De-a lungul celor 100 de ani de existență ca instituţie şi organizare, Patriarhia Română a fost o lumină călăuzitoare către Hristos, Mirele Bisericii, precum și un factor de unitate și stabilitate de-a lungul vremurilor grele prin care a trecut, a spus marți Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

 

„Împlinirea unui secol de la înființarea Patriarhiei Române constituie un prilej de cunoaştere mai profundă a istoriei Bisericii noastre, strâns legată de viața poporului român și de aspirațiile lui către unitate și libertate. Patriarhia Română a fost înființată la 4 februarie 1925, într-un context istoric luminat de Marea Unire din 1918, care a adus împreună toate provinciile istorice românești într-un singur stat unitar. Unitatea națională, realizată prin acest act istoric, a impus şi necesitatea unei reorganizări a Bisericii Ortodoxe Române, care să reflecte noua realitate politică și teritorială. Ridicarea la rang de Patriarhie a Ortodoxiei româneşti a fost o necesitate administrativă și o expresie a unității spirituale existente între clericii și credincioșii din toate provinciile României Mari”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la împlinirea a o sută de ani de la înființarea Patriarhiei Române, citat de Basilica.

Patriarhul arată că, după recunoaşterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1885, unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Patria mamă – Regatul României, în anul 1918, a impus uniformizarea liturgică și organizarea sinodală unitară a Bisericii Ortodoxe Române, sub conducerea Sfântului Sinod întrunit în capitala ţării, la București.

„Această lucrare unificatoare a culminat cu alegerea la 18 decembrie 1919 a Episcopului ardelean Miron Cristea al Caransebeșului din Banat în scaunul de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române, investitura în scaunul chiriarhal de la București având loc în ziua imediat următoare alegerii. Prin noua organizare canonică a Bisericii Ortodoxe Române, în care numărul de eparhii, de clerici și de credincioși crescuse foarte mult, devenind a doua ca mărime în rândul Bisericilor Ortodoxe surori, ridicarea ei la rangul de patriarhie a devenit o necesitate. Acest fapt a fost realizat de ierarhii Sfântului Sinod care, la 4 februarie 1925, au hotărât în unanimitate ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la demnitatea de Patriarhie, iar pe titularul scaunului arhiepiscopal și mitropolitan al Ţării Româneşti (Ungrovlahiei), la vrednicia de patriarh. În respectiva ședință sinodală, Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noului Severin (1921-1938) a dat citire <Actului de Înființare a Patriarhatului românesc> iar hotărârea a fost comunicată guvernului spre ratificare. După adoptarea proiectului de lege de către Senat și Adunarea deputaților (12 și 17 februarie 1925), legea a fost promulgată de către regele Ferdinand I la 23 februarie 1925, fiind publicată în Monitorul Oficial din ziua de 25 februarie 1925”, arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Conform prevederilor canonice, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trimis la 12 martie 1925 o scrisoare irenică adresată Patriarhiei Ecumenice și celorlalte Bisericii Ortodoxe Autocefale, prin care anunța ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, prezentând argumentele istorice și canonice care au motivat această decizie.

Patriarhia Ecumenică și celelalte Bisericii Ortodoxe Autocefale au luat act de hotărârea Bisericii și a Statului român și au recunoscut prin consens ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, iar Mitropolitul Primat Miron Cristea a fost învestit la Palatul Regal și întronizat ca Patriarh al României în Catedrala din Bucureşti, la 1 noiembrie 1925.

„Astfel, prin acest act de înaltă demnitate bisericească s-a încununat dezvoltarea constantă a Bisericii Ortodoxe Române, care își are temelia în propovăduirea Evangheliei lui Hristos de către Sfinţii Apostoli Andrei și Filip, și care a fost întărită de jertfele martirilor, susținută de rugăciunile cuvioşilor monahi, de slujirea sfântă a ierarhilor, preoților şi diaconilor, apărată de binecredincioșii voievozi și de iubitoarea de Hristos oaste, și mereu ajutată cu mare evlavie de poporul român cel dreptcredincios. Biserica Ortodoxă Română de sorginte apostolică, în existența ei bimilenară s-a bucurat că lucrarea sa sfințitoare a rodit, prin harul Duhului Sfânt, sfinţi rugători şi mărturisitori ai lui Hristos de-a lungul veacurilor”, a mai spus Patriarhul Daniel.

Acesta a amintit că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat marți în mod solemn canonizarea a 16 sfinți români care au mărturisit credința în Hristos în perioada grea a regimului comunist din România: „Acești sfinți reprezintă rodul cel mai de preț pe care Biserica noastră l-a adus în acest răstimp de 100 de ani, deoarece prin ei se arată, mai intens, lucrarea tainică a harului Duhului Sfânt în Biserica Ortodoxă Română. Acești slujitori au fost canonizați sau înscrişi în calendarul Bisericii fiindcă au fost constatate în viața lor semnele sfințeniei: ortodoxia credinţei, viaţa sfântă de pocăinţă şi rugăciune, iubire smerită şi milostivă faţă de aproapele, mărturisirea jertfelnică a credinţei, iar uneori chiar facerea de minuni, precum și evlavia poporului faţă de ei”.

„Centenarul Patriarhiei Române este așadar un moment de sfântă bucurie și recunoștință pentru întreaga Ortodoxie românească. Privind retrospectiv, vedem nu doar o istorie bogată, ci și o moștenire spirituală profundă, lăsată de înaintașii noștri – patriarhi, ierarhi, preoți, monahi și credincioși mireni, care au apărat și transmis credința ortodoxă de-a lungul timpului. În pofida încercărilor și a vicisitudinilor prin care ea a trecut, Biserica Ortodoxă Română a rămas statornică în misiunea ei, îmbinând în istoria sa jertfa Crucii, cu speranța și bucuria Învierii”, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.