Suma cu care Adrian Mutu este pedepsit încă o dată pentru praful alb inhalat este una strangulatoare. 17 milioane de dolari cât a decis Tribunalul de arbitraj sportiv din Elveţia depăşeşte averea strânsă de internaţionalul român în cariera sa de până acum. Pedeapsa pare injustă din punct de vedere al principiilor justiţiei. Nu poţi pedepsi de două ori aceeaşi faptă.

Adrian Mutu a fost suspendat şapte luni din activitate la vremea respectivă pentru consum de cocaină. Chiar dacă s-ar fi justificat o amendă pentru a preveni crearea unui precedent, suma depăşeşte orice limită, fiind disproporţionată cu fapta. Cu toate acestea, şansele ca fotbalistul român să găsească portiţe juridice de a evita plata amenzii sunt foarte mici, după cum declară însuşi preşedintele TAS: "Pentru avocaţii lui Adrian Mutu există posibilitatea să apeleze la o autoritate superioară. TAS este un organism de drept privat elveţian, deasupra căruia e Tribunalul Federal Elveţian. Până în prezent, în alte 50 de cazuri, exceptând un mic detaliu de formă, toate recursurile au fost respinse." Dincolo de aceste aspecte pur concrete, juridice, există şi unul moral, care vizează întregul fenomen fotbalistic. Sumele câştigate în fotbal au depăşit orice limită a bunului simţ. Este la fel de imoral pentru un sportiv să se dopeze sau să prizeze cocaină precum e şi să câştige doldora de milioane pentru o activitate practică de divertisment. Este un joc care, chiar dacă implică efort fizic, are valenţe de divertisment, de spectacol. Te uiţi ca la teatru, doar că la teatru mai transpiră nişte creiere, nu nişte picioare. Nu e singurul sport în care se câştigă cu nemiluita, dar este sportul cu adevărat rege, atunci când vine vorba de bani. Din păcate, latura animalică a capitalismului îşi arată colţii. Ratingul uriaş pe care-l au activităţile neintelectuale duc la sume imense de bani şi implicit la o ierarhie financiară, care nu are nimic de-a face cu homo sapiens. Dacă în fotbal vedem tunari nu doar pe teren, ci şi în poziţia de patroni, ne dăm seama de impostura acestui fenomen, căruia i s-au dat proporţii nemeritate. Lumea fotbalului este una murdară peste tot. Dacă în Vest sunt gulere scrobite de mafioţi care stau în spatele marilor cluburi, la noi totul este mult mai transparent din acest punct de vedere. Marii miliardari ai fotbalului românesc dau o dimensiune infracţională jocului de fotbal. Pe lângă trucajele bine ştiute, afacerea fotbal se prezintă mai degrabă ca o combinaţie de casino. Bagă patronii banii ca mai apoi să scoată în timp rapid suma de nu ştiu câte ori. Un casino fără mize pierdute. Fotbaliştii, mari beneficiari ai acestei rulete mereu norocoase, ajung să se creadă mai mult decât sunt. Oricât de mari ar fi ei ca sportivi, oricât de cunoscuţi ar fi ei în lume, nu poţi să declari că acestea sunt simbolurile exponenţiale ale României. Videoclipul de promovare a României, The Land of Choice, ni-i prezintă pe Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi. Aceşti sportivi merită tot respectul pentru cariera lor, dar nicidecum nu pot fi embleme naţionale. Înţelegem că ei au depăşit dimensiunea naţională, dar au făcut-o pe orizontală, nu pe verticala spiritului, precum români ca George Enescu, Constantin Brâncuşi, Eugen Ionescu, Eliade, Cioran şi prin care nu ne promovăm deloc. În această idee, revenind la cazul Mutu şi la dimensiunea morală, putem spune că într-adevăr amenda de 17 milioane dată de TAS este nejustificată, dar, în acelaşi timp, putem la fel de bine spune că şi averea de 14 milioane a lui Mutu nu are consistenţa morală necesară pentru a se justifica. Şi asta nu doar pentru că în fotbal se învârt cu precădere bani negri, ci şi pentru că, raportat la gradul de importanţă şi utilitate a activităţii prestate, averea sa este disproporţionată.