Febra alegerilor prezidenţiale a început să cuprindă şi firava opoziţie liberală. În luptă cu astenia politică, PNL caută ca prin congresul din 21 martie să-şi aleagă atât şeful partidului, cât şi un posibil vârf de lance pentru competiţia prezidenţială.

Dintre cei doi combatanţi, Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu, ultimul foloseşte ca armă discursul entuziast care proclamă voinţa de putere liberală contra lui Traian Băsescu. Poziţia lui Tăriceanu pare la prima vedere bazată pe scepticism şi pesimism. Acesta afirmă: "Azi, eu spun clar că, aşa cum arată sondajele, PNL-ul nu are cum să-l învingă pe Traian Băsescu". "Ne trebuie un candidat care să ralieze şi electoratul celorlalţi în jurul lui". Cu alte cuvinte Tăriceanu recunoaşte că nu poate să-l învingă pe Băsescu, dar nici nu întrevede o altă alternativă învingătoare din sânul partidului, extinzând discuţia asupra unei posibile susţineri pentru un candidat capabil să polarizeze un bazin electoral multi-politic. Foarte mulţi analişti consideră poziţia lucidă a fostului premier perdantă din punct de vedere al imaginii. Privind mai în adâncime, ne putem da seama că varianta pe care Tăriceanu o vehiculează, aceea a susţinerii unui candidat cu o arie mai largă de acoperire electorală decât cea a votanţilor PNL, poate da mult mai multe speranţe liberalilor conştienţi totuşi de diminuarea forţei lor şi de decalajul din sondaje faţă de Traian Băsescu.
Această variantă a unui independent care să coaguleze forţele anti Băsescu circulă de mai multă vreme. Singurul nume aruncat pe piaţă până acum este cel al primarului capitalei, Sorin Oprescu, care se străduie din răsputeri, deocamdată, să dezmintă această posibilitate. Cert este că nici PSD-ul, care bate doar dintr-o aripă contra lui Băsescu şi nici PNL-ul căzut într-o opoziţie demnă de lupta cu morile de vânt, nu par a avea forţa proprie de propulsie a unui candidat solid pentru prezidenţiale.
În ciuda acestei situaţii delicate pentru opozanţii politici ai lui Băsescu, Crin Antonescu rămâne fidel devizei liberale tradiţionale, prin noi înşine. La antipod, soluţia exprimată de Călin Popescu Tăriceanu pare a fi mai solidă având în vedere dificila luptă cu Traian Băsescu. E foarte adevărat că este şi mai greu de realizat, iar faptul că, deocamdată, virtuala alianţă transpartinică anti Băsescu doarme în sertare, menţine totul la stadiul de utopie politică. Cu toate acestea, utopiile creează până la urmă emulaţie şi iluzie. Astfel că, dacă la prima vedere Tăriceanu pare a fi cel cu frâna trasă, mergând mai în profunzime ne putem da seama că poziţia sa este de fapt mai plină de elan şi de emulaţie politică, părând a fi rodul unei strategii de consultanţă politică bine gândită.
Tot din arsenalul strategic pare a fi şi extrasă şi atitudinea de noncombat vizavi de contracandidatul său la funcţia de şef al partidului. Dacă s-ar fi luat la trântă cu rivalul său apelând la „cocoşisme" politice, Tăriceanu n-ar fi avut nicio şansă. Imaginea sa de om care se încăpăţânează să staţioneze într-un scaun al puterii cu orice preţ încă nu a fost ştearsă din percepţia publică. Probând o nouă dovadă a încăpăţânării sale faţă de propriul partid, printr-o abordare agresivă şi triumfalistă, Tăriceanu ar fi riscat să adune un puternic val de antipatie în partidul său.

Partidul liberal se află la un moment de răscruce politică, fiind nevoit să opteze ori pentru varianta „prin noi înşine", care i-a consacrat pe prima scenă politică românească, ori dimpotrivă pentru alternativa... „prin alţii". Contextul politic actual pare a impune mai degrabă o dezicere de străvechea deviză liberală...