Moto: "Dieu crea le monde et l΄ homme les Pays-Bas" (Dumnezeu a creat lumea şi omul, Ţările de Jos) (Proverb )

Eram emoționat din cale afară. Pentru că, acum 20 de ani, am fost în Belgia cu doi oameni de afaceri din Oradea. Eram  trei şi eram cu mult mai tineri. Trei  muşchetari. Să ne întâlnim cu  cel de-al... patrulea muşchetar. Un d΄Artagnan valon. Pe numele său Vincent Dudant... 

Schimb de experienţă cu un jurnalist francez

Chevalier sans peur et sans reproche (cavaler fără  teamă şi prihană), un jurnalist de război, un  ziarist  free - lance care a bătut în lung şi în lat meleagurile Bihorului, dar şi ale României şi Moldovei, fiind prezent şi la  Saloanele de carte orădene de pe vremea poetului Ioan Ţepelea şi un mare prieten al poporului român... Iar în drum pe autostrăzile Germaniei, din minte și din inimă a țâșnit havuzul amintirilor... L-am cunoscut pe Vincent Dudant în ianuarie 1990, când componenţa CJFSN (Consiliul Judeţean al Frontului Salvării Naţionale) se schimbă tot la câteva zile, iar eu pe vremea aceea eram redactor teritorial la revista FLACĂRA Bucureşti şi trebuia să  scriu despre modificarea într-una a spectrului politic. Într-una din seri, întorcându-mă spre apartamentul din cartierul Cantemir, am zărit prin Parcul 1 Decembrie un străin cam cherchelit şi care întreba pe franţuzeşte unde se află hotelul Dacia, al cărui nume îl citea silabisind comic de pe un petec de hârtie. I-am răspuns în ce direcţie se află, dar fiind întuneric, omul m-a întrebat dacă nu sunt amabil să-l conduc spre hotel. M-am executat şi din vorbă în vorbă am aflat că este belgian din satul Vielsalm şi că a venit alături de alţi consăteni cu un TIR de ajutoare destinat unui sat de lângă Vatra Dornei, că au fost acolo, că întreaga delegație este cazată la hotel. Aflând că sunt jurnalist, a răspuns că şi la ei în grup se află un jurnalist şi m-a întrebat dacă  nu doresc să-l cunosc. "Pourquoi non?" (De ce nu?), am  replicat eu, bucuros să-mi mai întremez cunoştinţele de limbă franceză. După ce am ajuns la destinație, peste vreo 10 minute a coborât în holul hotelului Dacia un tânăr înalt, blond, cu o faţă lunguiaţă şi un surâs maliţios în colţul buzelor. M-a privit la început cu mare circumspecţie, chiar cu  o oarecare neîncredere, solicitând să-mi vadă legitimaţia de ziarist de la revista Flacăra. A întors-o curios pe faţă şi pe dos, privindu-mă mereu cu atenție ca un sui generis Hercule Poirot, dar neîncrederea a început să dea îndărăt de îndată ce la un pahar de vin bun ni s-au dezlegat limbile și inimile. El mi-a spus că este pentru prima oară în România și că a rămas fascinat de frumusețile țării noastre. Eu i-am spus că România era cunoscută înainte de 1918 drept La Belgique de l΄Orient, că am adoptat constituția belgiană, cea mai progresistă din Europa acelei vremi şi că România are tot viitorul în față, că este francofonă și europeană  și, cuprins de extaz, am început să recit versuri din  Corneille, Baudelaire şi Verlaine. Mi-a relatat că a ținut morțiș să însoțească  un convoi umanitar din partea comunei Vielsalm din Munţii Ardeni din Belgia  pentru satul Neagra Şarului de lângă Vatra Dornei,  în cadrul cunoscutei pe atunci acţiuni "Operation Villages roumains", iniţiată de jurnalistul Dosy Dubié din Belgia, conform căreia multe sate din Belgia şi Franţa s-au înfrăţit (jumelé) cu sate similare din România pentru a le feri de spectrul "sistematizării" lui Ceauşescu. Mi-a povestit emoționat cum inimoşii lui compatrioți din Ardeni au împărţit cu ocazia ineditei vizite 25 de tone de ajutoare la vreo l.600 de familii din Neagra Şarului pe un ger de minus douăzeci de grade...

"Furtunoasa" şi "profunda" Românie

Impresionat de gestul belgienilor, i-am luat atunci lui Vincent Dudat un interviu pe care l-am publicat în proaspătul săptămânal PHOENIX, prima publicaţie post-revoluţionară din Bihor... Iar reportajul lui Vincent "Un convoi belge dans les Carphates (9 ianuarie 1990) a apărut în presa belgiană şi franceză. Cum România se dovedea foarte "furtunoasă" pe acea vreme, Vincent a mai venit la Oradea, Cluj-Napoca şi Bucureşti în mai multe rânduri. A stat de vorbă cu Doina Cornea tot în luna ianuarie 1990, iar pe 22 aprilie 1990 a semnat un articol foarte interesant despre primul congres al UDMR şi care a avut loc la Casa de cultură a sindicatelor din Oradea, un eveniment foarte mediatizat şi unde au participat sute de ziarişti din întreaga lume. Jurnalistul belgian nu a uitat însă de "România profundă" şi a stat de vorbă (prin intermediul meu) chiar cu ţăranii din satele de lângă Beiuş în reportajul „Pământul şi crucea", obţinând acordul judecătorului Moş Nicolae de a fotografia pe reclamanţii care solicitau restituirea proprietăţilor. Impresionat de tablou, Vincent repeta mereu prin Beiuș cunoscutul refren "Noi vrem pământ!", neputând nicicum să pronunţe pe â în ciuda eforturilor mele: În fiecare zi țăranii, pe cât de optimiști, pe atât de amenințători, dau năvală unii peste alții la Notariatul de stat din orașul Beiuș. Acest mic burg din Carpații occidentali reprezintă o altă Românie, cu un arc de coline și de munți unde viața pare a se fi oprit la finele secolului al XIX-lea... În Coșdeni, un țăran, pe nume Iordan Pușcaș, după ce a crăpat cu securea un arbore a găsit o cruce gravată în interiorul acestuia. Deasupra crucii se afla semnul șarpelui. Asta s-a petrecut chiar pe 22 decembrie 1989, ziua în care Ceaușescu a fost izgonit de la putere. Niște turiști francezi au vrut să cumpere trunchiul cu crucea pe 5oo de dolari. Țăranul a refuzat cu indignare. Fără îndoială, Dumnezeu este de partea revoluției române... În 199l, Vincent a scris un reportaj consistent cu titlul România - între prăbușire și speranță, a trecut apoi la sârbi pentru a descrie teribilul război inter etnic din Iugoslavia. În oricare parte a lumii, acolo unde se auzea  goarna războiului, Vincent Dudant era printre primii reporteri înarmat doar cu aparatul de fotografiat și cu reportofonul. În septembrie l991 a trecut Prutul scriind cu patos și înțelegere despre Moldova noastră, a românilor, descriind avatarurile unei familii deportate in Siberia alături de incă alte  3o ooo de compatrioți basarabeni, majoritatea intelectuali...

Tricolorul românesc, pe o stradă belgiană

În 1994 a fost rândul meu să mă duc în Belgia în calitate de translator a doi oameni de afaceri din Oradea. Bineînțeles că am dormit la... Hotelul pe patru roți, așa cum au făcut atâția români plecați spre Occident. La frontiera dintre Olanda și Belgia ne-am îndreptat conștiincioși spre ghereta unde am văzut pe vameși, dar aceștia nu se mișcau. Am bătut nerăbdători cu pașapoartele în geamuri, dar ei nici atunci nu s-au mișcat. Abia apoi am observat cu uimire că vameșii erau... din ipsos, că acea gheretă era doar o amintire a fostei granițe între cele două țări, că o realitate cruntă a devenit istorie... Ne-am amuzat copios pe seama acestei întâmplări, iar acum ne întrebăm de ce se opun mereu olandezii la intrarea noastră în spațiul Schengen... August l994... Pe rue de Saint Amand nr. 30 din orășelul  Peruwelz, prietenul nostru Vincent arborase un uriaș tricolor românesc ca să observăm  unde locuiește. Când am văzut tricolorul fluturând pe acea stradă din orășelul belgian am simțit cum ne dau la tustrei lacrimile... Vincent și frumoasa Veronique ne așteptau alături de cei doi copii ai lor, Chacha (Charlotte) și Ulise...

Arc peste timp

Într-un arc peste timp, după aproape 20 de ani, în jurul orei 13, vineri, 27 septembrie 2013,  iată-mă în același orășel Peruwelz, alături de companionii mei Roșan Ioan, Aurelia Dumiter şi fiul său, Cosmin Dumiter, din Oradea, membrii Asociaţiei Addept pentru promovarea turismului din Bihor, în căutarea locului unde își doarme somnul de veci prietenul meu, jurnalistul Vincent Dudant. Ne-au fost de mare folos atât fiica acestuia Charlotte Dudant, cât și dl. William Brulard de la Primăria din Peruwelz, care ne-au condus la monumentul funerar al acestuia spre a depune o coroană de flori și lacrima regretului de a fi părăsit numai la 59 de ani această lume,Vincent Dudant încetând din viață la 28 iulie 2013. Charlotte ne-a mărturisit că o slujbă  de pomenire (messe)  va avea loc în data de  6 octombrie a.c., slujbă la care vor participa toate rudele decedatului. Dl. William Brulard a fost  profund mișcat de gestul delegației române din cadrul Festivalului Europa Nova, venită de atât de departe pentru a depune o coroană de flori la căpătâiul acestui mare prieten al poporului român. Belgianul Vincent Dudant este un fel de cetățean al lumii, dacă nu neapărat printr-o ideologie a internaționalismului, în orice caz, prin modul de practicare a profesiunii sale... În l986, reporterul  începe seria unor călătorii planetare, unele veritabile descinderi în infernul lumii contemporane... (Petru Poantă în prefața la cartea de reportaje De la Tiraspol la Kigali  (via Afganistan,, Algeria, Nepal, Nicaragua, Ruanda...), Editura Dacia, Cluj Napoca, l996, în românește de Pașcu Balaci.