Totul sau nimic. Aceasta este singura constantă în evoluţia politică a lui Traian Băsescu. Atacat din toate părţile, învins de liberali şi pesedişti, preşedintele face, acum, ceea ce ştie mai bine: joacă în forţă. De această dată, contraatacul a luat forma ameninţării cu demisia. Joc de imagine sau o soluţie de a ieşi din corzi? Ultima săptămână a fost una a repoziţionărilor pe scena politică, după înscăunarea noului guvern Tăriceanu. Liberalii şi udemeriştii îşi savurează succesul şi îşi împart funcţiile rămase libere după îndepărtarea pediştilor. Aceştia încearcă să se obişnuiască, din nou, cu statutul de partid de opoziţie. Cândva, excelau în această postură. Anii de opoziţie anti-PSD îi căliseră pe democraţi, care s-au specializat în a critica. Obişnuinţa le devenise a doua natură, fapt vizibil în perioada scursă de la alegeri, când, deşi aflaţi la guvernare, n-au încetat o clipă să-şi atace colegii de alianţă. Jocul dublu al înfruptării din mierea puterii, concomitent cu atacurile mârşave de dragul imaginii, a încetat prin izgonirea de la putere. În loc să se regrupeze rapid şi să treacă la contraofensivă, PD se mişcă greoi, surprinzător de greoi, dovedind că s-a îmbolnăvit de aceeaşi boală pe care o căpătase PSD pe când se afla la guvernare: din fiară dinamică şi feroce a devenit, în doi ani de zile, un elefant blajin, care, acum, şade nedumerit şi adulmecă zadarnic un reper, neînţelegând, încă, de ce i s-a luat tainul dinainte. Gaşca de oportunişti agili, uniţi prin interese şi dorinţa de a accede la putere, care a fost multă vreme PD, s-a umflat spectaculos, după 2004, prin atragerea veleitarilor din toate zările politichiei româneşti. Un exemplu elocvent îl reprezintă dublarea numărului primarilor democraţi în acest răstimp, în special prin dezertări de la PSD. PD a devenit, aşadar, o structură politică închegată în jurul ciolanului: fondurile au fost distribuite cu predilecţie primarilor care s-au înregimentat în noul partid-stat, contractele pentru lucrări publice au revenit firmelor pediştilor, procurorii şi o mare parte a presei au evitat să pună farul pe ilegalităţile comise de oamenii lui Băsescu, iar planurile politice şi de afaceri făcute de aceştia au avut o bătaie în timp mult mai lungă decât primăvara lui 2007. Încăpăţânarea preşedintelui de a se război cu orice preţ cu Tăriceanu - ceea ce pentru fraieri a fost botezată "lupta cu sistemul ticăloşit" - trimite PD în opoziţie, departe de beneficiile puterii, dar şi în vizorul Justiţiei şi al presei, mânate acum de la spate de liberali. Pentru a potoli spiritele nemulţumite - multe la număr, mai ales în teritoriu - şi pentru a-şi conserva baza politică, liderii PD au dat semnalul: părăsim ministerele, dar nu şi instituţiile descentralizate. Directorii de prin judeţe, însă, se află la cheremul liberalilor, fiind foarte probabilă înlocuirea lor în acele zone în care PD şi PNL sunt la cuţite. Există şi judeţe în care cele două partide au colaborat bine întotdeauna sau în care s-a căzut, de nevoie, la pace, iar aici, pe acest fond al combinaţiilor locale, dorinţa democraţilor de a-şi păstra scaunele se întâlneşte cu lipsa de specialişti a PNL. Debusolaţi, dezamăgiţi, nemulţumiţi că au fost sacrificaţi de dragul exacerbatelor ambiţii prezidenţiale, democraţii au totuşi nevoie de Traian Băsescu. Fără el, ar putea ieşi din izolarea în care se află şi ar reintra în schema calculelor politice. Ar redeveni, însă, un partid de mâna a doua. În ciuda dezertărilor ce-au început deja şi a înmulţirii vocilor ce se ridică în partid împotriva Cotrocenilor, PD va merge pe mâna preşedintelui în continuare, adoptând stilul acestuia: totul sau nimic. Este o atitudine riscantă, care poate readuce partidul în glorie la putere sau îl poate împinge spre sinucidere. Declarându-se dispus să demisioneze în cazul în care Parlamentul îl va suspenda, Băsescu marchează de două ori. O dată, prin faptul că îşi cheamă partidul sub arme şi, ţinându-l în priza electorală, îl obligă să strângă rândurile. În al doilea rând, îşi forţează adversarii să se hotărască: merg până la capăt cu suspendarea sau dau înapoi. Şeful statului se pune, însă, singur, într-o postură delicată. Care sunt consecinţele pasului la ofsaid pentru preşedinte şi pentru oponenţii săi, în numărul de luni.