Bătălia argumentelor se duce între două extreme: pragmatism şi trădare. Argumentele pro: ţara trebuie condusă, e nevoie de o majoritate solidă în Parlament în vremuri de criză etc. Argumente contra: PD-L îşi trădează electoratul, lupta împotriva corupţiei va avea de suferit etc. Lista argumentelor pro şi contra este însă mult mai lungă. Iată câteva dintre ele...

Argumente pro
România va fi lovită în prima jumătate a anului de o criză financiară puternică, iar ţara trebuie condusă cu o majoritate solidă în Parlament, astfel încât legi importante care ar trebui adoptate în timpul crizei să poate fi votate uşor.
Condiţia imposibilă pusa de PNL la negocieri, care a cerut funcţia de premier, a împins practic PD-L în braţele PSD. Rezultatele alegerilor obligă la o alianţă între două partide, indiferent despre cine este vorba. Cu un PNL decis să intre în opoziţie, e mai bine cu un PSD cooptat la putere, pentru că, altfel, activitatea viitorului guvern ar fi fost blocată.
Dacă PSD s-ar fi aliat în opoziţie cu PNL, ar fi avut puterea să răstoarne un eventual Guvern minoritar PD-L anul viitor, în ultimele şase luni de mandat ale preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit art. 89 din legea fundamentală: "Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului preşedintelui Romaniei şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă".
Altfel spus, în acest interval, PSD şi PNL ar fi putut iniţia şi vota o moţiune de cenzură, iar Traian Băsescu n-ar fi putut dizolva Parlamentul pentru a declanşa alegerile anticipate. În aceste condiţii, ar fi fost nevoit să accepte un guvern impus de cele două partide aliate în opoziţie.
PD-L cooptează la guvernare un PSD dezbinat şi care are acum şansa să realizeze reforma internă. Mircea Geoană are ocazia să-şi întărească poziţia şi să diminueze influenţa unor lideri ca Ion Iliescu, Adrian Năstase sau Viorel Hrebenciuc.
Există, prin urmare, premisele realizării unei stângi europene autentice. Marele compromis este o soluţie pe termen scurt, valabilă maxim un an, care va permite PD-L să-şi consolideze poziţia în Parlament, iar după alegerile prezidenţiale din 2009 va putea elimina PSD de la guvernare.

Argumente contra
Prin cooptarea PSD la guvernare, PD-L îşi trădează alegătorii, pentru care stânga lui Iliescu, Năstase şi Geoană reprezintă simbolul corupţiei, marele inamic. "Ei cu ei, noi cu voi" este pe punctul de a deveni "Noi cu ei". PD-L pierde pe termen lung statutul de partid alternativ. Marele compromis va îngroşa numărul celor care nu vor mai vota la viitoarele alegeri. La nivel simbolic, este mai mult decât un compromis politic. Este o alianţă între reformişti şi antireformişti, între oamenii trecutului şi cei care s-au pretins promotorii modernizării, o alianţă între inamicii şi susţinătorii statului de drept, o contopire a unor simboluri perfect opuse.
Lupta anticorupţie riscă să se blocheze. Există temerea că partidul cu cei mai numeroşi lideri cercetaţi penal îşi negociază cu PD-L imunitatea în faţa justiţiei, că vor încerca să stopeze marile anchete, să controleze justiţia, cum au procedat deja în Parlament. Există riscul ca PD-L să sacrifice reformele în domenii cheie ca justiţia, renunţând la nominalizarea Monicai Macovei. Baronii locali PSD, primarii şi şefii de consilii judeţene vor avea mai departe acces preferenţial la resurse, cum s-a întâmplat şi sub guvernarea PNL, ceea ce îi va ajuta mai departe să performeze electoral în ciuda problemelor în justiţie.
PNL obţine o şansă nesperată, după doi ani de guvernare cu măsuri de stânga, să se trasforme în unicul reprezentant al dreptei şi să crească în opoziţie fără să facă mare lucru.

Certurile şi tensiunile la guvernare între PD-L şi PSD sunt inevitabile, astfel că, în mod previzibil, vom avea din nou un Guvern care va intra într-un inevitabil conflict cu preşedintele Traian Băsescu. Există riscul ca, exact în perioada crizei, România să cheltuie mai mult decât îşi poate permite, cu un PSD aflat la guvernare, presat să-şi onoreze măcar o parte din promisiunile din campania electorală.