Meletie Kovacs (1707-1775) a fost primul episcop unit al românilor din Bihor. Instalarea lui a avut loc în anul 1748. După numire, el a luptat pentru ieşirea sa de sub ascultarea episcopului romano-catolic de Oradea şi pentru întemeierea unor şcoli româneşti. Întemeierea Episcopiei Române Unite de Oradea a avut loc la 1777, prin bulla "Indefessum" a Papei Pius al VI-lea.
Moise Dragoş (1775-1785) a fost primul episcop titular al Episcopiei Române Unite de Oradea. La 1786, sub păstorirea sa, episcopia a fost înzestrată cu o proprietate funciară de peste 136.000 de iugăre, în majoritate păduri şi păşuni alpine (Domeniul de la Beiuş).
Ignatie Darabant (1788-1805) a fost urmaşul lui Moise Dragoş în scaunul episcopal al Oradiei. El a sprijinit, material şi moral, pe corifeii Şcolii Ardelene: Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior. A întemeiat Seminarul Teologic (1792) şi a zidit catedrala Sfântul Nicolae din Oradea (1803).
Samuil Vulcan (1806-1839) este întemeietorul liceului din Beiuş (1828), la care au învăţat zeci de mii de tineri români. Astăzi liceul îi poartă numele. Prin lupta sa a obţinut revenirea la Episcopia de Oradea a 72 de parohii româneşti din Episcopia greco-catolică de la Muncács (1823). Samuil Vulcan a sprijinit pe românii ortodocşi din Arad să-şi aleagă episcop român, în locul celui sârb, (1829- 1830). A fost un mare sprijinitor al culturii româneşti transilvănene, în special prin tipărirea, la Buda, şi în alte locuri, a numeroase cărţi în limba română între care lucrările corifeilor Şcolii Ardelene. De aceea, în 1938, Nicolae Iorga l-a numit "ocrotitorul întregii culturi româneşti".
Vasile Erdeli-Ardeleanu (1843-1862) înfiinţează vicariatul greco-catolic de Carei, zideşte şi reface 50 de biserici. În 1849 a introdus limba română în liceul din Beiuş, în locul celei latine, a promovat oameni de valoare ca Iosif Pop Sălăjanul, urmaşul său în scaunul episcopal, şi Alexandru Roman (1826-1897), profesor, publicist şi academician. Pentru atitudinea din timpul Revoluţiei de la 1848-1849 a fost decorat de împărat şi numit baron. În 1850 a întocmit proiectul "Ţara Românilor", de creare a unui Principat românesc în interiorul imperiului, împăratul urmând să devină "Mare Principe al Românilor". Sub păstorirea sa, Episcopia de Oradea a trecut de sub jurisdicţia Arhiepiscopiei de Strigoniu sub cea a Mitropoliei Române Unite de Alba-Iulia şi Făgăraş.
Iosif Pop-Sălăjanul (Silaghi) de Băseşti (1863-1873) a participat la Conciliul Vatican I, aducându-şi o contribuţie importantă la buna sa desfăşurare. Este autor al lucrării "Enchiridion juris Ecclesiae orienthalis catholicae". A sprijinit dezvoltarea învăţământului şi culturii româneşti.
Ioan Olteanu (1873-1877) a fost iniţial episcop de Lugoj. După alegerea sa ca episcop de Oradea a restaurat Liceul din Beiuş şi a dotat reşedinţa episcopală din Oradea cu o nouă aripă. A decedat subit la numai 38 de ani.
Mihail Pavel (1879-1902), iniţial vicar de Maramureş (1862-1872) şi episcop de Gherla (1872-1879), a mărit liceul, şi a ridicat Internatul Pavelean din Beiuş, care putea adăposti 400 de elevi (1887), a ctitorit Şcoala civilă de fete (liceu) din Beiuş (1896), oferind şi 120 de burse pentru fetele sărace. Forţat de împrejurări, a trebuit să accepte introducerea limbii maghiare în Liceul "Samuil Vulcan" din Beiuş, ca urmare a incidentului din 1884, pentru a evita desfiinţarea acestuia. A fost un sprijinitor al "Memorandumului", suferind ca represalii, în 1892, devastarea reşedinţei sale din Oradea întâmplată concomitent cu cea a casei lui Ioan Raţiu din Turda. Mihai Pavel a fost un adevărat Mecena pentru cultura românească, donând, pentru sprijinirea acesteia, peste patru milioane de florini aur.
Demetriu Radu (1903-1920), iniţial episcop de Lugoj (1897-1903), cu o bogată experienţă în Bucureşti, unde a funcţionat ca preot (1886-1897) a ridicat Palatul Episcopal din Oradea (arhitect C. Rimanoczy jr. - 1905), apoi reşedinţele din Beiuş, Holod şi Stâna de Vale. El a făcut demersuri la Roma (1912) pentru revizuirea bullei papale Cristi Fideles (1912), a înfiinţării Episcopiei maghiare unite de Hajdudorogh. În 1914 începe construirea Academiei Teologice, care va fi terminată după război. Împreună cu episcopul ortodox de Arad, Ioan Papp, şi cu omul politic Gheorghe Pop de Băseşti, a prezidat Adunarea Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, care a proclamat Unirea Transilvaniei cu Ţara. A găzduit, în reşedinţa sa, familia regală, în vizita acesteia la Oradea din 23 mai 1919. A fost asasinat pe 8 decembrie 1920, în atentatul bolşevic din Senatul României, pus la cale de comunistul Goldstein. I s-au organizat funeralii naţionale.
Valeriu Traian Frenţiu (1922-1952) a fost protopop de Orăştie, apoi de Haţeg, şi, în fine, episcop de Lugoj (1912-1922). Între anii 1922-1924 termină zidirea Academiei Teologice din Oradea. În 1924 întemeiază ziarul "Vestitorul" din Oradea, şi, în 1935, "Observatorul" din Beiuş. I-a adus în eparhie pe călugării asumpţionişti, franciscanii conventuali, şi Fraţii Şcolilor Creştine. A publicat numeroase manuale teologice, desfăşurând şi o intensă activitate pastorală. Valeriu Traian Frenţiu a împodobit aşezămintele culturale ale Episcopiei cu faţade în stil brâncovenesc, dotând astfel Oradea cu valoroase opere arhitectonice. A zidit 14 biserici şi multe scoli primare şi de meserii. A construit Biserica Militară din Oradea şi Casa de oaspeţi a Episcopiei. În 1940 este expulzat de autorităţile hortyste în România. A fost numit Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş. Valeriu Traian Frenţiu a revenit la Oradea după război şi a condus Episcopia în condiţiile extrem de grele ale epocii. Arestat la 30 octombrie 1948 de Securitatea Oradea, a îndurat prigoana şi temniţele, murind ca un martir, pe data de 11 iulie 1952, la închisoarea politică de la Sighetu-Marmaţiei.
După desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, la 1 decembrie 1948, Episcopia a fost condusă de către vicarul Augustin Maghiar, până la 28 iulie 1949, la consacrarea episcopală clandestină a lui Iuliu Hirţe de către nunţiul Patrick O'Hara. Arestat în 1952, el a încredinţat conducerea Eparhiei preotului Augustin Egreanu. Iuliu Hirţe a decedat în 1978. Episcopia a fost administrată, în anii următori de către monseniorul Coriolan Tămâian, care a decedat în primăvara lui 1990.
Vasile Hossu (1990-1997) a fost hirotonit preot în 1948 de către episcopul Frenţiu. Din 1948 a activat, între altele, ca profesor, până la pensionare, în 1976. După numirea ca episcop a desfăşurat o activitate de refacere a structurilor greco-catolice în Eparhia de Oradea, s-a ocupat de reîntemeierea parohiilor şi protopopiatelor, a învăţământului religios şi laic de toate gradele, de restituirea unor biserici şi a proprietăţilor confiscate de regimul comunist, de reeditarea şi editarea de cărţi, manuale şi publicaţii greco-catolice, de refacerea legăturilor cu Apusul catolic. El a întemeiat Mănăstirea franciscană "Maica Domnului" din cartierul Rogerius (Oradea).
Dr. Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, s-a născut la data de 9 decembrie 1957 în satul Habic (jud. Mureş), ca fiu al lui Simion Bercea şi al Lucreţiei. Mama sa era sora viitorului cardinal Alexandru Todea. În timpul Facultăţii, a urmat clandestin şi cursuri de teologie, îndrumat şi sprijinit permanent de către Episcopul Dr. Alexandru Todea, precum şi de preoţi-profesori de teologie greco-catolică. A fost hirotonit apoi ca preot greco-catolic, la 9 decembrie 1982, de către episcopul Alexandru Todea de Făgăraş şi Alba Iulia. Ca preot, PS Virgil a activat clandestin în municipiul Târgu-Mureş şi în zonă.
La 6 noiembrie 1996, Papa Ioan Paul al II-lea îl numeşte Episcop coadjutor al Eparhiei de Oradea Mare, pentru ca, mai apoi, la 8 iunie 1997, să-i succeadă Episcopului Vasile Hossu ca Episcop eparhial.
În timpul păstoririi sale, Eparhiei de Oradea Mare i-au fost restituite un număr de biserici, palatul-reşedinţă episcopală şi Catedrala "Sf. Nicolae", care fuseseră confiscate cu 58 de ani în urmă de regimul comunist.
Episcopul Virgil Bercea este decan al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică -Departamentul Oradea din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi preşedinte al Consiliului Redacţional al revistei eparhiale "Vestitorul" din Oradea.
Documentar realizat de Eugen MIRON
(eugen.miron@crisana.ro)