Am auzit multe prostii în politică. Nu mă mai miră nimic. Din păcate, dezbaterile pe tema desemnării viceprimarului care va exercita atribuţiile conferite prin lege primarului, nu sunt susţinute pe criterii politice. Lipsesc argumentele logice, viabile. Originea etnică a celui care va asigura interimatul funcţiei de primar nu poate fi un argument într-o ţară membră a UE. Judecând strict politic, PD este într-o situaţie dificilă. Contextul politic actual îi este defavorabil. UDMR participă la guvernare alături de PNL. Consecinţa firească a acestei alianţe ar fi susţinerea viceprimarului Biro Rozalia de către consilierii PNL. La rândul său, PSD nu prea are de ales. Pentru PSD, UDMR nu este un adversar electoral. Din acest punct de vedere, PD este adversarul PSD. Acesta pare a fi norocul UDMR, care nu îşi împarte electoratul cu niciun partid. În mod normal, PRM nu poate vota cu UDMR. Bâlbâielile şi ambiguităţile reprezentanţilor PSD sunt greu de înţeles.
De-a lungul anilor, PD a fost în Oradea aliatul de nădejde al UDMR. Acum, democraţii s-au trezit concuraţi de bunii lor prieteni. Dacă nu s-ar cunoaşte relaţia locală cu UDMR, mirarea PD faţă de posibila susţinere acordată de PNL sau PSD viceprimarului UDMR ar mai avea o brumă de logică. Din gura PD, acuzele pentru sprijinirea UDMR de către ceilalţi sună fals. PD şi UDMR s-au ajutat reciproc în toate ocaziile. Mai mult decât atât, PD a fost de partea UDMR chiar şi atunci cand era în alianţă cu PNL, sacrificându-şi partenerul atât la alegerile din consiliul local, cât şi la cele din consiliul judeţean. Colac peste pupăză, PD şi PNL nu mai sunt aliaţi.
Aşa stând lucrurile, obţinerea postului de primar interimar pentru PD, pare o misiune imposibilă. Totul depinde de abilitatea negociatorilor PD. Dacă nu vor renunţa la a-i speria pe ceilalţi cu presupuse sancţiuni venite din partea electoratului de origine română, nu vor obţine nimic. Dacă însă, vor propune înţelegeri în jurul problemelor cu care se confruntă Oradea, şi vor citi cu atenţie prevederile Legii administraţiei publice locale, care permit consiliului local delegarea prin hotărâre a unui consilier care să îndeplinească temporar atribuţiile viceprimarului desemnat ca primar interimar, hotărâre luată cu votul majorităţii consilierilor prezenţi, şi nu a majorităţii consilierilor în funcţie, mergând mai departe, chiar şi până la alegerea unui nou viceprimar, misiunea ar putea deveni posibilă.

Dar, oare, nu cer eu prea mult? Politica ar trebui totuşi să fie o profesie...