Victoria din primul tur a lui Ilie Bolojan în cursa pentru Primăria Oradiei este doar unul dintre semnalele ofensivei liberalilor, care îşi consolidează poziţia în întreaga ţară, cucerind, în premieră, teritorii până acum portocalii, precum Bihorul. Iar declinul PD-L în acest fief tradiţional al său este doar unul dintre indiciile că partidul prezidenţial a intrat pe o pantă descendentă.

Reuşita zdrobitoare a lui Bolojan, dublată de succesul, pentru mulţi surprinzător, al lui Radu Ţârle în lupta cu Kiss şi Seremi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, exprimă, fără putinţă de tăgadă, starea de spirit a orădenilor şi, în general, a bihorenilor. Alianţa PD-UDMR a reuşit, în cei opt ani în care a condus Oradea şi judeţul, trista performanţă de a le afunda într-o inerţie revoltătoare în comparaţie cu dezvoltarea explozivă, în acelaşi interval, a reşedinţelor judeţelor învecinate. Mai ales în ultimul mandat, dispreţul faţă de cetăţean a fost evident: lucrări publice de mântuială, tărăgănate până la exasperare şi cu costuri umflate grosolan, în paralel cu atitudinea ciocoiască a funcţionarilor care se credeau înveşniciţi în funcţii. PDL şi UDMR plătesc, pe bună dreptate, poliţa comportamentului de grofi medievali puşi pe jaf în ton cu deviza "după noi, potopul". Perspectivei ca hoarda de căpuşe din interiorul şi din jurul Primăriei orădene să-şi continue nestingherite jaful şi aceleia ca Bihorul să mai fie încă patru ani feuda unui personaj precum Kiss, alegătorii i-au opus singura lor armă - votul. E meritul PNL că a venit în întâmpinarea aşteptărilor orădenilor, propunându-le un personaj carismatic, ferm şi credibil ca Bolojan, cu un parcurs politic de excepţie într-un timp scurt. De altfel, reacţia oamenilor, inclusiv la modul în care s-a desfăşurat campania electorală, ar trebui să fie o lecţie pentru învinşi. Disperarea agresivă care, de pildă, a umplut cutiile poştale cu fluturaşi cu minciuni grosolane şi acuze hilar de prosteşti a avut efectul invers celui scontat. Iar faptul că mulţi maghiari n-au mai votat pe criterii etnice, preferând votul util, arată o maturizare pe care a forţat-o chiar modul în care au înţeles cei din UDMR să-şi asume rolul de administratori. Dacă, tocmai pentru siguranţa lor, bihorenii au preferat Bolojanii, nici în restul ţării PDL nu se poate bucura de un bilanţ prea bun. Spre deosebire de ambiţiile vizând un procent de 40% din fotoliile puse la bătaie la locale, tabăra prezidenţială trebuie să se mulţumească cu circa doar 28% din opţiunile cetăţenilor la nivel naţional, împărţind prima poziţie cu un PSD aflat în reviriment de când anemicii reformatori au cedat iniţiativa călitei gărzi vechi. Dezastrul opţiunii lui Geoană pentru Capitală - Cristian Diaconescu a avut mai puţin de jumătate din voturile partidului, iar PSD Bucureşti a obţinut mai puţin decât Oprescu de unul singur - şi al "grupului de la Cluj" - care s-a făcut, conform tradiţiei, de râsul curcilor de pe Feleac - arată limpede falimentul politic al sforarilor de salon, buni de gură la TV, dar care se dovedesc păpădii fragile la confruntarea cu electoratul. Bihorenii din PSD nu intră în această categorie, pentru că nu sunt buni nici de sforari, nici de gură, nici de salon, nici de luptă electorală. Dar de ce sunt ei buni oare?
După primele estimări, PDL şi PSD au câştigat, fiecare, în jur de 15 preşedinţi de consilii judeţene, însă, pentru a forma majorităţi în acestea şi în cele locale, au nevoie de susţinerea PNL, care devine arbitrul jocului politic. E încă un element care trebuie avut în vedere în perspectiva alegerilor parlamentare şi al următorilor patru ani, ştiut fiind că alegerile locale dau tonul celor naţionale.