„Pedeserizare" s-a dovedit a fi în acest context un termen desuet, câtă vreme PDSR a început să înghită de-a valma nu doar aleşi locali şi parlamentari (Ne amintim cu emoţie cum au scăpat „ca prin urechile acului" - dintre cei de pe la noi - un deputat, un primar de municipiu şi un vice al Bihorului, doar pentru că şeful partidului-aspirator ... uitase să-şi consulte agenda) ci şi partide întregi (iniţial PSM-ul, după care şi PSDR-ul - lui Athanasiu, de data asta - care le deschidea calea spre Internaţională).

Acelaşi domn "... cu Ochelari" (fost vizitiu la un CAP din judeţul Timiş) şi-a făcut numărul şi după a II-a lasare la vatră (după prima îl readusese Ion Iliescu de pe la o mânăstire), inventând Partidul Noua Românie, mic dar diabolic de vioi, care în foarte scurt timp avea să scoată din scenă două partide ce păreau eternizate pe eşicherul românesc (PDAR - în 1998 şi PUNR în 2000). E drept că au mai pus umărul şi alţii. Ne amintim şi de ultima conferinţă a groparilor celor două partide, desfăşurată la subsolul Sălii Palatului, când, „sub înaltul patronaj al domnului Traian Băsescu", (au votat atunci şi trei actuali demnitari locali din reşedinţa Bihorului), fostul şef al SRI împreună cu actualul deputat PD Valeriu Tabără au cârmuit spre PD ceea ce mai rămăsese din 2 partide mari şi alte trei mai mici care dăduseră în total 7 minişti în guvernele României din perioada 1990-1996.
S-au foit tot timpul în preajma partidelor neagreate, în perspectiva bipolarizării eşicherului românesc şi hrebenciuci (unul afirmase într-un cerc - destul de larg pentru ca afirmaţia să devină publică prin răspândaci - că trebuie să facă totul pentru a menţine PRM sub 10%!) care născoceau noi partiduleţe doar pentru a diviza electoratul statornic (naţionalist) orientat spre unicul partid viabil pe acest segment. Interesantă este de urmărit şi evoluţia unui personaj care, după ce în `96 îi făcea în toate felurile pe Iliescu şi Năstase, a ajuns conducătorul executiv al partidului de guvernământ în 2000 (cu vilă la Cornu, se putea altfel?), pentru ca în 2004 să fie un vârf de lance al staffului echipei portocalii „învingătoare". A ieşit însă din nou din formaţie, încropind împreună cu câţiva colaboratori un partid foarte gălăgios cu nume de cod de secretizare a echipamentelor informatizate şi combate bine în continuare, atacând „de la stânga la stânga-mprejur" şi puterea şi opoziţia. Are şi el ochelari şi, deşi n-a muşcat pe nimeni (la modul propriu), multă lume asociază activitatea sa cu a unuia - fără vizibilitate în ultimul timp - cu care aparent n-are nicio legătură, dar care se spune că a avut câte ceva de spus în toate evenimentele majore care au avut loc în România ultimului sfert de veac. Despre naşterea şi decăderea Alianţei Portocalii şi frământările din interiorul şi din jurul Uniunii ce se vrea partid politic am tot spus câte ceva în comentariile din ultimul timp. O voi face cu certitudine şi în viitor. Vizavi de toate aceste schimbări succesive, un coleg de breaslă îmi vorbea zilele trecute despre un consilier judeţean cu vechi state de servicii, care, după stagiul la tineretul PCR (1 - la mână), a fost PDAR-ist (2 - la mână), apoi a reprezentat Uniunea Naţională de Centru Agrariană-Umanistă-Ecologistă (3 - la mână), apoi PNR (4 - la mână), apoi Alianţa Naţională (5- la mână); multă lume crede că a fost şi la PUNR (6 - la mână), deşi în realitate el a reprezentat (până în prezent) doar un alt partid despre care toată lumea ştie că este al naţionaliştilor (7 - la mână).

Ce-ar putea crede lumea despre un asemenea „monument de administraţie". Câţiva vor fi de acord că ar trebui pus direct Preşedinte al Consiliului Judeţean, mulţi însă, auzind asocierea respectivului cu cele nu mai puţin de 7 partide enumerate vor fi de acord că sus-numitului i s-ar cuveni o binemeritată pensie, chiar anticipată, în situaţia când vârsta sau vechimea nu-i vor fi de ajuns!