PD şi-a trântit adversarul din opoziţie la podea Cu toate că reprezentanţii PD Bihor au recurs la toate mijloacele de persuasiune pentru a spori rândurile organizaţiei cu aleşii locali ai altor partide, acum, la ceasul adevărului, conducerea PD ezită însă să vină în faţa societăţii civile să-şi facă publice realizările programului de racolare. În timp ce toate celelalte partide din Bihor au comunicat bilanţurile declaraţiilor de apartenenţă politică, ieri, membrii PD Bihor erau mai mult decât evazivi cu privire la numărul înregimentărilor efectuate în ultimele zile. Mai mult, seninătatea celor din PD care nu s-au sfiit să afişeze cel mai nevinovat zâmbet în faţa acuzaţiilor de racolare a tuturor celorlalte partide era de-a dreptul sfidătoare. Întrebaţi, pe rând, despre acuzaţiile liderilor PRM şi PSD care afirmă că ar fi făcut presiuni şi i-ar fi şantajat pe aleşii locali ai acestor partide, preşedintele executiv Mircea Matei şi Ştefan Seremi au răspuns fiecare în stilul caracteristic. Primul, enervat de întrebările insistente, a refuzat categoric să dea vreo informaţie despre numărul primarilor care au sărit în barca PD, sugerându-ne să ne punem singuri mintea la contribuţie şi "să facem prin scădere" de la celelalte partide. În ce priveşte acuzaţiile cu privire la modul în care s-au făcut aceste treceri, Mircea Matei "nu ştie de nici o presiune şi nici nu poate să spună nimic". Colegul de partid, Ştefan Seremi, pare să fie ceva mai bine informat cu privire la numărul primarilor ce au îngroşat rândurile PD, în schimb neagă că ar fi făcut vreo presiune asupra vreunui primar. "Nu am făcut nici o presiune asupra nimănui. Au venit la noi pentru că suntem mai deştepţi. În ce priveşte Batăr, aici s-a făcut o rocadă, nu ştiam că primarul a fost PNL", a declarat Ştefan Seremi. Astfel, dacă imediat după alegeri PD Bihor avea 23 de primari, acum numărul lor a ajuns la 45. De asemenea, la cei 9 consilieri judeţeni s-au adăugat doi pesedişti, Gavrilă Chilea şi Stefan Dulău. Dacă zilele trecute preşedintele PSD Bihor, Mihai Bar, a exemplificat câteva dintre mijloacele de "lămurire" pe care cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Bihor, Ghilea şi Seremi, membri PD, le-au aplicat primarilor din judeţ, ieri a venit rândul conducerii PRM să acuze practicile neortodoxe la care au recurs, fără nici o ezitare, pesediştii. La fel, şi peremiştii au indicat, printre numeroasele metode întrebuinţate de pedişti, alocarea de bani către primării, precum şi trimiterea de la CJ Bihor a unor controale la primării. Printre primăriile date ca exemplu sunt cele din Tulca, Brusturi, Sânmartin, iar şirul exemplificărilor nu se opreşte aici. "În principal curtarea primarilor s-a realizat acolo unde oamenii au fost vulnerabili sau slabi. Din partea PD au venit cele mai multe presiuni, sub forma redistribuirii banilor de la judeţ către comune", a declarat Florian Pantea, preşedinte executiv al PRM Bihor. Nici partenerul de Alianţă, PNL, nu a scăpat de obsesia pedistă de a se înmulţi, protocolul dintre cele două partide, care interzicea acceptarea de primari din rândurile aliatului, a fost încălcat chiar şi pe ultima sută de metri. Un exemplu în acest sens îl constituie situaţia de la Brusturi, unde primarul, membru PNL, şi trei consilieri penelişti au trecut la PD. Ca o replică, viceprimarul pedist cu doi dintre consilieri au trecut la PNL. Referitor la toată această mascaradă, senatorul PRM, Verginia Vedinaş, condamnă actuala putere că a promovat o lege tocmai pentru a servi propriilor dorinţe de mărire. "Faci o lege să o foloseşti pentru creşterea numărului membrilor! E dezgustător. Legea e bună, însă practicile sunt imorale", a declarat senatorul Verginia Vedinaş.