La cabinetul demnitarului se strânge cureaua - Clientela politică e somată să coboare din organigramă
Premierul Emil Boc a anunţat, miercuri seara, după şedinţa de Guvern, că membrii Cabinetului au decis o serie de măsuri, între care şi cea de reducere cu 20 la sută a personalului bugetar din cabinetele demnitarilor, începând cu 1 august. Primul ministru a menţionat că, în privinţa administraţiilor locale, se bazează pe aplicarea "voluntară" a măsurii, întrucât un act normativ în acest sens nu poate fi emis decât la începutul sesiunii parlamentare, cele două Camere urmând a-şi începe activitatea la începutul lunii septembrie.
"În privinţa administraţiei locale, vom elabora actul normativ, la începutul sesiunii parlamentare, pentru a cuantifica şi acolo scăderea numărului de personal de la cabinetul demnitarului. Contăm însă pe aplicarea voluntară şi la nivel local a acestor reduceri cu 20 la sută până la adoptarea actului normativ", a declarat Emil Boc, după încheierea şedinţei de Guvern. Potrivit şefului Guvernului, aplicarea procentului de 20% presupune reducerea angajaţilor cabinetului prefectului, al preşedintelui Consiliului Judeţean, respectiv al primarului municipiului reşedinţă de judeţ de la cinci la patru, în timp ce numărul angajaţilor cabinetului primarului de municipiu sau de oraş se reduce de la trei la doi. "Având în vedere că la nivel central există 800 de posturi bugetate pentru cabinetele demnitarilor, iar la nivel local 1.283, aplicând o reducere de 20%, numărul posturilor diminuate va fi de 417", a precizat şeful Executivului. În ceea ce priveşte judeţul Bihor, angajaţii cabinetului prefectului nu au de ce să se teamă că vor fi disponibilizaţi. Potrivit şefei Cancelariei prefectului, Adelina Coste, în prezent, din cele cinci posturi permise de lege sunt ocupate doar trei. Astfel, pe lângă Adelina Coste, mai sunt angajaţi, pe o perioadă determinată, consilierii Carmen Mitricioiu şi Florin Ardelean. "Potrivit legii am avea voie să mai angajăm un consilier şi un secretar al cancelariei. E foarte bine că nu mai trebuie să facem reduceri", a precizat şefa cancelariei prefectului. La Consiliul Judeţean Bihor, toate cele cinci posturi de consilieri ai preşedintelui sunt ocupate, şefului de cabinet Dumitru Ţiplea adăugându-i-se Camelia Indrei, Dana Ţîrle (soţia preşedintelui CJ Bihor), Luminiţa Roşu şi Ioan Câmpan. Purtătorul de cuvânt al Consiliului, Dumitru Crăciun, susţine că, deocamdată, nu se ştie dacă recomandarea făcută de Guvern va fi pusă în practică, decizia urmând să fie luată abia după întoarcerea preşedintelui CJ Bihor, Radu Ţîrle, din concediu. "Banii pentru salariile angajaţilor cabinetului au fost prevăzuţi în bugetul pe acest an", a mai precizat Crăciun. Şi la Primăria Oradea au fost ocupate toate cele cinci posturi permise de lege pentru cabinetul primarului. Dintre aceştia, trei sunt consilieri ai primarului - Anca Sas, Cristian Buzlea şi Liviu Andrica, în timp ce Arina Moş şi Agotha Bokor sunt, de fapt, consilieri ai celor doi viceprimari. "Am primit azi (n.r. - ieri) de la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie o adresă prin care se făcea referire la decizia Guvernului. Nu s-a luat nicio decizie, dar nu cred că va pleca vreunul dintre noi", susţine Anca Sas, consilieră a primarului. Aceasta a adăugat că s-a decis ca, pentru a nu se suplimenta posturile în organigramă, cei doi consilieri ai viceprimarilor să fie angajaţi la cabinetul primarului pe cele două posturi neocupate.
La cabinetul primarului lucreaza o panarama de care nu s-a pomenit in articol. E vb de Sandor Seres, care ocupa si pozitia de red sef interimar la Familia.