Turnătorii de ieri, ?democraţii? de astăzi Purtătorul de cuvânt al Acţiunii Populare (AP), Mugur Ciuvică, a prezentat, ieri, un registru al PCR Constanţa, în care numele lui Traian Băsescu apare în rândul membrilor de partid "pentru care s-a dat aprobarea să sprijine munca de Securitate", în calitate de "sursă", adică informator. În "Registrul cu persoanele din rândul membrilor PCR pentru care s-a dat aprobarea să sprijine munca de Securitate", numele actualului lider PD apare la poziţia 19, conform documentului. Băsescu, care lucra ca ofiţer II la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime (IEFM) Constanţa, este menţionat în tabel ca "sursă". La rubrica privind anul recrutării şi ofiţerul de legătură, ilizibilă pe documentul prezentat presei, este trecut anul 1978 şi locotenentul major de Securitate Avramidis, conform purtătorului de cuvânt AP. Mugur Ciuvică a declarat că un asemenea document se afla, înainte de 1989, în seiful fiecărui prim-secretar de judeţ, iar o fotocopie la şeful Securităţii locale. Purtătorul de cuvânt afirmă că, la vârsta de 27 de ani, Traian Băsescu "a ales să devină turnător al Securităţii", iar acest lucru l-a ajutat în carieră: în 1981 a devenit comandant de navă, iar în 1987, şef al agenţiei Navrom din Anvers (Belgia). Ciuvică a spus că, în cazul informatorilor, procedura presupunea ca ofiţerul de Securitate să-şi anunţe şeful că doreşte să racoleze un om, după care făcea propunerea celui vizat. Dacă acesta era de acord, ofiţerul îşi informa şeful din nou, după care, pentru membrii de partid, era nevoie de acordul prim-secretarului judeţean. Purtătorul de cuvânt al AP susţine că acesta a fost traseul urmat în cazul lui Traian Băsescu, care avea posibilitatea să refuze, dar nu a făcut-o. După 1989, Băsescu a negat repetat colaborarea sa cu Securitatea, a adăugat Ciuvică. Purtătorul de cuvânt a menţionat că, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, documentele de informatori ale membrilor PCR au fost distruse, iar Traian Băsescu s-a bazat pe acest lucru. Ciuvică a spus că a primit documentul în urmă cu trei săptămâni de la o sursă pe care nu doreşte să o dezvăluie şi că acesta a fost autentificat de experţi în cercetarea Securităţii. AP cere CNSAS să studieze documentul şi consecinţele pe care acesta l-a avut în activitatea lui Băsescu. Ciuvică apreciază că documentul a fost folosit, după 1989, pentru şantaj la adresa lui Băsescu, acesta fiind motivul pentru care nu a fost dat publicităţii pînă acum. El mai spune că AP a pornit o campanie de dezvăluiri a reprezentanţilor "vechilor reţele securisto-comuniste", atît cei din PSD şi PRM, cât şi cei din alianţa PNL-PD.