Primarul Ilie Bolojan - planurile pentru 2012-2016 - "Creşterea economică, motorul dezvoltării"
Primarul Ilie Bolojan a susţinut miercuri prima conferinţă de presă de la începutul campaniei electorale. El şi-a prezentat strategia de dezvoltare a municipiului Oradea pentru perioada 2012 - 2016. La conferinţa de presă desfăşurată la sediul PSD Oradea, Bolojan a fost însoţit de consilierul local PSD Ovidiu Mureşan, cel care a preluat funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale după ce Claudiu Pop a fost instalat prefect de Bihor.
Primarul în funcţie a afirmat că Oradea trebuie să devină un oraş al dezvoltării şi prosperităţii. "Motorul dezvoltării este creşterea economică", susţine Bolojan. Acesta a precizat că este nevoie de atragerea de investitori în municipiu, pentru a se crea noi locuri de muncă. În acest sens, Bolojan susţine dezvoltarea a două noi parcuri industriale, asigurarea de amplasamente ieftine pentru firmele care vin în Oradea, dar şi pentru cele existente, precum şi introducerea de utilităţi în zona industrială. Primarul a precizat că în cel de-al doilea parc industrial 7 parcele au fost deja contractate de firme orădene. Un al treilea parc industrial, care ar urma să fie înfiinţat în spatele CET, este în faza studiului de fezabilitate. De asemenea, se are în vedere preluarea terenului şi activelor fostului CET II şi transformarea zonei într-un nou parc industrial. Pentru a asigura forţa de muncă necesară firmelor care ar veni la Oradea Bolojan susţine că mai multe clase ale unor licee industriale din oraş îşi vor adapta programa cererii investitorilor importanţi din oraş. De asemenea, în cadrul colaborării dintre Universitate şi administraţie, marile companii care vin să investească în Oradea vor avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte mai ales specializările facultăţilor cu profil tehnic. În ceea ce priveşte infrastuctura, actualul primar susţine că are aprobarea noului ministru al Transporturilor pentru scoaterea la licitaţie a lucrărilor de execuţie pentru pasajul ce ar urma să traverseze calea ferată, în zona magazinului Metro. Alte lucrări ar fi: construcţia a două pasaje supraterane peste ieşirile spre Deva şi Arad, trecerile la nivel în intersecţiile centurii cu străzile Ciheiului, Apateului şi Nojoridului, drumul expres care să facă legătura între Dragoş Vodă şi Oncea, reţele de apă şi canalizare în tot oraşul. Programul mai cuprinde punerea în valoare a patrimoniului şi atracţiilor oraşului: Cetatea, zona centrală şi Ştrandul Municipal. Astfel, după ce vor fi reabilitate şi transformate în zonă pietonală Piaţa Uniri, Piaţa Ferdinand şi strada Vasile Alecsandri, Bolojan susţine că în zona centrală vor fi organizate la fiecare sfârşit de săptămână evenimente culturale care să atragă turişti în Oradea, atât din ţară, cât şi din Ungaria.
da este incoruptibil ... ca luati voi banii de la selina, rer, etc, bai asfaltul nu este gratis. Sunteti niste retarzi care ati primit niste asfalt, in alte tari se fac parcari cu dale si iarba adica putin mai eco, dar acolo nu se poate fuar ca la asfalt. In fine nu am timp pentru oameni slabi la creier, dar sper sa aveti probleme la primarie si sa mergeti in audiente si sa nu il vedeti nici intr0un an pe dragul vostru primar, si atunci sa vedeti ce om este ... ))))) bihorean de al vostru
eu mi-as dori mai multa curatenie in jurul blocurilor. in majoritatea situatiilor gardurile vii si iarba sunt de fapt niste balarii. poate ca e mai mult treaba asociatiilor de proprietari, dar oricum trebuie facut ceva in privinta asta.
Sper sa castigati alegerile si sa faceti in continuare ce v-ati propus!
INTRUTOTUL DE ACORD CU TEXTUL PRIMULUI COMENTARIU!
Orasul nostru n-a avut niciodata asa un primar bun ca D-l Bolojan.Este un bihorean de al nostru,un bun gospodar,cinstit si incoruptibil.Ii dorim sanatate si putere de munca spre binele urbei.