Manifestaţia de la Timişoara din 1989 îşi găsea ecou la Bucureşti în 21 decembrie, când la adunarea populară convocată de Nicolae Ceauşescu, printre urale şi scandări, s-au făcut tot mai puternic auzite huiduieli şi fluierături, mişcarea de stradă care a urmat fiind reprimată cu gloanţe şi arestări.

În urmă cu 25 de ani, la 21 decembrie, după ce cu o zi înainte îi etichetase pe cei care protestau la Timișoara ca dușmani ai revoluției socialiste, Nicolae Ceauşescu, dorind să transmită în toată ţara mesajul că populația sprijină conducerea de partid și de stat, convoca, în jurul prânzului, o mare adunare populară, în faţa sediului Comitetului Central al PCR.

Nicolae Ceauşescu vorbea, de la balconul Comitetului Central, despre realizările "revoluției socialiste" și ale „societății socialiste multilateral dezvoltate", în timp ce în stradă, mulţimile adunate trebuiau să condamnare "actele huliganice" de la Timişoara şi să-şi exprime solidaritatea cu conducerea PCR. Printre urale şi scandări se făceau însă tot mai puternic auzite huiduieli şi fluierături. Mișcări bruște venind dintr-o parte a adunării și zgomotul unor petarde au transformat manifestația în haos. Mulţimea a început să fugă spre străzile din apropiere, abandonând steaguri şi tablouri ale lui Nicolae Ceauşescu şi ale Elenei Ceauşescu. Cei mai curajoşi au încercat să se facă ascultaţi: "Nu plecaţi oameni buni, acum e momentul, hai să mergem la Intercontinental", se auzea. Tot mai mulţi strigau: "Jos Ceauşescu!", "Jos călăul!", "Jos analfabeta!", "Jos cizmarul!", "Şi voi sunteţi români!".

Imaginea lui Ceauşescu din acel moment - cu figura schimonosită de mirare şi frică, cu buzele încercând fără succes să articuleze câteva cuvinte şi cu mâna dreaptă ridicată - a fost transmisă în foarte scurt timp la televiziunile din toată lumea. Cu această imagine se întrerupea transmisia în direct a Televiziunii Române. După o scurtă pauză, Televiziunea şi-a reluat transmisia, continuând ca şi cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat, cu câteva imagini de închidere grăbită a marii adunări populare din Capitală. Ceauşescu mai apucase să anunţe suplimentarea cu câteva sute de lei a salariilor, pensiilor şi ajutorului social.

 

Capitala sub asediu

În scurt timp, centrul Capitalei, de la Piaţa Romană până la Piaţa Unirii şi de la Piaţa Kogălniceanu până la Piaţa Rosetti, se umplea de demonstranţi. În faţa hotelului Intercontinental, tinerii îngenuncheau şi păstrau momente de reculegere pentru Timişoara. În câteva ore, oraşul părea pregătit de luptă. Pe de-o parte, manifestanţii, neînarmaţi şi neorganizaţi, unii cu flori în mâini, pe care le ofereau soldaţilor, pe de altă parte, militari dotaţi cu caşti şi scuturi, aliniaţi pe străzile centrului Capitalei, tanchete, TAB-uri, trupe USLA, civili înarmaţi.

Cu trecerea timpului, la București tot mai mulți oameni ieșeau în stradă. Începând cu orele 18 a început reprimarea propriu-zisă care a durat până la a doua zi, ora trei dimineața. Protestatarii - neînarmați și neorganizați - au fost întâmpinați de soldați, tancuri, TAB-uri, ofițeri ai USLA (Unitatea Specială de Lupta Antiteroristă) și ofițeri de Securitate îmbrăcați în haine civile. Represiunea a început spre miezul nopții, sub conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale. Se trăgea asupra mulțimii de pe clădiri, străzi laterale și din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împușcare, înjunghiere, maltratare, strivire de vehiculele armatei. Un TAB a intrat în mulțime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulțimea cu jeturi de apă puternice, iar milițienii băteau și arestau oamenii. Protestatarii au reușit să construiască o baricadă de apărare în fața Restaurantului Dunărea, care a rezistat până la miezul nopții, dar a fost în cele din urmă doborâtă de forțele de ordine. Cei capturați au fost adunați în puncte de colectare (unul se afla în fața Hotelului Negoiu, iar altul, în spațiul aflat în fața fostului Minister al Comerțului Exterior - stația de troleibuze Piața Universității), duși pentru identificare și înregistrare pe platoul fostei Miliții a Capitalei, iar apoi transportați la închisoarea Jilava.

Reprimarea a devenit foarte dură îndeosebi după lansarea zvonului între scutieri că în Piața Romană mai mulți colegi de-ai lor au fost înjunghiați cu șurubelnițe. La un moment dat, toți pasagerii care au coborât la stația de metrou Piața Universității (inclusiv femeile, bătrânii și copiii) au fost maltratați. Cei prinși erau bătuți, târâți pe jos, obligați să se culce pe burtă, unii peste alții, în grămezi. Focuri de armă s-au auzit până la 3:00 dimineața, oră la care supraviețuitorii au părăsit străzile. După înăbușirea revoltei, caldarâmul a fost spălat de sânge de mașinile pompierilor și Salubrității iar Capitala părea pregătită pentru o zi obişnuită.

Răniții și morții au fost transportați mai ales la Institutul de Medicină Legală, Spitalul de Urgență, Spitalul Colțea și secția de neurochirurgie a Spitalului Gheorghe Marinescu. Procuratura Generală și Direcția Sanitară au interzis autopsierea victimelor decedate. S-a dat ordinul - la fel cum s-a procedat și cu revoluționarii uciși la Timișoara - de incinerare a cadavrelor, dar acest ordin nu a mai fost executat.

Bilanțul reprimării: 50 de persoane ucise, 462 rănite, 1.245 arestate și transportate la penitenciarul Jilava.

Nicolae și Elena Ceaușescu au rămas în acea noapte în dormitorul special pregătit din clădirea Comitetului Central al P.C.R., pentru a fi informați operativ asupra desfășurării evenimentelor și a da indicații privind modul de acțiune. Cam pe la 1 noaptea, Vasile Milea și Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceaușescu că zona centrală a Bucureștilor a fost degajată de manifestanți.

 

Ultimile "indicaţii preţioase"

În cursul după-amiezii de 21 decembrie, Nicolae Ceaușescu a ținut o teleconferință fulger cu prim-secretarii comitetelor județene de partid, în cadrul căreia a vorbit aproape numai el, declarând, că evenimentele ultimelor zile sunt dovada unei acțiuni organizate și dirijate, cu scopul destabilizării țării, și îndreptate împotriva integrității și independenței României. S-a pronunțat pentru mobilizarea generală a între­gului activ de partid și de stat, a tuturor forțelor armate, (Miliție, Securitate, unități mi­litare).

"Trebuie să demascăm și să respingem cu hotărâre această acțiune și să o lichidăm. Nu se poate pune decât problema lichidării în cel mai scurt timp a acestor acțiuni conjugate împotriva integrității, independenței, a construcției socialiste, a bunăstării poporului." În continuare, a dat ordin pentru constituirea în fiecare întreprindere, până la nivelul de secții, a unor "grupe de apărare". Monologul său a fost întrerupt doar pentru un scurt timp de doi participanți: prim-secretarul județului Cluj, Constantinescu, care a cerut - "pentru câteva zile măcar" - instituirea stării de necesitate și în municipiul Cluj-Napoca, iar primul-secretar al județului Brăila, Lungu, a raportat militărește: "Tovarășe secretar gene­ral, vă raportez că în adunările ținute cu comuniștii, cu oamenii muncii și-au exprimat totala indignare și au condamnat hotărât ma­nifestările elementelor reacționare. Aici activitatea se desfășoară normal și hotărât pentru îndeplinirea sarcinilor de plan. Vă asi­gurăm că vom face totul pentru îndeplinirea indicațiilor ce ni le-ați dat. Am terminat, să trăiți."

Câteva ore mai târziu, în 22 decembrie, bucureştenii ieşeau din nou în stradă, în număr mult mai mare, estimat la câteva zeci de mii, şi ocupau piaţa din faţa Comitetului Central al Partidului Comunist, determinându-l pe Ceauşescu să părăsească sediul CC cu un elicopter. Era practic sfârşitul regimului comunist din România.

 

Morţi şi sute de răniţi

Mircea Beuran, chirurg de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, a refăcut filmul evenimentelor de la Revoluţiei trăite de el, alături de colegii din spital, timp de o săptămână, în care nu a plecat de la muncă. "Am rămas în spital pentru că strada era plină de oameni. Umblau maşinile militare şi, odată cu lăsarea serii, au început să se audă focuri de armă. Ţin minte că primii morţi pe care i-am văzut erau doi tineri. Se spunea că au fost loviţi de o maşină militară şi i-au adus de la locul accidentului, undeva în zona Piaţa Universităţii, numai că la sosirea la spital erau decedaţi", spune medicul. Perioada cea mai grea era totodeauna noaptea. "Odată cu lăsatul serii - ora 7, 8, până spre dimineaţă - erau aduşi cei împuşcaţi. Noi am oferit servicii medicale, chirurgicale, împreună fie cu echipe de ortopezi, fie împreună cu neurochirurgi. Intervenţiile chirurgicale depăşeau la un moment dat capacitatea unui bloc operator, cu toate că se lucra în toate blocurile operatorii. Atunci erau trei blocuri de câte trei săli, deci lucrau nouă săli simultan. Participau (...) şi medici din spital care nu erau chirurgi. Ne-au ajutat internişti, studenţi, rezidenţi şi medici care, auzind că la Floreasca veneau răniţi, veneau şi ei, voluntar, şi făceau tot felul de servicii medicale de prim ajutor, de triere, intervenţiile chirurgicale fiind făcute de echipele operatorii ale spitalului", îşi aminteşte Beuran.

Focurile de armă trase în mulţimea adunată în centrul Capitalei au mărit continuu numărul răniţilor aduşi la Floreasca. La un moment dat, în spital erau mai multe brancarde cu răniţi decât pacienţi pe mesele de operaţie. "Chirurgul ca să salveze viaţa lucra până la epuizarea tuturor materialelor şi echipamentelor. (...) Veneau cu plăgi mari de abdomen în care eviscerau intenstine, plus dramatismul momentului, plus lipsa de experienţă. Noi luptam pentru pace tot timpul, medicina era aceea cu o patologie cunoscută. Aveam nişte noţiuni generale asupra plăgilor de război, dar niciodată nu ne întâlnisem cu plăgi de genul acesta", mai spune el.

Unii dintre răniţi aduşi din stradă nu erau împuşcaţi, ci aveau fracturi şi răni după ce se loveau de asfalt, în urma "catapultării" lor cu jeturile de apă ale pompierilor. "Au fost şi traume de la jeturile de apă de la pompieri. Îi lua şi îi arunca, îi catapulta şi la impactul cu asfaltul se produceau tot felul de contuzii, de fracturi, de plăgi, de explozii, de viscere", explică Beuran.

Toate cazurile ajunse atunci în spital erau rezolvate, niciun medic nu a plecat acasă. "Tot ce am primit am operat, toate etajele au funcţionat, spitalul a făcut faţă cu brio, iar în perioada aceea pot să spun că eu, dar nu numai eu, ci o mare majoritate, aproape o săptămână plină, nu am plecat acasă. Am stat aici zi şi noapte", spune chirurgul.

 

Intoxicaţii de la TVR Liberă

Asistenţa dată răniţilor le lăsa medicilor puţin timp de odihnă. În momentele de repaus, ei aruncau un ochi la televizor, unde "revoluţia se transmitea în direct", fiind totodată martori la "lucruri ciudate", după cum le numeşte tot Mircea Beuran. Astfel, la "barajele" gărzilor patriotice, unii dintre cei veniţi la spital erau confundaţi cu persoane fidele regimului Ceauşescu şi "mai luau o bătaie", "mai li se jefuiau maşinile".

"Aveam curiozitatea televizorului care tot timpul vărsa ştiri de tot felul. Toate ştirile erau compromiţătoare: se otrăvea apa, s-a pus bombă la Institutul de Hematologie. Toate lucrurile acestea nu făceau decât să dezorienteze lumea", povesteşte medicul de la Floreasca. Mircea Beuran nu poate preciza numărul răniţilor aduşi în acele zile la Floreasca, dar estimează că a fost de ordinul sutelor, între care foarte mulţi tineri.

Un alt fel de triaj era făcut de aşa-numitele gărzi patriotice, aflate mereu în căutarea unui act de identitate, a unei legitimaţii sau a unui carnet de partid. Cât priveşte căutarea "teroriştilor", Beuran îşi aminteşte două dintre criteriile avute în vedere: unghiile tăiate, aranjate, îngrijite, şi treningul purtat "pe dedesubt". "Întâmplarea a făcut ca cineva care traversa Piaţa Victoriei, ducând-se la locul de muncă, a avut un trening pe el, fiind iarnă, şi peste el haine, iar şi ăla a fost împuşcat şi a ajuns aici. Ţin minte că erau acele comisii ad-hoc, patriotice, care evaluau din punct de al statusului social, te întrebau o grămadă de lucruri, dar după aceea se uitau. «Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist»".

Tot referitor la cei suspectaţi că ar fi terorişti, Beuran mai spune că şi aceştia au primit asistenţă medicală, gărzile patriotice neinterzicând acest lucru: "Toată lumea a primit asistenţă medicală. Peste actul medical n-a trecut nimeni". Dovediţi sau nu, "teroriştii" ajungeau însă legaţi cu cătuşe de paturi.