În fiecare an, sărbătoarea Învierii Domnului aduce în actualitate și o dilemă mai veche de exprimare, referitoare la forma corectă a termenului prin care denumim această sărbătoare: Paște sau Paști?

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinilor ortodocşi, cel mai important eveniment care a avut loc în istoria umanităţii – „al praznicelor praznic şi sărbătoare a sărbătorilor”, așa cum îl numesc cântările Bisericii din noaptea de Înviere, conform doxologia.ro.

În primul rând, este necesar să lămurim faptul că, din punct de vedere etimologic, termenul Paști provine din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah, care înseamnă „a trecut”. Evreii numesc Pesah sărbătoarea libertății sau a azimilor, în amintirea trecerii prin Marea Roşie, când s-au eliberat din robia egipteană (leşire 12, 27). Acest eveniment se prăznuiește în fiecare an la 14 Nisan (prima lună plină de după echinocțiul de primăvară).

Ne întrebăm, așadar, ce legătură există între un termen care denumește un eveniment relatat în Vechiul Testament – trecerea evreilor prin Marea Roșie – și Praznicul Învierii Domnului? Răspunsul este că pătimirile, moartea și Învierea Domnului din anul 33 au coincis cu Paștele evreilor. Important de menționat este și faptul că între aceste evenimente există doar o legătură de nume și de coincidență cronologică, motivul Paștilor creștine fiind cu totul altul față de cel al evreilor: eliberarea tuturor popoarelor din robia păcatului și a morții prin Învierea lui Hristos.

Mai apoi, în ceea ce privește forma corectă a termenului prin care denumim sărbătoarea Învierii Domnului, Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (editia a II-a, revizuită și adăugită) ne spune că ambele forme – Paşte/ Paşti – sunt acceptate ca fiind corecte.

Știm că, în Sfânta Scriptură, de Paștile evreilor era consumată și acea azimă sau pâine nedospită, alături de miel și vin. Creștinismul a dat alte semnificații acestor elemente, arătând că mielul este Hristos, care Își acceptă jertfa, iar pâinea preparată în case înainte de Înviere – pasca – și vinul semnifică, de asemenea, sacrificiul Mântuitorului. Filologul român George-Mihail Pruteanu explică dilema aceasta dintre Paști și Paște, arătând că ea provine de la termenul pască, al cărui plural este paști sau păști, după modelul verbelor a paște (să pască, să paști) sau a naște (să nască, să naști). În limba vorbită, s-a simțit nevoia unui singular pentru a face referire, în mod natural, la o singură zi din cadrul sărbătorii Paștilor, și astfel a luat naștere cuvântul Paște.

Deşi variază ca formă în cadrul vocabularului limbii române, Biserica recomandă utilizarea formei Paşti, așa cum se regăsește ea atât în Sfânta Scriptură, în Cartea de învăţătură a diaconului Coresi din 1581 („Acestea sunt Paştile de bucurie şi de veselie”), în Noul Testament din 1648 („sărbătoarea azimelor care să cheamă Paştile”), cât şi în Dicţionarul religios, publicat în 1994 de către Ion M. Stoian:

„Paști = cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Iisus Hristos; (reg.) păscuță; (la mozaici) sărbătoare pe care evreii o celebrează între 15 și 22 ale lunii Nisan (aprox. aprilie), în amintirea ieșirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise; sărbătoarea azimelor (pesach)”.

În limbajul uzual, ne confruntăm cel mai des cu dilema aceasta – Paşte/ Paşti – atunci când vrem să le facem urări celor dragi. Dar putem evita acest lucru foarte ușor, vorbindu-le despre ceea ce semnifică, de fapt, Paștile. Așadar, în loc să le urăm apropiaților noștri clasicul „Paşte/ Paşti fericit!”, le vom dori, mai degrabă, să poarte în suflet, gând și faptă bucuria Învierii și să mărturisească Lumina lui Hristos, Cel care a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând.

 

Cum se calculează data Paștilor

Biserica Ortodoxă utilizează atât ciclul calendaristic lunar, cât și pe cel solar pentru a determina data Sfintelor Paști dintr-un anumit an. O formulă după care se calculează data Sfintelor Paști a fost concepută mai întâi în cadrul Primului Sinod Ecumenic ținut la Niceea, în 325 d. Hr. Părinţii care au luat parte la Sinodul de la Niceea au adoptat practica alexandrină de calcul a datei Paștilor, care se reducea la următoarele norme:

1. În ceea ce priveşte ziua săptămânală, Paştile se vor serba totdeauna duminica.

2. Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară.

3. Când 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară) cade duminica, Paştile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştile iudeilor, dar nici înaintea acestuia.

În „Liturgica generală” a părintelui Ene Braniște citim că data Paştilor creştine depinde de două fenomene astronomice, dintre care unul cu dată fixă, legat de mişcarea Soarelui pe bolta cerească (echinocţiul de primăvară, care cade totdeauna la 21 martie), iar altul, cu dată schimbătoare, legat de Mişcarea de Rotaţie a lunii în jurul Pământului (luna plină de după echinocţiul de primăvară, numită şi lună plină pascală).

Aceasta din urmă face ca data Paştilor să varieze în fiecare an, căci luna plină pascală apare pe cer în unii ani mai aproape de echinocţiu, iar în alţii, mai târziu. Astfel, când luna plină coincide cu echinocţiul (21 martie) şi e o zi de sâmbătă, Paştile poate fi serbat chiar a doua zi, duminică, 22 martie. Aceasta este data cea mai timpurie a Paştilor. Dacă luna plină a avut loc înainte de echinocţiu (20 martie), atunci ea nu e pascală, ci trebuie să o aşteptăm pe cea de după echinocţiu, care va apărea abia peste 29 de zile, adică la 19 aprilie. Dacă aceasta cade într-o luni, Paştile nu poate fi serbat decât în duminica următoare, adică la 25 aprilie. Astfel, aceasta e data cea mai târzie a Paştilor.

Învierea Domnului a fost calculată în acest fel până în anul 1582, când Papa Grigorie al XIII-lea a introdus calendarul gregorian. Această măsură a fost necesară deoarece vechiul calendar iulian întârzia în fiecare an calculul – căci anul astronomic este cu 11 minute mai lung decât anul iulian și, odată la 128 de ani se mai acumulează încă o zi.

Pe 24 februarie 1582, Papa Grigore al XIII-lea îndreaptă eroarea, suprimând zilele cu care rămasese în urmă anul calendaristic (5-14 octombrie) şi restabilind echinocţiul de primăvară la 21 martie. Mai apoi, calendarul gregorian a fost acceptat de toate ţările occidentale, Biserica Ortodoxă Română adoptându-l în anul 1924. Unele Biserici Ortodoxe nu au pus în aplicare această hotărâre și, de aceea, Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Sârbă păstrează, în continuare, calendarul neîndreptat.

Pentru a înlătura dezacordul acesta dintre diferitele Biserici ortodoxe și pentru a menține o unitate ortodoxă în serbarea Paștilor, Bisericile ortodoxe care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit, în anul 1927, ca Paştile să fie serbat în toată creştinătatea ortodoxă după pascalia stilului vechi, adică în același timp cu Bisericile rămase la calendarul neîndreptat.

Cu toate că sărbătorim Paștile cu toții în aceeaşi duminică, Praznicul este numerotat diferit în cele două calendare întrebuinţate azi în creştinătatea ortodoxă, din cauza celor 13 zile cu care calendarul neîndreptat a rămas în urmă.

Așadar, data la care sărbătorim Paştile depinde de echinocţiul de primăvară, care cade mereu la 21 martie şi de luna plină de după acest echinocţiu. Luna plină variază şi, de aceea, data Paştilor este alta în fiecare an.

Până în anul 2030, vom sărbători Paștile în următoarele zile:

2025 - 20 aprilie

2026 - 12 aprilie

2027 - 2 mai

2028 - 16 aprilie

2029 - 8 aprilie

2030 - 28 aprilie