de membri. Noi nu suntem liberali", a punctat, într-un interviu, Frunzăverde. Repede, unul din liderii de frunte ai PLD, Valeriu Stoica, a sărit cu replica: "Nu există o doctrină populară", a afirmat el răspicat, pledând pentru un partid cu o mare flexibilitate ideologică şi pluralism intern, în care să se regăsească cele două curente, liberal şi creştin-democrat.
Ieşirea lui Frunzăverde este cel mai important act de nesupunere în PD faţă de poziţia conducerii centrale şi faţă de comenzile venite de la Cotroceni. Protestul său nu este singular. La centru şi în teritoriu, mariajul intempestiv i-a luat prin surprindere pe pedişti, care se văd nevoiţi să împartă funcţii, logistică şi locuri pe liste cu oamenii lui Stolojan. Neconsultarea partidului cu privire la o decizie atât de importantă precum aceea a schimbării denumirii şi a doctrinei sale a stârnit nemulţumiri. Oricât ar fi de obişnuiţi cu disciplina de fier din PD, nu puţini sunt cei revoltaţi de ignorarea opiniei lor, în cel mai pur spirit al centralismului democratic, concept dezvoltat de Lenin, care a devenit principiul definitoriu de organizare a partidelor comuniste.
Nici în PLD nu e linişte. Unele organizaţii au şi revenit, deja, la PNL, iar altele tatonează terenul în acest sens. „Am fost minţiţi", „una am promis în campanie şi alta facem", „pediştii ne vor încăleca" sunt cuvintele de ordine în multe judeţe. Animozităţile locale şi disputele pentru supremaţie în organizaţii ameninţă procesul de coagulare, încă dinainte de a începe. Mai ales că lupta pentru funcţii e în toi, la vârf, din prima clipă. Anunţul iniţial, potrivit căruia Stolojan ar urma să fie, alături de un pedist, prim-vicepreşedinte al PDL, a fost urmat de discuţii aprinse. În urma lor, Stolo a smuls promisiunea că va fi preşedinte executiv, o funcţie special creată pentru el, care să-l confirme ca al doilea om în noul partid, după Emil Boc.
Este un prim indiciu al forţei pelediştilor, copiii răsfăţaţi ai lui Băsescu, în vreme ce unii lideri ai PD au căzut în dizgraţie în urma absenteismului de la referendum şi a scorului mult sub aşteptări la europarlamentare. Iată de ce Blaga, Berceanu sau Videanu nu se simt, probabil, foarte confortabil simţind în ceafă răsuflarea lui Stolojan, Flutur şi Stoica. Mai ales că Traian Băsescu a fost extrem de clar în minutul petrecut la sediul PD, în noaptea de după referendum, când le-a spus: „cine a condus Bucureştiul să se dea jos din vagoane". Ironia sorţii a făcut ca democraţii să nu se poată bucura de cel mai mare succes din istoria lor - câştigarea primei poziţii pe scena politică. În prima săptămână de după alegeri li s-au arătat, întruna, sondajele preelectorale şi procentele obţinute de liberal-democraţi. Cea de-a doua săptămână a început cu istoricul ultimatum prezidenţial: „Dacă nu faceţi fuziunea, căutaţi-vă altă locomotivă!".
Acum, ei privesc chiorâş spre Cotroceni, aşteptând noile capricii ale celui pe care l-au alintat Zeus şi care şi-a luat porecla în serios, trăznindu-i în moalele capului de îndată ce maşinăria a dat semne de slăbiciune. Oare va mai tuna o dată Zeus şi-i va aduce la tăcere pe răzvrătiţi?