Mii de credincioşi prezenţi la slujba de sfinţire a apei - Boboteaza, sărbătorită de bihoreni
Mii de orădeni au luat parte la slujba sfinţire a apei, Aghiasma Mare, care se oficiază o singură dată pe an, cu ocazia Botezului Mântuitorului în apele Iordanului.
Cuvântul „agheasmă” înseamnă „apă sfinţită” în limba greacă. Agheasma Mare, apa sfinţită de Bobotează, se bea dimineaţa, pe nemâncate, înaintea anafurei, cu excepţia cazului în care credinciosul se împărtăşeşte.
Agheasma mare se poate bea timp de nouă zile, între 6 şi 14 ianuarie, la începutul zilei, pe nemâncate, până la Odovania Praznicului.
Ca în fiecare an, cele mai cunoscute locaşuri de cult din zona centrală a oraşului au fost fost pline de enoriaşi care au participat la slujbe şi şi-au umplut apoi sticlele cu apă sfinţită. La Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicoale slujba a debutat în jurul orei 11.15, în faţa a peste 300 de credincioşi. Sfinţirea Apei a fost realizată de PS Virgil Bercea, episcopul Greco-Catolic al Oradiei, înconjurat de un sobor de preoţi, în frunte cu parohul Catedralei, Ovidiu Duma. La această biserică a fost sfinţită o cantitate de aproximativ 1.500 de litri de apă.
Câteva sute de credincioşi au participat şi la slujba oficiată la Biserica cu Lună din Piaţa Unirii. Aici, Sfânta Liturghie a fost realizată de părintele paroh Cristea Teodor, înconjurat de un sobor format din 8 preoţi. În jur de 4-5.000 de litri de apă s-au aflat la dispoziția credincioșilor la acest lăcaș de cult.
La Biserica Sfântul Apostol Andrei, situată în Oradea, pe strada cu același nume, slujba de sfințire a apei a fost oficiată începând cu ora 11.45, de către pr. Vasile Bota, parohul bisericii, împreună cu pr. Alexandru Mîzgan și cu pr. arhidiacon Mihai Dragoș. În jur de 5.000 de litri de apă au fost sfințiţi cu această ocazie. Nu în ultimul rând, la Catedrala Episcopală Învierea Domnului, din Centrul Civic, au fost transformați 6.000 de litri de apă în Agheasmă Mare, în cadrul slujbei care a fost condusă de PS Sofronie Drincec, episcopul Ortodox al Oradiei.
Creştinii sunt în sărbătoare şi astăzi, 7 ianuarie, când este sărbătorit Sfântul Ioan Botezătorul, numit şi Înaintemergătorul, pentru că a anunţat venirea lui Hristos.
Numele Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul este purtat de 1.951.971 de cetăţeni români - 1.420.774 de bărbaţi şi 531.197 de femei. În Bihor, îşi ţin onomastica 50.701 persoane, dintre care 38.834 bărbaţi şi 11.867 femei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.