Suntem în campania electorală, zice-se. PNL şi-a scos candidaţii la pozat, PD iese în evidenţă cum poate, PSD se strecoară printre, iar UDMR se vede pe câte un capăt de bloc.

De la mesajele care mai de care mai deştepte şi până la miştourile românilor, concluzia generală e că prima campanie pentru trimiterea românilor în Parlamentul European nu e altceva decât o mare pierdere de vreme. Spoturile radiofonice sunt fade, tentative de interviuri cu cadidaţii, înregistrate în studio, scot în evidenţă lipsa de convingere a candidaţilor. Lipsa intonaţiei specifice unui răspuns cât de cât coerent încearcă să fie compensată de graba cu care viitorii europarlamentari îşi citesc speech-ul de pe o bucată de hârtie. "Am început acum câţiva ani, când am intrat în partid, de la zero. Iniţial, ca toţi proaspeţii membri, eram extaziaţi. Fireşte, am început prin a lipi afişe, dar ştiind că, la un moment dat, voi urca pe linia ierarhică suficient de sus pentru a ieşi în evidenţă, pentru a demonstra că pot să realizez ceva pentru această ţară năpăstuită". Cam aşa suna o reclamă electorală pe un post de radio oarecare, la un oarecare partid de duzină.
"Bună, Biro Rozalia aia, bună rău", aud un român pe la vreo 40 de ani râzând în faţa unui banner de promovare a candidaţilor UDMR. "Du-te, bă, de-aici", i se răspunde. Pe român nu prea-l doare de europarlamentare. Lui i-a plăcut cum arăta doamna candidată la poziţia de parlamentar european şi a început să se gândească la diverse alte poziţii, mult mai convenabile pentru domnia lui. În fond, la ce ne-or trebui alţi parlamentari? Nu-i avem deja pe ăştia, care oricum ne fură ca-n codru? Crucea şi Biserica vă vor mântui, Becali grăieşte cuvântul Domnului, el ştie ce-i mai bine pentru ţară. Suntem creştini şi democraţi, spune Becali. Democraţi om fi, da' cel mai mult credem în simţul umorului, ar spune unul mai hitru. "Eu aş vrea să iasă Becali", îmi spune cineva. Întreb de ce.
"Pentru că, în primul rând, scăpăm noi de el. În al doilea rând, să se mai împace şi ăia cu el". Altfel spus, "Becali ar reprezenta perfect România, e întruchiparea ţării la scară de un om".
Pe un gard oarecare e lipită poza lui Stolojan, sub care se poate citi un slogan de genul "Votează-l pe cel mai bun!". Bineînţeles, nu scapă nici tehnocratul de miştourile românilor: "E aşa de bun, încât plânge până şi Băsescu de bunătatea lui! Ha ha ha".
Caragiale ştia el ce ştia acum vreo o sută şi cincizeci de ani. Altfel, cetăţeanul turmentat n-ar mai fi întrebat cu cine să voteze. După un veac jumate, cetăţeanul Eu se simte mai în ceaţă decât personajul lui Caragiale. Turmentaţii de putere nu sunt câtuşi de interesanţi. "Eu cu cine votez?", mă întreb la atâta amar de vreme după cetăţeanul care, probabil, reprezintă cu succes cel puţin un sfert de naţiune. Europarlamentarele ne interesează atât de tare, încât habar n-avem când trebuie să mergem la vot. Ne pasă atât de mult de ele, încât nici măcar nu băgăm în seamă candidaţii. Pentru mine, cel puţin, totul e un circ ieftin. Dacă au ajuns să îşi facă ceva campanie până şi pe MTV, atunci e clar: suntem atât de disperaţi să ne trimitem oamenii în Parlamentul European, suntem atât de nebăgaţi în seamă, încât am ajuns să invadăm până şi televiziunea preferată a adolescenţilor fără drept de vot.
Campania a început demult, dar nici acum nu ştiu când ar trebui să votez. N-o să votez PD pentru că nu-mi mai place Băsescu. PNL nu votez pentru că nu mi-a plăcut niciodată Tăriceanu. PRM nu-mi place din cauza lui Vadim, iar UDMR n-o să votez din cauza lui Marko Bela. Pe Becali nu îl văd europarlamentar din principiu, deci nici PNG nu servesc. Şi cum nu îmi place nici Voiculescu, n-o să-i votez nici partidul de unu la sută. De PSD oricum sunt sătul, Geoană nu e preferatul meu... Eu cu cine votez?