Firmele mici şi mijlocii şi fermierii nu vor avea nicio şansă să treacă peste criza economică şi financiară decât dacă parlamentarii vor decide ca o treime din banii pe care-i vom împrumuta de la Fondul Monetar Internaţional să se îndrepte înspre IMM-uri şi agricultură. Aceasta este părerea deputatului Lakatos Petru, care a adăugat că cele două sectoare nu figurează în programul anticriză prezentat de Guvernul Boc.

Deputatul bihorean consideră că guvernanţii au trebui să facă, în primul rând, un împrumut masiv de bun simţ, folosit în principal pentru a prezenta populaţiei destinaţia adevărată a împrumutului care va fi contractat de la FMI, precum şi modul concret de utilizare al acestuia. "Preşedintele Boc, după cum l-a numit preşedintele Băsescu, a anunţat că două treimi din împrumut vor fi folosite pentru ajutorarea băncilor, care ar trebui, la rândul lor, să reducă dobânzile la împrumuturile acordate pentru revigorarea economiei", a declarat Lakatos Petru. Cealaltă treime din sumă va merge la BNR pentru subvenţionarea deficitului bugetar. Lakatos a precizat că niciunul dintre cele două partide aflate la guvernare nu a arătat interes pentru sprijinirea IMM-urilor sau a fermierilor din împrumutul de la FMI, deşi agricultura a avut un aport însemnat la creşterea economică a României de anul trecut. "Probabil, primul ministru a considerat că agricultura şi Dumnezeu vor merge mână în mână şi în acest an şi nu va fi nevoie de sprijin guvernamental. Drept urmare, în strategia anticriză nu a pomenit nicio măsură pentru agricultură", a declarat Lakatos, care a făcut luni câteva propuneri în Camera Deputaţilor pentru adoptarea unor măsuri pentru firmele mici şi mijlocii şi agricultură, pentru ca parlamentarii să le ia în considerare. Acestea se referă la lansarea unor programe naţionale concrete, prin care IMM-urile să aibă acces la creditele cu dobândă subvenţionată, reducerea perioadei de întârziere a plăţii subvenţiilor, precum şi scutirea de impozit a subvenţiilor în agricultură. De asemenea, Lakatos a propus reînfiinţarea şi autorizarea abatoarelor mici zonale. Potrivit deputatului bihorean, dacă tot dăm banii la bănci, ar trebui să se lucreze la un mecanism prin care să se stabilească reducerea dobânzii în mod evident, precum şi acordul băncilor de a de desfăşura anumite programe. "PSD-ul ar trebui să se gândească şi la IMM-uri. Pentru că serviciile şi agricultura au fost pe locul trei şi doi la majorarea PIB-ului cu 7 %, după construcţii. Acum, construcţiile s-au cam dus, dar au rămas serviciile şi agricultura, şi pe astea nu le ajutăm. Oare suferă cineva de orbul găinii?", a încheiat Lakatos Petru.