S-au gândit cât s-au gândit şi, iată, politicienii români au decis să spună "nu!" votului uninominal. De fapt, nici în prima fază nu au spus "Da!" foarte convinşi, printre cei care s-au arătat de acord - ce-i drept, cu jumătate de gură - numărându-se reprezentanţii partidului de guvernământ - cel mai avantajat, spun unii, de sistemul uninominal... Cu toţii au dat-o cotită în momentul în care au realizat că numele "personalităţilor" partidului, cu mici excepţii, nu sunt nici de departe atât de cunoscute ca sigla cu trandafiri, care poate propulsa PSD-ul în "topul" preferinţelor unui electorat debusolat şi scârbit de o scenă politică plină de actoraşi de duzină... De ce au spus "Nu!" votului uninominal... PRM şi UDMR, cu poziţii atât de disonante în mod obişnuit, au convers, de această dată, spre aceeaşi concluzie: votul uninominal nu trebuie încurajat, România neavând "infrastructura" umană necesară alegerii reprezentanţilor poporului într-o asemenea manieră, nici de o parte a baricadei, nici de alta, atât în privinţa eligibililor, care s-ar regăsi într-o mai mică măsură pe lista de "admişi" în parlament, cât şi a electorilor, care s-ar trezi în faţa unor nume care nu le spun nimic şi, în consecinţă, ar fi tentaţi să aplice ştampila pe unde s-o nimeri... Deputatul UDMR Szekely Ervin explică: "Votul uninominal nu se potriveşte cu democraţia din România, aflată în fază incipientă. Prin vot uninominal s-ar pierde foarte mult din opţiunea electoratului: dacă 51% din electori au decis să-l aleagă pe x, iar 49%, pe y, cei 49% nu ar fi reprezentaţi, pentru că ar câştiga x. E un procent cam greu de acceptat, nu?". Desigur, reprezentanţii UDMR recunosc că la mijloc stau şi interese de partid: "dacă s-ar introduce sistemul uninominal, UDMR ar avea, în loc de 12 parlamentari, poate cinci sau şase"... La rându-i, PRM a spus "Nu!" votului uninominal. Deputatul PRM Paul Magheru argumentează: "Noi ne-am stabilit poziţia pornind de la exemplele din ţările cu economii puternice, consolidate, şi cu democraţii pe măsură. În România, votul uninominal ar duce la surprize neplăcute, pentru că potenţialii parlamentari nu sunt atât de cunoscuţi în teritoriu?. ?Am fi avut o clasă politică mai responsabilă? Pentru PD şi PNL, care au susţinut ideea votului uninominal, respingerea propunerii de către comisia electorală a reprezentat o decepţie. Cornel Popa, deputat PNL, spune că decizia de a respinge alegerea parlamentarilor pe bază de vot uninominal i-a lăsat un gust amar. ?Noi am susţinut ideea alegerii parlamentarilor prin vot uninominal, şi nu pe liste, încă de la bun început. Am crezut, şi credem şi acum, cu tărie, că ar fi fost un bun mod de decantare a preferinţelor electorale, în sensul că ar fi crescut gradul de responsabilizare al senatorilor şi deputaţilor faţă de cei ale căror voturi au dus la învestirea în funcţii. În condiţiile respingerii acestei propuneri, se va proceda ca până acum: listele-i vor duce înainte pe cei propuşi, fără a asuma răspunderea lor faţă de poporul care are nevoie de certitudini?, a precizat deputatul PNL. "Doream să primeze omul!" Teodor Cladovan, reprezentant al PD în Parlamentul României, îi investeşte cu un vot de încredere pe colegi, exprimându-şi speranţa că, la votarea în plen a Legii Electorale, parlamentarii vor spune, în proporţie de două treimi, ?Da!? votului uninominal. ?Dacă se adopta varianta votului uninominal, nu pe liste, am fi dovedit tuturor că încercăm să schimbăm ceva, că acţionăm şi lăsăm la o parte vorbăria, cu care ne-am obişnuit de atâta vreme. Doream să primeze omul, calitatea lui, nu cantitatea, şi considerăm că electoratul român este destul de matur, capabil să-i aleagă pe cei care să le reprezinte interesele şi să-i conducă spre Europa. Eu vreau să cred că mai avem şanse, că parlamentarii vor da votul lor pozitiv, în plenul celor două Camere reunite, pentru o nouă Lege Electorală?. Şi da, şi nu... Poate cea mai controversată poziţie vizavi de votul uninominal a avut-o, cum era de aşteptat, PSD-ul. După ce iniţial a susţinut, cu toate forţele, că e necesară adoptarea acestui sistem, s-a descoperit, între timp, că ideea prezenta unele ?disfuncţii?, de natură a conduce la alegerea unor persoane care ar putea cumpăra electoratul şi, în consecinţă, ne-am întoarce de unde am plecat. Vasile Duţă, senator PSD de Bihor, ne precizează: ?De fapt, nici nu s-a explicat oamenilor ce înseamnă votul uninominal şi urmările acestuia. Apoi, credem că s-ar deschide calea înscrierii în cursa electorală a unor persoane cu mulţi bani şi cu un statut dubios, poate chiar infractori. Pe de altă parte, noi am susţinut ideea votului uninominal pentru că doream să scoatem cei mai buni oameni în faţă, să dăm posibilitatea alegătorilor să opteze pentru ?crema? politicii româneşti?. Propunerea adoptării votului uninominal, ca modalitate de alegere a senatorilor şi deputaţilor, a fost înăbuşită încă din faşă, iar scâncetu-i îmbălsămat cu "mierea" promisiunilor de "europenizare" a tăcut brusc, lăsând locul vechilor liste, cu atât de mult succes la români. Dacă se vor limpezi apele şi cum se vor limpezi ele rămâne de văzut. Majoritatea electoratului s-a pronunţat, nu o dată, în favoarea introducerii votului uninominal. Faptul că dezideratul alegătorilor nu s-a transformat în certitudine se datorează, în primul rând, reprezentanţilor aleşi în legislativ, care au pus comenzile şi parti-priurile politice mai presus de interesul general, şi, de ce nu, naţional...